PALATUL CERCULUI MILITAR NAȚIONAL

 

PALATUL CERCULUI MILITAR NAȚIONAL

 Cu prilejul celei de a XI-a ediții a Simpozionului Național al Clubului Numismatic MIHAI EMINESCU din cadrul Cercului Militar Național din București am avut ocazia să vizitez impunătorul edificiu din centrul Capitalei.

Știam câteva lucruri despre această zonă, altădată la margine de București, printre care și celebrul îndemn 

„- Ieșirea prin Sarindar !" al plasatoarelor din sălile de cinema sau de la teatrul Alhambra, de pe partea dreapta a 

Bd. Regina Elisabeta. După terminarea spectacolului !
Sărindar semnifică, religios, pomenirea unui răposat sau a unui pomelnic întreg de răposaţi, mai ales în primele 40 de zile de la moarte. Sărindarele se dau si la sfinţirea unei biserici sau a unei fântâni, când vine preot nou în sat.

Nu întâmplător, pe acest loc al Monastirii Sărindar, a 40-a ctitorie a lui Matei Basarab terminată în 1652, considerată a fi cea mai veche biserică din Bucuresti, aflată în paragină, 

s-a luat decizia ridicării iimpunătorului Palat al Cercului Militar Național. 

Azi un loc cu o bogată activitate și în plan cultural.

Deși lucrările pentru construcția palatului au început în anul 1911, unde a existat Monastirea Sărindar, teren cedat de Ministerul Domeniilor încă din 1898, 

ele au trenat, din cauze obiective și subiective, până în 1923. 

Proiectantul principal al monumentalului Palat al Cercului Militar Național a fost 

arhitectul român Dimitrie Maimarolu, care a câștigat concursul 

în colaborare cu Victor Ștefănescu și Ernest Doneaud.

Beneficiarul lucrării, Cercul militar al ofițerilor din Garnizoana București, organizație 

a ofițerilor români înființată în 15 decembrie 1876, 

a contribuit cu 80% din cotizațiile și donațiile făcute.
Din cauza solului mlăștinos și nisipos, la recomandarea inginerilor Anghel Saligny și Elie Radu se adoptă soluția unei fundații pe piloni de stejar, înfipți în terenul ferm de sub mlaștină.
La declanșarea Primului Război Mondial, construcția era terminată „la roșu și învelită". Ca urmare a ocupării Capitalei de către trupele Puterilor Centrale, Cercul Militar este evacuat. 

La revenirea, în 1919, a armatei în București, clădirea este găsită devastată. Încep ample lucrările de reparații și finalizare încât la 4 februarie 1923 are loc inaugurarea oficială în prezența Regelui Ferdinand și a Reginei Maria. Ai României.

Începem vizita într-un mod atipic din sala Ștefan cel Mare, unde au loc, de multe ori, activitățile culturale ale Clubului Numismatic Mihai Eminescu. 

Urmează sala de proiecții cinematografice și săli de protocol. 

Ascultăm cu atenție explicațiile la obiect ale ghidului specializat și pășim în Sala Bizantină, unde întâlnim și câteva elemente românești. 

Trecem prin Sala cu arcade gotice și pardoseală în stil bavarez.

Urcăm pe o frumoasă scară flancată de imagini ale trecutului nostru.

Ajungem la impresionanta scară de onoare către etajul al doilea
unde se află sălile de recepție.

Spațiul este dominat de reproducerea tabloului Gornistul 

al pictorului național Nicolae Grigorescu. 

Scara duce direct spre Sala de Marmură. Cum sălile Maură și Norvegiană sunt alocate unui eveniment de talie internațională rămâne să continuăm vizita altă dată.

Coborâm și vedem Salonul Fondatorilor cu fresce ale primelor cupluri regale 

Regele Carol I cu Regina Elisabeta și Regele Ferdinand cu Regina Maria, 

realizatori ai Independenței, modernizării,
precum și ai reîntregirii neamului românesc.

Nu părăsim sala fără a vedea busturile arhitectului Dimitrie Maimarolu și pe cele ale lui Vasile Zottu și Nicolae Filipescu, implicați în realizarea proiectului.
Unele dintre decorațiunile interioare și exterioare ale palatului, inclusiv cei doi mari vulturi plasați spre a fi protectori ai panoului cu firma instituției, au fost executate de sculptorul Ion Schmidt Faur.

Sufletul, mintea și ochii noștri s-au bucurat de momente de măiestrie arhitecturală și artistică de excepție.
Mulțumim ghidului nostru cu promisiunea de a ne revedea.

OMAGIU CREATORILOR DE MĂRCI POȘTALE

 

OMAGIU CREATORILOR DE MĂRCI POȘTALE

 

După ce acum câțiva ani Muzeul Național de Istoria a României a promovat figura unei cunoscute autoare și machetatoare de mărci poștale românești, 

Aida Tasgian-Constantinescu, de data ne-a delectat cu piesele realizate de un celebru autor și machetator al unor asemenea minuscule opere de artă.

La propunerea președintelui Clubului Numismatic Mihai Eminescu al Cercului Național Militar București, Ștefan Dina, membri ai clubului au vizitat expoziția temporară Ion Dumitrana - machetator și gravor. Corect ar fi fost Ion Dumitrana – autor, gravor și machetator.

Cum în anul 2003, pe Ion Dumitrana l-am omagiat în cadrul clubului nostru cu prilejul centenarului nașterii, eram cu toții doritori să-i vedem cât mai multe din piesele expuse 

în expoziția anunțată recent pe canalele media.

În general, despre condiția creatorului, a machetatorului sau încadratorului de mărci poștale 

s-a vorbit extrem de puțin în filatelia și presa românească. Cel mai des întâlnim termenul de machetator, ceea ce nu prea corespunde cu realitatea. Cei mai mulți dintre ei sunt adevărații autori de mărci poștale. De subliniat, nu toți realizatorii de mărci poștale românești au lucrat ca angajați ai Fabricii de Timbre, ei având profesii artistice și preocupări diverse.
Dintre marii autori de mărci poștale românești aș menționa pe Ludovic Basarab (cu emisiuni poștale realizate între 1922 și 1932, Ary Murnu (între 1930 și 1949), Dimitrie Știubei (între 1931 și 1964), Șerban Zainea (între 1940 și 1968), realizatorul primei emisiuni gravate în România, brașoveanul Harald Meschendörfer (între 1955 și 1968), bucureșteanul Ion Dumitrana (între 1947-1976), unul dintre puținii specialiști în gravarea mărcilor poștale alături de Șerban Zainea.
Ion Dumitrana (25 ianuarie 1923 - 1 ianuarie 1976), artist plastic, grafician, creator și machetator de mărci poștale românești și străine, desenator, gravor și ilustrator, a parcurs în Fabrica de Timbre București, începând cu anul 1937, toate etapele. De la ucenic, la 14 ani, la maistru heliograf cunoscând toate procedeele tehnice de imprimare a unei mărci poștale, de la reproducerea după clișee de zinc gravate chimic sau de cupru multiplicate galvanic, tipărirea offset sau heliografică (tipar adânc / tiefdruck) la tehnica taille douce (tăietură fină) la care ținea foarte mult.
La acea vreme, conducerea Fabricii de Timbre (director Gheorghe Iachimescu) a decis ca ucenicii să urmeze Școala de Arte Frumoase. În plus, să învețe și o limbă străină. Astfel, se explică, în prima parte a activității sale, influența profesorilor săi, Alexandru Ciucurencu și Nicolae Dărăscu, Ion Dumitrana manifestându-se mai mult în grafică după cum menționează și filatelistul-cercetător T. Cutlic.Tot domnia sa ne comunică că Ion Dumitrana „avea un temperament meditativ / ... / compozițiile sale îmbinându-se cu un colorit luminos și cald / ... / având o înclinație spre decorativ. / .../ Armonia formelor și marea sa sensibilitate au fost, de asemenea, o caracteristică a realizărilor sale.”  Era un bonom și foarte iubit de toți salariații Fabricii de Timbre, cu umor și un calm proverbial, descriere făcută de inginerul șef al Fabricii de Timbre în anii '60, Stan Pelteacu, 

într-un articol din revista O lume într-un timbru.
Tot la Școala de Arte Frumoase, a studiat gravura cu prof. Simion A. Iuca (1907-1994), pictor și gravor și, prin colaborare, cu colegul său Șerban Zainea (1907-1990). A făcut, de asemenea, cursuri de specializare în Polonia, Ungaria și Franța. În Franța, deși nu i s-a permis oficial plecarea, s-a dus pe banii săi și a învățat gravura de la Jules Piel, decanul gravorilor francezi de atunci.

Pe Ion Dumitrana îl găsim în catalogele de mărci poștale românești în anul 1948 ca realizator al mărcii poștale dedicate aniversării a 75 de ani de la înființarea Fabricii de Timbre, 

dovada recunoașterii talentului său. 

Urmează zeci și zeci de emisiuni cu sute de mărci poștale pe subiecte extrem de variate, realizate fie de unul singur, fie în cadrul colectivului format și coordonat de el, în urma câștigării concursurilor, care se organizau la Fabrica de Timbre încă din 1906. 

În general, machetele sunt realizate la o scară de 1/10 pentru fi bine văzute detaliile.

Fiindcă am pomenit de Aida Tasgian-Constantinescu, 

ea a fost formată în atelierul maestrului Ion Dumitrana.

În casa părintească din cartierul Chitila, își ridicase un atelier cu toți pereții de sticlă. La nedumerirea unui vizitator maestrul Dumitrana îi explică calm: „E un atelier pentru gravură. Gravura nu are nevoie de lumini și umbre. E nevoie de multă lumină ca să realizezi trăsăturile desenului în metal.”

Negativul și marca poștală.

 De menționat, dintre toate tehnicile gravurii, zinc, alamă sau tehnica gravurii chimice, lui Ion Dumitrana cel mai mult i-a plăcut gravura în oțel, realizând 14 astfel de mărci poștale, 

în special cele dedicate Zilei Mărcii Poștale Românești.

Piesă din prima emisiune (1968) care respectă culorile tablourilor. 

O întreagă poveste a realizării ei, maestrul Dumitrana având un rol important..

În total, de la Ion Dumitrana au rămas 343 / 427 (T. Cutlic) de machete de mărci poștale românești și peste 70 de machete de timbre străine realizate pentru unele state africane și șeicate arabe 

ca Fujeira, Sharjah, Ajman la sfârșitul anilor ‘60 și începutul deceniului următor.

Amintim că Ion Dumitrana a fost și autorul unor machete pentru medalii. 

A îndeplinit o scurtă perioadă funcția de vicepreședinte al Asociației Filateliștilor din România. Activitatea sa profesională a fost recunoscută de către autoritățile statului român 

prin acordarea Ordinului Muncii și Medaliei Muncii.

Expoziția aduce în atenția publicului viața și activitatea impresionantă a lui Ion Dumitrana – unul dintre cei mai prolifici creatori de machete filatelice din România. 

„Lucrările sale reflectă nu doar măiestria artistică, ci și istoria unei epoci surprinse prin imagini de o finețe grafică remarcabilă.”, a precizat președintele Ștefan Dina. 

Dl Alexandru-Cristian Voicu și dna Cristina-Elena Antonie, curatori ai expoziției care ne-au însoțit pe timpul vizitei, au relevat aspecte inedite și informații interesante despre soarta colecțiilor Muzeului Național Poștalo-Filatelic închis din motive nici azi cunoscute. Toate popoarele se mândresc cu activitatea administrațiilor lor poștale și colecțiile lor iar noi care suntem printrie primele țări emitente din lume, celebrele Cap de bour, le ținem ascunse prin cine știe ce subsoluri.

   

Iar nepotul său, talentatul gravor Constantin Dumitrescu, creator a zeci de medalii, membru al clubului nostru, a amintit momente emoționante din timpurile petrecute împreună cu unchiul său. 

La final, Ștefan Dina, mulțumește gazdelor de la MNIR pentru primirea călduroasă și pentru ocazia de a redescoperi, prin această expoziție, un capitol esențial din patrimoniul cultural vizual românesc.

Expoziția poate fi vizitată până în ianuarie 2026 la
Muzeul Național de Istorie a României, 

Calea Victoriei 12, București.