Dau curs unei invitații de a scrie despre un oraș din inima Moldovei. Despre
Bârlad au scris alţii. Mult mai bine decât mine. Pentru ei toată recunoştinţa !
Nu am vocaţia cercetătorului acribic, în ciuda laudelor primite pentru unele
dintre cărţile scrise până acum. Nu o să aflaţi, de pildă, din aceast omagiu,
adus Bârladului şi locuitorilor săi din toate timpurile, că se găseşte, încă,
amplasat pe a treia planetă de la Soare, la întretăierea paralelei 46o
14’ latitudine nordică cu meridianul 27o 42’ longitudine estică. Sau
că este situat la înălţimi cuprinse între 89 (la Prodana) şi 172 de metri (la
Staţia Meteorologică) deasupra nivelului mării. Aşa cum se afla la mii sau sute
de metri sub nivelul Mării Sarmatice acum 5-7 milioane de ani. Nu o să mai
aflaţi, că bârlădenii stau pe depozite pliocene (Meoţian, Devonian, Dacian,
Neoţian, Ponţian sau Levantin), cuaternare sau de alt gen, ce constituie
Platforma sau Podişul Bârladului.
Nu o să aflaţi,
pentru a nu ştiu câta oară, că Bârladul face parte din frumosul Podiş
Moldovenesc. Sau că până la Vaslui, concurentul neloial din perioada
dictaturii, sunt mai puţin de 50 de km, iar până la Bucureşti, unde răsare
soarele pentru toţi românii, sunt fix 283 km. Și vreo 400 de metri.
Ceea ce ştiu, cu siguranţă, este că actualul proiect civilizator de pe
Terra, care se derulează de mai bine de 8.000 de ani, a inclus şi acest ţinut
dăruit de Dumnezeu cu multă lumină şi căldură. În ciuda crivăţului siberian,
care nu este străin moldovenilor berladnici dintre Colinele Tutovei.
Nu voi repeta nici că vara a fost, uneori, prea cald (39,7 o C
la 30 iulie 1936) şi iarna, tot uneori,
extrem de frig (-30,5 o C la 25 ianuarie 1942). Sau că ne
aflăm la 149.600.000 kilometri de Soare, iar Luna e la doar 356.000 de km !
Asta, când vrea să fie mai departe de noi, pământenii, pentru a nu se amesteca
chiar în toate secretele şi visele noastre !
Valea Albastră ! Trestiana ! Cuibul Vulturilor ! Horoiata ! Sohodău ! Jeravăţ ! Negrileşti ! Periana ! Ţugueta ! Simila ! Sună a science-fiction cu reverberaţii paleo-astronautice. Dar nu de aici
se revendică, oare, Ion Hobana, cu
diminutivul său Star Trek-ian, Lela !?
Apa a spălat, ciclic, zona, făcând ca lucrurile să pară, deseori, ca la
începutul lumii ! Ciudat pentru o localitate aflată pe Valea Seacă ! Sau numele are un tâlc care ne scapă nouă,
pasagerilor pământeni !? În rest, e plăcut
să trăieşti la Bârlad, mai ales când salcâmii învăluie oraşul lui Tache, Ianke
şi Cadâr. Plecaţi spre alte zări. E superb aici când teiii şi Luna plină te fac
să rătăceşti pe străzi cu sufletul plin de acel ceva nedefinit, răsdiscutat de
filosofii lumii, atât de bine prins în versurile lui G.G. Ursu, unul din marii
romantici locali: „Au înflorit salcâmii
la Bârlad, / Voi tineri, prindeţi clipa să nu zboare, / Oraşul e-o legendă de
ninsoare / Cât florile pe caldarâm nu cad.”
Nu voi descrie vânturile năbădăioase, cu repetate vijelii
de vară, iscate din senin, sau inundaţiile anuale de care ne mirăm de fiecare
dată, jurându-ne, mai nou bianual, în rând cu babele: „aşa ceva n-am mai văzut, de când mama m-a făcut !” De parcă 70-80 de ani ar
reprezenta ceva la scara timpului !?!
Nu mă voi ocupa cu dezlegarea tainelor naturii, de evoluţiile sau involuţiile
de acum cinci-patru-trei-două sau un miliard de ani. E greu pentru noi, bieţi
oameni cu soft şi hard limitate la o existență de numai 120 de ani (Biblia, Facerea 6/3). Limitare aplicată după ce
prototipurile inițiale, matusalemice, şi-au cam făcut de cap. Rămâi contrariat cum fiecare
semen contribuie, cu sârg şi dulce inconştienţă, la propria scurtare şi
îngreunare a segmentului de viaţă hărăzit. Puțini știu că de la primul prototip
al actualei civilizaţii, Adam, şi
coasta / consoarta sa, Eva, fără de
care existenţa bărbaţilor, sunt silit a recunoaşte, nu ar fi avut nici un rost,
ne despart, conform specialiştilor, doar vreo 80 de generaţii !
Mă voi referi, cu precădere, la ultimii 116 ani de existenţă ai
Bârladului. La cum au trăit şi ce-au mai făcut străbunicii, bunicii şi părinţii
noştri. Despre ce-am făcut noi, ştim prea bine ! Cu siguranţă, vor vorbi alţii
!
Dacă va fi cazul !?!
Voi readuce la lumină, prin imagini, evenimente, fapte mari sau mai mici,
tot mai puţin cunoscute. George
Tutoveanu (Gheorghe Ionescu), creator de şcoală literară bârlădeană,
ridicată la rang de Academie, şi Stroe Belloescu, ne-au dat misiunea
păstrării memoriei oraşului. E o datorie, mai mult decât o onoare, să pot scrie
despre înaintaşi şi să mă alătur celor care au făcut-o deja. Spre bucuria mea.
Cuvinte au mai fost puse pe hârtie, amestecate cu talent sau fără, prin multe
scrieri ale timpului.
Filme, cu Bârladul antebelic, nu am cunoştinţă să se fi
turnat.
Noroc cu editorii de cărţi poştale ilustrate, care au avut preocupări
pentru păstrarea imaginii unor străzi, biserici, instituţii, case, oameni...
Majoritatea au fost librari sau fotografi civili ai oraşului. Unii, cu un simţ
artistic evident.
Geaba cuvinte !
Dacă n-ai dovada, care va-să-zică, nu exişti
!
Fără a fi
excesiv de subiectiv, afirm că ilustratele
de Bârlad fac parte din zona de vârf a cartofiliei clasice româneşti
datorită, în primul rând, unui mare editor local, librarul Nicolai A. Petroff, colecționar și adevărat profesionist în
domeniu.
Imaginile rămase,
peste timp, ne arată un Bârlad european. Pentru acele timpuri ! Orice
comparaţie, între ieri şi azi, ne arată cât de mult a pierdut aşezarea moldavă,
ca multe altele, prin construirea societăţii de tip nou. Conform hachiţelor unui despot şi ale primilor secretari. O raită prin lagărele de beton ale Bârladului
este suficientă.
Pentru cine vrea să vadă !?
Bârlădenii comunişti, urmași sau contemporani lui Gh.
Gheorghiu-Dej și N. Ceaușescu, au realizat marea performanţă de a-şi demola, între anii 1950 și 1989, centrul istoric. Adevărata
moștenire lăsată de înaintași, care ar fi constituit un atractiv obiectiv
turistic. Cum se întâmplă prin toată Europa.
De fapt,
lucrarea de față este un omagiu adus celor care au trăit pe aceste plaiuri, un
semn de preţuire faţă de cei prezenţi, care se străduiesc să îndulcească zonele
sever mutilate şi mai ales să pună în valoare acel potenţial necesar bucuriei
şi plăcerii de trăi. Uneori, chiar cu preţul demolării unor construcţii din
epoca totalitară, care ascund, premeditat, dovezile perene ale civilizaţiei
locale de dinaintea implantării celulelor de beton. Cum ar fi deschiderea spre
Biserica Sf. Ilie din zona pieței agro-alimentare. Sau reconstituirea porţiunii
de stradă cu celebrele băcănii ale lui Tache, Ianche şi Cadâr de la Podul
Pescăriei. De-aş fi miliardar, aş reface întreg centrul istoric. Aşa cum au
procedat şi procedează multe administraţii ale unor oraşe, foste în lagărul
comunist. Azi europene. Unde sunt frumoasele clădiril de sfârşit de secol XIX,
început de secol XX, care ne-ar aduce rădăcinile mai aproape. Atmosferă pe care
doar ilustratele o mai pot sugera.
Orice localitate are o stradă sau uliţă mare ce străbăte urbea de la un
capăt la altul. O uliţă, la început, nu neapărat mare ca mărime fizică, ci
extrem de importantă pentru toţi locuitorii. De-a lungul ei se află amplasate,
de regulă şi în zilele noastre, cele mai importante edificii publice: biserica,
primăria, biblioteca, cinematograful, teatrul, poliţia, magazinele, piaţa
publică; bănci, cafenele, băcănii, sedii de ziare, studiouri foto, restaurante
etc.
De fapt, strada
mare este calea rutieră care vine dinspre o aşezare şi continuă spre alta.
În jurul ei se înfiripă, se dezvoltă o
localitate. Pe o astfel de stradă bate inima oraşului. Nici în cazul
Bârladului nu s-a făcut excepţie. Cel de al doilea oraş al Moldovei era, în
1932, cu cei peste 26.000 de locuitori., pe locul 23
în România. Cu timpul, se trece de la Strada Mare la Stada Principală. După 1881, capătă o identitate clară fiind
numită, aşa cum merita, Strada Regală.
Normal a fost să fie, odată cu instaurarea Republicii Populare Române, Strada Republicii. Aşa cum în zilele
noastre, ar trebui să fie denumită Strada
Republicii a III-a ! Asta pentru a
fi respectat adevărul istoric, dacă tot nu am revenit, încă, la ... Regală ! Dar
abia acum trec cei 25 de ani prezişi de marele guru, necesari atenuării
reflexelor totalitare şi a gândirii, tot mai puţin, nostalgice.
Strada Regală, era cu adevărat regală ! Pentru vremurile de atunci. Se
întindea, ca şi acum, de la frumoasa grădină publică și impunătoarea Școală
Normală Principele Ferdinand, până la
unităţile militare din sudul oraşului sau invers pe o distanţă de circa cinci
mii de metri.
Era, ca şi acum, cea mai bine întreţinută stradă a oraşului. Pietruită,
fie cu bolovani de râu, fie cu piatră cubică, apoi, odată cu evoluţia generală
a societăţii, asfaltată. Măturată şi stropită la fiecare sfârşit de saptămână,
Strada Mare era pregătită pentru marele spectacol ce se derula în fiecare
week-end ! Iarna, primăvara, vara sau toamna, sâmbăta şi duminica după amiază
era cea mai frecventată zonă a oraşului. Aşa erau și sunt timpurile europene ! Vara, mai spre seară, nu era bârlădean sau oaspete, care să nu o străbată.
Măcar pe porţiunea centrală. Pentru a se plimba, pentru a afla noutăţile
târgului, pentru a mai vedea ce se poartă în lume sau ce frumuseţi ale urbei au
trecut la vârsta majoratului ! Pentru a bea cu familia sau cu amicii o bere
însoţită de micii tradiţionali, fleicile cu miros îmbietor sau de nelipsitele
alune în coajă. Într-o oră-două, chiar dacă locuiai la Moara lui Ştefan Chicoş,
ajungeai, încet-încet, până la grădină oprindu-te, deseori, în faţa vitrinelor
sau prin cafenelele, cofetăriile sau restaurantele timpului, admirând rochii,
coafuri sau pălării. Ca la ... Paris sau Viena !
Memoria hârtiei reţine şi renumita, în epocă, cârciumă cu grădină de vară
a lui Macarie de la intersecţia cu Strada Petru Rareş sau cizmăria de lux
Costică Petrea. Aveau pe aici frumoase case, justiţiarii timpului Tenea, Colea,
Nechifor, Tănăsescu, Udrea, C-tin Dimpol, Ioan şi Costică Pastia, Ion Toderiţă,
Ştefănescu, Corciovă, Neacşu sau Partenie nume sonore în procesele, la fel
multe ca şi-n ziua de azi.
Ca o punte peste vremuri, tot pe aici s-a redeschis
judecătoria oraşului în blocul tineretului ridicat în anii ‘50.
Urmează alte
case de vază ale Bârladului, azi demolate, o mare pierdere arhitectonică pentru
peisajul urban, locuite de nume de rezonanţă precum Vrânceanu, Uglea, Melinte,
Macarovici sau Grigore Vasiliu alias Sf. Sisoie (pentru pletele-i
inconfundabile), fruntaş local al Partidului
Liberal, cu a sa soţie, celebră Zoe locală, Tupineta. Grigore Vasiliu a rămas
în memoria scrisă şi orală a oraşului prin epocalul dialog cu fraţii Ghiţă şi
Neculai Neştian, aflaţi la începutul carierei de profesor, proaspăt sosiţi în
oraş: „- Pe unul din voi îl iau în în partid şi-l fac om ! Dar numai pe unul !
Hotârâţi între voi care va fi acela. - Coane Grigore, ia-l pe frate-meu că tot
e prost, şi altfel n-ajunge nimic !”, a
zis viitorul mare latinist Ghiţă Neştian,
care a rămas savant şi nu prea
bogat. În timp ce Neculai a fost
întâi primar, apoi prefect, deputat, senator, dar la fel de prost ! Nici azi, de multe ori, lucrurile nu
stau altfel ! În aceste case de la numărul 169, se afla sediul Şcolii Profesionale de Fete.
Intrăm puţin în Parcul Prefecturii,
azi al Teatrului Victor Ion Popa, cu
cele două rotonde în care se află amplasate busturile marilor scriitori
români: Mihai Eminescu, George Coşbuc, Al. Vlahuţă şi al bunului său prieten B.
Şt. Delavrancea, Ion Creangă, I. L. Caragiale, Garabet Ibrăileanu, George
Topîrceanu şi Ioan Slavici.
Toate realizate, în 1956, la inviţiativa lui Marcel
Guguianu, cel care avea să-şi cucerească celebritatea mondială câteva decenii
mai târziu. La 11 octombrie 1973, a venit în parc V. I. Popa (bust realizat
încă din anul 1943 de artista Florica Hociung).
După ce vandalii de tip nou le-au agresat, în 1990, cu greu busturile din
acest parc au putut fi restaurate, cel al Luceafărului poeziei româneşti
nemaiputând fi recuperat. Pentru a şterge ruşinea, la 22 mai 1994, dr C-tin
Teodorescu donează un bust Mihai Eminescu (opera sculptorului Ion Irimescu din
1922). Mai mult, maestrul Marcel Guguianu donează o creaţie personală Eminescu,
bust dezvelit la 15 iunie 1999. Asta pentru a-i recompensa pe bârlădenii, care
ştiu să preţuiască valorile neamului, multe născute, formate sau care au trăit
ani buni la Bârlad.
Nu ştiu câte localităţi se pot mândri cu trei sculpturi,
așezate în locuri publice, dedicate nemuritorului poet !
Sergiu Găbureac
gsm_as@yahoo.com,
Tel.0731 936.615 - 0752 975.130
Bucureşti - 39
Informația, o problemă ?
O rezolvăm împreună.
Muzeograf, scriitor, profesor, numismat, cartofil și
filatelist, Corneliu Beda a fost un adevărat cărturar, un cercetător dornic de
cunoaștere față de tot ceea ce l-a pasionat de-a lungul vieții. 
A fost profesor, bibliotecar, librar, anticar, director al Muzeului Județean Teleorman, șef al
Oficiului pentru Patrimoniul Cultural Național Teleorman, între anii 1968-1985 și muzeograf coordonator la Muzeul de Istorie a Bucureștilor - Curtea Veche.
