BLOGUL lui GĂBU'

PE URMELE LUI EMINESCU (4) MONASTIREA PUTNA
(pagini de jurnal paranormal)

Aș fi vrut să trecem în Bucovina de Nord (azi în Ucraina) pentru a ajunge la Cernăuți, însă vremurile sunt potrivnice. Subsemnatul aveam și motive personale. Bunicul meu matern, Gheorghe, se trăgea de la Mămăieștii de Jos, azi cartier al Cernăuților iar tata, pr. Dumitru, a terminat aici Facultatea de Teologie.

Poate voi ajunge vreodată și la Cernăuți !

Cernăuți apare atestat, la 8 octombrie 1408, într-un privilegiu acordat de domnitorul Moldovei, Alexandru cel Bun, negustorilor din Lwow. Din 1775, este parte a Imperiul Habsburgic, colonizat intens cu populație de limbă germană. În 1849, devine capitala Ducatului Bucovinei. În 1918, Imperiul Austro-Ungar s-a dezmembrat, Cernăuții redevenind parte a României. În iunie 1940, Bucovina de Nord a fost ocupată de Armata Roșie, urmare a pactului mișelesc Ribbentrop-Molotov și alocată Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. Bucovina de Nord ȘI Ținutul Herța sunt eliberate în iulie 1941, dar la 30 martie 1944 Armata Sovietică a reocupat-o, fiind reanexată Uniunii Sovietice, în cadrul aceleiași Republici Sovietice Socialiste Ucrainene. După dezmembrarea URSS în 1991, rămâne parte a Ucrainei independente. Odiosul pact Ribbentrop-Molotov produce încă efecte. Până când ? În anul 1875, a fost înființată Universitatea Cernăuți în magnificul ansamblu de clădiri construit între 1864 și 1882, pe baza planurilor lui Josef Hlávka, arhitect ceh. A fost reședința Mitropoliei Bucovinei și Dalmației. La Cernăuţi, şi-a petrecut viața, de la 8 ani la 16 ani, Mihai Eminescu educat, între 1818 și 1866, de mentorul său Aron Pumnul, posesor al unei vaste biblioteci parcursă, carte cu carte, de copilul învățăcel. Aici se pun, de fapt, bazele culturii sale enciclopedice. Restul, a asimilat ca student la Viena, Berlin și ca bibliotecar la Iași.

Noua statuie la Cernăuți.

Interesant este traseul bustului executat de sculptorul Richard Hette (n. 1890 la Piatra-Neamț). Bustul a fost instalat la 7 decembrie 1930 în Parcul Arboroasa, după care este evacuat în 1940 la București. A dispărut și regăsit abia în 1984, în … holul Școlii Mihai Eminescu din Botoșani, pus azi în fața

Colegiului Național Mihai Eminescu.

Cum nu putem ajunge la Cernăuți trecem prin Suceava spre Monastirea Putna. Pe drum, prietenul Mihai Cornaci ne-a povestit câte în lună și-n stele

despre superbele locuri străbutute.

Bucovina, plai adus la standarde europene de oameni gospodari.

Zărim și bătrâna cetate, recent restaurată, martoră a vieții de curte a marelui Ștefan și a luptelor cu turcii (1476 și 1484) și cu polonezii pe la 1497.

Monastirea Putna, istorie vie a neamului românesc, este locul unde au fost copiate manuscrise cu miniaturi deosebite, unele fiind păstrate în muzeu împreună cu alte manuscrise și obiecte religioase.

Lăcașul, ridicat între 1466 și 1469 a avut multe modificări de-a lungul vremurilor, singura clădire din vremea lui Ștefan cel Mare fiind Turnul Tezaurului (1481).

În timpul marii serbări de la Putna (14-25 august 1871), aflată atunci pe teritoriul

imperiului austriac, Mihai Eminescu a numit locul

„Ierusalimul Neamului Românesc”.

Turnul de la intrare (1757), unde era fânarul, care a găzduit atunci trei studenți ai

Asociației România Jună, unul fiind tânărul Mihai,

poartă numele Turnul Eminescu.

„Ideea unității morale a națiunii noastre e ceea ce ne-a însuflețit să luăm inițiativa unei serbări, în care cugetele se vor unifica, astfel ca unificarea direcției noastre spirituale să urzească unitatea destinelor noastre.”, spunea Eminescu.

Nu pot fi uitate nici cuvintele scriitorului ardelean Ioan Slavici:

„Am fost și suntem ! Românul nu piere ! Vă salut, fraților ! Vă salut, surorilor ! Vă salut românilor, din câte-și patru unghiurile. Vă salut la mormântul lui Ștefan cel mare ! Umbra eroului să privegheze peste noi și să ne conducă la adevărul speranțelor noastre !”

Tânărul Ciprian Porumbescu a luat vioara și după care a spus entuziasmat:

„Tată, am cântat Daciei întregi.”

Toate aceste informații, și multe altele, ne-au fost relatate de călugărul Alexie, ghid pe parcursul a mai bine de trei ore, purtându-ne pașii prin muzeul păstrător a numeroase documente și obiecte, majoritatea din veacurile trecute.

Un moment special s-a petrecut la locul unde era coroana lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Creatorul replicii din vitrine, Constantin Dumitrescu, era cu noi.

A fost extrem de emoționant, călugărul devenind dintr-o dată extrem de atent la ce povestea maestrul. Noi cunoșteam odiseea creării ei și urmăream reacția monahului interesat să afle cât mai multe detalii.

Știa câte ceva, dar nu te întâlnești în fiecare zi cu un artist de o asemenea talie națională, realizator al celor mai multe medalii dedicate lui Mihai Eminescu.

După evocarea amănunțită a epocii în care a domnit marele Ștefan (1438, Borzești-2 iulie 1504, Suceava) am înțeles și mai mult realitatea pe care o trăim azi privind justețea îndeplinirii visului național. Reîntregirea României Mari, de odinioară.

Singurul portret păstrat din epocă.

Din testamentul nescris al lui Ștefan cel Mare și Sfânt adeverit, însă, prin faptele sale:

„Boieri dumneavoastră, v-am chemat să mă spovedesc Ţării ! Rog să mă iertați că am fost prea bun cu voi și prea crunt uneori. Am moștenit o țară de țărani și vă las o țară de oșteni. În Moldova, toată populația care știa să țină în mâini numai coarnele plugului, știe azi să țină în mână și sabia. Turcul ne-a dorit Moldova un pașalâc al Imperiului Otoman. Leșii, un voievodat al Țării Leșești. Ungurii, un teritoriu al Țării Ungurești. Tătarii, un loc de pășune pentru caii lor. Dar, n-au izbutit ! Vă las o țară bine apărată ! /…/ Mulţi ne-au vrut îngenuncheaţi ! Mulţi ni s-au dorit «eliberatori». /…/ Grea mi-a fost domnia ! Timp de 47 de ani, mă miram în fiecare zi că n-am murit !

Dușmanul m-a îngenuncheat numai de două ori: la Chilia și la Valea Albă. Ei nu ținteau moartea mea, ei ținteau moartea Moldovei ! Și când am avut noroc, Moldova l-a avut !

Vă las o țară pe care mi-am dorit-o și v-ați dorit-o. /…/ Trăim vremuri tulburi ! Din toate părțile, «fiare» gata de pradă se uită cu ochi pohticioși către biata Ţară a Moldovei. Eu și boierii și răzeșii mei, am făcut tot ce mi-a stat în putință și am apărat-o, pe unde cu cuvântul, pe unde cu sabia, de dușmani. Iar, duşmanii ei sunt mai ales vecinii ei, care vor să-şi mărească ţările pe seama Moldovei ! /…/ Și rusul care a început să se lățească în toate părțile, dintr-o țară mică devenind o țară cu întinderi mari, pe seama vecinilor. /…/ Aş vrea să vă știu liberi. /…/

Cu aceste gânduri, vă las drept moștenire nu țara, ci datoria de a lupta cu trup și suflet pentru ea. Țineți minte vorbele mele: o țară este la fel că o cetate. Niciodată nu poate fi cucerită din afară, dacă nu este distrusă din interior. Trădarea și cearta dintre frați, iată cauza slăbiciunii unui neam. Dacă nu veți sta umăr lângă umăr ca niște frați adevărați, atunci veți ceda străinilor, nu numai moșiile țării, dar și sufletul ei. Ea, Țara, nu este nici a mea și nici a voastră ! Ea aparține urmașilor noștri de azi, de mâine și dintotdeauna ! De dragul lor, vă cer să nu vă închinați în fața nimănui.

Să fiți uniți și liberi !”

Urna comandată pentru marea serbare din 1871.

În muzeul monastirei, organizat după cele mai noi standarde, sunt piese variate: cărți, manuscrise, documente, miniaturi, țesături, obiecte de cult

(icoane, crucifixe, candele, sfeștnice, odoare, pocovrețe, dvere, văluri liturgice)

de o mare valoare culturală și istorică.

Intrăm în Biserica Adormirea Maicii Domnului. Lume multă.

În dreapta pridvorului se află mormântul lui Ștefan,

în stânga cel al Mariei de Mangop, a doua soție a sa.

O imagine paranormală similară cu cea de la bustului lui Eminescu din Copou.

Vizităm și o galerie unde expune un mare artist.

Avem o întâlnire și cu Arhimandritul Dosoftei, exarhul cultural al Arhiepiscopei Sucevei și Rădăuților, care privește și comentează cu interes micile noastre cadouri. „Construim împreună pentru viață !”, afirmă domnia sa.