EMINESCU ASTRAL

 

EMINESCU ASTRAL

A fost și Ziua Națională a Culturii, pe care o sărbătorim pe grupuri și grupulețe. Cam într-o oră. Durează mai mult protocolul !

Unde e Decada Culturii Românești de altădată ? 

Doar Țara Mioriței are cu ce se mândri în această privință. 

Pe 15 ianuarie curent am participat la Clubul Numismatic Mihai Eminescu (Cercul Militar Național) la manifestarea de suflet.

Salutul de bun venit a fost adresat de către ospitalierul director adjunct al Cercului Militar Național, col. (r) Ion Ciontea.

Apoi este invitat la microfon maestrul Valentin Tănase, 

director de ani buni al Studioului de Arte Plastice al Armatei. 

Între numeroase sale realizări se află și amenajarea sălii Mihai Eminescu în care s-a derulat sărbătorirea Zilei Naționale a Culturii. În superbul palat al Cercului Militar Național putem vedea multe tablouri, lucrări de pictură murală monumentală și mozaic, pe care le-a realizat de-a lungul anilor. Domnia sa a punctat importanța momentului aniversar exprimând convingerea perenității ideilor eminesciene și bucuria de a-l putea omagia în lucrări ale artei plastice. 

Moderarea evenimentului a fost asumată, ca de obicei, de președintele clubului, Ștefan Dina, evidențiind modul în care personalitatea poetului național este reflectată în numismatică, subliniind valoarea documentară și simbolică a pieselor expuse. Totodată a făcut un succint bilanț al bogatei activități a clubului în anul care s-a încheiat, precum și anunțarea propunerilor de activități ale clubului în 2026.

În alocuțiunea, Eminescu astral, am rememorat și citat, din opera eminesciană, dovezile care fac din Mihai Eminescu, o personalitate de tip enciclopedic, nu doar poet național, sintagma cea mai des utilizată. Argumentele prezentate s-au axat pe pregătirea sa științifică. Subiectul ales a venit în urma unei controverse cu unul dintre miile de prieteni din lumea facebook-ului, care a afirmat că Erich von Däniken, trecut în eternitate acum cinci zile, este printre primii care au scris despre apariția lui homo sapiens (3) ca urmare a intervenției din exteriorul planetei. 

Tot respectul pentru von Däniken însă nu este nicidecum printre primii care au emis o asemenea aserțiune. Biblia arată cui datorăm implementarea programului. 

Și nu doar Biblia, ci și multe alte scrieri antice.

 Laice, creștine și în mai toate religiile.

Sigur, noi, creștinii, îi spunem simplu Dumnezeu. 

De fapt, Dumnezeu este, în unele interpretări, un plural greu de înțeles și de acceptat. De unii !
Mai mult, tot din scrierile antice, rezultă că civilizația homo sapiens a mai existat de cel puțin două ori, ultima luând sfârșit printr-un război termonuclear descris și zugrăvit, la propriu, în scrierile antice indiene: Mahabharata și Ramayana.

Sunt și câteva artefacte verificate și răsverificate !

E adevărat, că abia de câteva zeci de ani, s-au putut explica științific multe din enigmele antice, considerate drept basme. Chiar și de către oameni de „știință” !

Decriptarea actuală a fost posibilă datorită noilor tehnologii, unele dintre ele fiind primite de la „veghetorii programului”. Multe asemenea „provocări" au fost lansate tereștrilor prin trimiși speciali ai Creatorului (Hristos, Alah, Buda, Viracocha ... dar și prin semeni de-ai noștri ca Arhimede, Leonardo da Vinci, Jules Verne, Nikola Tesla și mulți, mulți alții.
Sunt multe taine / mistere devoalate, 

parte din ele prezentate în cărți cu mare succes la public.
Recunoștința noastră față de Creatorul programului, Dumnezeu, cum îi spunem noi, este un gest absolut normal pentru liniștirea conștiinței noastre mereu avidă de cunoaștere, schimbare și incertitudine. Cum o facem e treaba fiecăruia și nu cred că trebuie judecat și condamnat în vreun fel.
Să nu uităm, Cuvântul are proprietăți și influențe incredibile în viața oamenilor. Sunt decoperiri recente ale cercetătorilor care ne uimesc în privința puterii sale.
Nu întâmplător - La început era cuvântul ! (Ioan 1:1-5, 10-14)
Daniken a făcut și o predicție înainte de a muri „Extratereștrii vor reveni pe Pământ în următorii 10 ani.” 

Lelea safta zîmbește și spune „- Băieții sunt de mult timp cu noi !”

Și în Țara Mioriței au existat semeni care au promovat și valorificat științific descoperirile arheologice din ultimele două secole, precum și reinterpretarea „miturilor" antice. Dau doar câteva nume: Victor Kernbach, Alexandru Mironov, Fl. Gheorghiță, Doru Davidovici, Dan Apostol, Emil Străinu, precum și Mihai Eminescu.
M-ați auzit de multe ori când am afirmat - enciclopedicul Eminescu. 

Pe ce mă bazez !?!

Primele contacte cu științele, Mihai Eminescu le-a avut la Gimnaziul din Cernăuți unde l-a avut ca principal mentor pe profesorul Aron Pumnul, care l-a și găzduit în casa sa cu biblioteca, pe care Mihai Eminescu o cunoștea și noaptea „pe dibuite”. 

Iar la Ipotești exista, de asemenea, o vastă bibliotecă, Gh. Eminovici fiind bibliofil pătimaș, care, nu de puține ori, împrumuta celebrităților timpului (Alecsandri, Maiorescu, Kogălniceanu …), spre lectură și studiu, din comorile sale.
Studiile universitare, Mihai Eminescu le-a făcut la Viena şi Berlin. La Berlin,  studiază istoria, filozofia, matematica, politica, dar şi astronomia. Astfel, cercetează legile mişcării corpurilor cereşti, legea atracţiei universale, rolul căldurii în toate fenomenele naturii, principiul conservării energiei, cunoştinţe despre electricitate şi magnetism, cunoașterea sistemului solar fiind în prim plan.

Într-unul dintre manuscrisele sale (m.s. 181. f. 138-141) descrie Pământul, astfel:
„Pământul este al treilea dintre planeţii cunoscuţi şi are forma unui glob, puţin apăsat (turtit la cele două poluri), cum se numeşte sferoidul pământesc. Pământul are o mişcare îndoită, întâi împrejurul razei sale - rotaţiunea - apoi o mişcare progresivă, împrejurul Soarelui.”
Azi, pare simplu, pe atunci, încă, existau îndoieli ! 

Unii filozofi susțin și azi că Terra este plată !

În poemul filosofic Luceafărul (1883, la Viena în Almanahul Societății Academice România Jună) Mihai Eminescu punctează, criptat, legătura dintre astronomie şi cosmologie, precum şi principiul conservării energiei:
"Din sânul veşnicului ieri,
Trăieşte azi ce moare
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarăşi soare".
sau în descrierea călătoriei lui Hyperion:
"Un cer de stele dedesupt,
Deasupra-i cer de stele,
Părea un fulger ne-ntrerupt,
Rătăcitor prin ele.”
Mai mult, Mihai Eminescu intuieşte găurile negre înaintea descoperirii lor oficiale:
„Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcă în zadar,
Din goluri a se naşte.”
Apocalipsa, de care unii fac atâta caz, este descrisă în  Scrisoarea I:
„În prezent cugetătorul nu-şi opreşte a sa minte
Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte;
Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist şi roş,
Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoşi,
Cum planeţii toţi îngheaţă şi s-azvârl rebeli în spaţ',
Ei, din frânele luminii şi ai soarelui scăpaţi;
In catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit,
Ca şi frunzele de toamnă toate stelele-au pierit.”
Timpul şi spaţiul devin veşnice şi sunt considerate infinite:
„Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine vecinicie,
Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie,
Şi în noaptea nefiinţii totul cade, totul tace,
Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace...”
La Steaua arată că distanţele cosmice dintre aştri par neatinse, Mihai Eminescu intuiește clar teoria relativităţii emisă de celebrul Albert Einstein câteva decenii mai târziu:
„La steaua care-a răsărit
E-o cale-atît de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem şi nu e.”
În 1971, lui Eminescu i s-a făcut o primă onoare astronomică: un asteroid descoperit la Mount Palomar, în California, a fost botezat cu numele lui, 9495 Eminescu. Recent, a mai primit cadou din partea NASA. 

De câţiva ani, pe planeta Mercur există Craterul Eminescu (125 de kilometri în diamentru aflat pe partea nevăzută). Acesta a fost studiat de sonda spaţială Messenger în 2008, cercetările fiind prezentate, de către specialiştii NASA, la cea de a 41-a întâlnire a Lunar and Planetary Science Conference, din 2010.

“Craterul a fost numit în onoarea lui Mihai Eminescu, un poet desăvârşit şi influent, care până astăzi este considerat poetul naţional al României”, 

scrie pe site-ul NASA.
Aș îndrăzni să afirm „considerat, deocamdată, doar poet național ”. 

Venerabilul dr. George Trohani, ne-a făcut surpriza prezentării mai multor numere ale revistei Mihai Eminescu apărută la Cernăuți între 1930 și 1939 cu și despre creația eminesciană. Ne bucură faptul că acolo însăși Primăria orașului a contribuit, de curând, din plin la realizarea documentarului difuzat seara la TVR 1, Eminescu și Cernăuții pe un scenariu scris de prietenul nostru Ionel Novac.

Maestrul Constantin Dumitrescu ne-a prezentat din creația sa medalistică, precum și proiectele sale pentru 2026. Brâncuși e pe primul loc.

Nu se putea ca o asemenea întâlnire să nu fie marcată și printr-o lansare. Tânărul colecționar și manager al Târgului Numismatic de la Hotel Caro, Daniel Suzeanu, ne-a prezentat exemplarul semnal al albumului Medalii Eminescu, vol. 1.

Originalele s-au aflat în cele patru vitrine din sală. 

Felicitări și pentru distincția acordată Pana de aur.

Cum ne-a obișnuit, aeronautul, era să scriu argonautul, Aurel Curdov, a prefigurat Anul Brâncuși cu noua sa creație.

La parter, în holul de la intrare, dinspre Bd. Regina Elisabeta, se află expoziția 

din care prezentăm o mică parte. La realizarea ei și-au adus contribuția 

Mariana Beda, Gheorghe Caraman, Aurel Curdov, Constantin Dumitrescu, Daniel Suzeanu și Ioan Vaum, membri ai Clubului,

pentru care au primit și cuvenitele diplome de participare.

Expoziția poate fi vizitată până la 25 ianuarie inclusiv.
Dezbaterile în grup restrâns au continuat la biblioteca de vizavi - Capitol.
Pe data viitoare !

Trăiască nația !

 

ÎȚI STĂ CEASUL !

 

ÎȚI STĂ CEASUL !

 

Au trecut cu bine darnicul moș Crăciun, aniversarea nașterii lui Iisus, onomastica Sf. Ștefan. Unde ne detoxifiem ? Ce facem pe 30 decembrie ? 

Cel mai bine o fugă la Ploiești. 

Zis și făcut, deși ardeleanca mea dorea mult mediatizatul Târg de la Craiova. 

Însă televiziunile apocaliptice au ținut cu mine. 

De regulă, nu sunt de acord cu ele, acum le-am folosit ca argument forte.

La Gara de Nord se anunță la plecarea trenului nostru o întârziere de 20’, prima confirmare a opțiunii mele corecte. Pe tabelă, la sosiri, văzusem, deja, întârzieri semnificative, una de 75’.

Altă confirmare ! Pentru a nu sta în frig, intrăm și bem o cafea. Vin fiert nu aveau ! Un expresso scurt și un cappuccino vienez. Pleacăm. 

O zi superbă cu mult soare și fără viscolul anunțat.

Obiectivul erau deja fixate de acasă: Muzeul Ceasului, apoi, Muzeul de Artă, Catedrala și, bineînțeles, pe seară Târgul de Crăciun.

Trenul ne lasă în Ploiești Sud și-și va continuă lungul drum spre Suceava.

Ploieștiul, în tinerețea noastră îl traversam, la venirea în vacanțele studențești în drum spre polul frigului Întorsura Buzăului și la plecare spre capitala Moldovei. Amintiri de tot soiul ! 

Apoi, peste ani, am avut de câteva ori prilejul ținerii unor cursuri cu personalul bibliotecar de la Biblioteca Județeană Nicolae Iorga Prahova și colegii din județ.

Așa că mi-am arogat calitatea de ghid.

Ardeleanca pune telefonul pentru măsurarea pașilor, obicei foarte bun la anii senectuții, și o luăm la pas pe Bd. Independenței de la monumentul gării. 

Soarele după noi prin superba zonă a orașului, un real parc cu statui, mărginit de frumoase case interbelice până la Muzeul Ceasului, 

muzeu unic, prin profilul său, în Țara Mioriței.

Presa scrisă trăiește din plin în orașul lui nenea Iancu.

 

Îl văzusem cu mulți ani în urmă. Surpriza a fost foarte mare încă de la intrare prin noua organizare profesionist europeană.

Muzeul Ceasului Nicolae Simache a fost organizat într-o sală a Palatul Culturii la inițiativa profesorului din numele actual, ca secție a Muzeului de Istorie Județean și datează din 1963.

Din 1972, funcționează în superba casă Luca Elefterescu (1890), magistrat și politician, cu interior de epocă și o superbă feronerie a ușilor de la intrare, 

remarcată și la alte clădiri de pe traseul urmat prin oraș.

În curte, găsim bustul profesorului care merită toate mulțumirile noastre.

Interiorul, față de alte muzee, emană multă intimitate și ingeniozitate 

în prezentarea exponatelor. Din colecția de aproape 1.000 de piese, în parte expuse, remarcăm / cităm: cadranul solar, pendul construit din lemn în 1634, ceas pus în mișcare printr-o cădere de apă (Londra, 1654), primul ceas de buzunar („oul de Nürnberg”), orologii de turn, o piesă din 1693 (realizare a ceasornicarului Ralf Gout), ceasul de mână construit în același an de Courvoisier (cu efigia lui Ludovic al XIV-lea), piese realizate de meșterii londonezi Georg Prior, Edward Prior, Th. Whit, George Clarke, Markwich, Markham, Jo Wightmann, Van Laure, de ceasornicari francezi (Benjamin Balber, George Charle, Meuron), austrieci (Philipp Ia-cob, Beyr) sau elvețieni (Pres Vaucher, A. Hess).

Cum explicațiile amabilului ghid, cuprind numeroase informații,

nu-mi rămâne decât să continui citând din prezentarea oficială a muzeului.

„Expoziția de bază cuprinde o cronologie a celor mai cunoscute tipuri de indicatoare de timp și de ceasuri: cadrane solare, clepsidra, nisiparnițe, ceasuri de mobilier, de șemineu, de perete, de buzunar sau de călătorie.

Cele mai vechi piese din colecție sunt cele de tip astronomic datând din anii 1544 și 1562, creații ale orologierilor Jakob Acustodia (Olanda) și respectiv Jeremias Metzker din Augsburg. Din aceeași categorie fac parte și cadranele solare din secolele XVII și XVIII, unul dintre acestea fiind semnat: Butterfield - Paris (1690).

O altă piesă deosebită ca mod de funcționare, dar și ca vechime, este clepsidra (ceasul cu apă) realizată de Charles Rayner în anul 1654 la Londra.

Cele mai multe în stare de funcționare și în prezent.

Menționez o astfel de piesă realizată în Austria la începutul secolului al XIX-lea, cu mecanism muzical în funcțiune care are pe cadran inscripționat numele comanditarului: Fried(rich) Schullerus in Kronstadt (Brașov).

Din categoria pendulelor de salon (de parchet) sunt două piese importante din epoci diferite: prima, în stil baroc, din secolul al XVIII-lea, cu cadrane astronomice poartă semnătura orologierului Rutger Steuter din Amsterdam; a doua piesă, cu un mecanism în funcțiune și azi, datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, 

fiind un splendid exemplar realizat la Școala de Arte și Meserii din Ploiești.

Ceasurile tablou de proveniență austriacă și germană, din prima jumătate a secolului al XIX-lea sunt extrem de spectaculoase, remarcându-se din categoria acestora cele cu mecanisme animate și muzicale, 

Ceasul Potcovarului și Arena de circ.

Sunt expuse impunătoare pendule de mobilier sau de podea, cu cabinete de mari dimensiuni în stil baroc, Ludovic al XIV-lea, Boulle, Rococo, ornamentate cu motive caracteristice acestor stiluri, create de celebrii orologieri francezi, austrieci, olandezi, din secolul XVIII.

În același context sunt expuse și ceasuri de șeminee cu postamentele surmontate de personaje mitologice sau scene idilice, pendulele portic,

unele dintre acestea prevăzute cu mecanisme muzicale. 

Cele mai multe în stare de funcționare și în prezent.

Cea mai importantă categorie de ceasuri, prin număr și valoare este reprezentată de ceasurile de buzunar; cea mai veche piesă de acest tip este realizată de Philip Jakob Bickelman, din Linz, în anul 1652. Succed acestei date, produse ale celebrilor orologieri francezi și englezi din secolele XVIII - XIX; Julien Le Roy, Antoine Lepin, Abraham Louis Breguet, Benjamin Barber, George și Edward Prior ș.a. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea apar marile firme producătoare de ceasuri în serie: Patek Philippe, Genève, Schaffhausen, Omega, Doxa, Longines, Hebdomas, Roskopf Patent, etc., Elveția dominând producția și comerțul european de ceasuri. 

Prevăzute cu mecanisme din ce în ce mai perfecționate, carcasele și cadranele ceasurilor de buzunar sunt ornamentate cu motive vegetale, geometrice, compoziții diverse, realizate prin emailare, gravare sau pictare de un înalt nivelul artistic.

Astfel, în vitrine, sunt expuse și ceasuri care au aparținut unor personalități românești: Constantin Brâncoveanu, Al. I. Cuza, Mihail Kogălniceanu, regilor Carol I și Mihai, generalului Averescu, Vasile Alecsandri, Cezar Bolliac, B.P. Hasdeu, Theodor Aman, I.L. Caragiale, Duiliu Zamfirescu, Nicolae Iorga, Ioan A. Bassarabescu, Nicolae Titulescu …, dar și străine precum țarului Alexandru al II-lea. Marelui duce Nicolae ...

Colecția cuprinde și ceasuri curiozități cum ar fi: ceasul misterios cu cadran transparent și mecanism înglobat în ramă; ceasul care imită uzina cu aburi în miniatură, inspirat de revoluția industrială, realizat la Paris în 1900, ceasul frizerului, ceasul cu afișaj digital, ceasul cu mecanism antifurt, ceasul breloc, ceasul tip châtelaine, etc. sau ceasuri distractive (al morarului, fierarului, frizerului, motanului etc.), ceasuri cu diverse indicații în afara orelor, ca și alte obiecte legate de temă.

În altă sală avem posibiltatea de a asculta în exercițiu ceasuri cu mecanisme muzicale care cântă Deșteaptă-te, române ! Marseilleza sau 

valsuri ale lui Strauss (tatăl sau fiul).

 Diversitatea colecției cuprinde și automatele muzicale și ceasurile musicale. Repet, majoritatea acestor piese funcționează și astăzi chiar dacă unele au o vechime de peste 150 de ani. Includem în această categorie simphonioanele, cutiile muzicale cu cilindru, baletul mecanic, păsările mecanice, păpușa mecanică, gramofonul și patefonul.” Mulțumim ghidului nostru cu promisiunea de a reveni.

Continuăm drumul spre Muzeul de Artă Ion Ionescu-Quintus, pe care, din nefricire îl găsim închis. Aflat nu departe de Muzeul Ceasului într-o altă impunătoare clădire-monument de pe Bd. Castanilor. Din documentare, am înțeles că din colecția muzeului nu lipsește, aproape, nici un artist român important, începând cu anonimii începutului secolului al XIX-lea până la ultimele generaţii ale secolului al XX-lea”. Rămâne să ne convingem la viitoarea vizită.

După ce văzusem, deja, bustul dramaturgului național Ion Luca Caragiale, 

nu puteam să nu iau imagini cu mițele și odorul lor, dl Goe.

Flanăm spre Catedrala Sf. Ioan Botezătorul, de pe Bd. Republicii. Care, „Republica” de la Ploiești sau I, a II-a sau a III-a ?!?). Impunătoarea construcție este ascunsă privirilor de comuniști prin plantarea unui bloc cu șapte etaje. Nu mă mai mir în multe locuri s-au luat asemenea decizii aberante. Îmi amintesc de ce au făcut la Piatra-Neamț cu frumoasa 

Biserică Sf. Ioan Botezătorul (Mărăței) ascunsă după bloc sanitar. 

Ce deschidere aș face, dacă aș fi primar !

 Desigur, este cea mai impunătoare biserică din Ploiești, unul din principalele repere arhitectonice ale municipiului. Ideea construirii clopotniței monumentale (55 sau 59 sau 60 m – greu cu măsuratul în sec. XXI !) a apărut în perioada interbelică ca 

omagiu în memoria eroilor români căzuți în Primul Război Mondial.

Proiectul masivei clopotnițe, unul foarte complex, a fost încredințat arhitectului Toma T. Socolescu, lucrările demarând pe 18 noiembrie 1923, piatra de temelie fiind pusă de Principele Moștenitor Carol, viitorul rege Carol al II-lea. La construcție au participat și militari ai Regimentului 32 Mircea din Ploiești, iar materialele folosite au fost aduse din locuri unde s-au dat lupte în timpul războiului: blocuri de piatră de la Oituz, cărămidă de la Mărășești, pietriș de la Doaga și de pe Valea Șușiței. Lucrările s-au încheiat pe 10 mai 1939. În anul 2000 au fost demarate ample lucrări de restaurare a catedralei, iar în 2006 s-a hotărât reluarea lucrărilor de extindere a Catedralei Sf. Ioan Botezătorul, așa cum se sugerase în perioada interbelică.

Soarele aruncă ultimele  raze într-un superb amurg.

Vizavi, se află noul sediu al Primăriei și alte construcții, unele de ultimă generație.

Se lasă seara. Se aprind luminile orașului. Când ieșim, de la un prânz frugal, cu colindători printre mese, suntem întâmpinați de o ninsoare de basm.

Târgul de Crăciun, lung pe câte sute de metri, trăia la cote maxime și după venirea Moșului. Ofertele sunt fără număr așa că - Distracțieeee !

La Poliția Locală vedem în curte un brad legat fedeleș. Să nu fugă !?!

După care ne îndreptăm, pe același bulevard acum acoperit de zăpădă spre gară unde ne aștepta țugul, în timp ce noi credeam că vine de la … Iași.

O fost o raită pe cinste ! Ne-am bucurat atât de mult de ziua petrecută încât cu greu am putut adormi după miezul nopții. Să fi fost de vină expresso scurt și cupucino mare sau antrenament pentru ultima seară a anului 2024 ?!?

La Mulți Ani cu sănătate, împliniri și multe bucurii !