Wikipedia

Rezultatele căutării

vineri, 11 octombrie 2019

„Realizărili” FSN


„Realizărili” FRONTULUI SALVĂRII NOASTRE (FSN)

După 30 de ani lucrurile s-au clarificat pe deplin. E vorba, de fapt, de frontul salvării lor. A nomenclaturiștilor și securiștilor. Cei mai îmbuibați români ai timpurilor noastre. Țoape de țoape, patrihoți de clasă !
Da, acum știm ce au pus la cale atunci. Lipsește doar verdictul oficial ce trebuie dat de Justiția Română. Dar, cum Justiția Română este coruptă și la vârf, ca să nu mai amintim ce se întâmplă cu Justiția și Poliția prin județele patriei, plus Curtea Constituțională, care numai a României nu s-a manifestat a fi în ultimii ani, nu avem a ne mira de ce regimul fesenist a rezistat atâtea decenii. Ea a fost „salvatoarea” liniei a II-a de nomenclaturiști ai PCR și a securiștilor care-i apărau non stop.
În ciuda faptului că însuși guru Brucan, unul din creatorii diabolicului sistem politic al democrației originale „a treia cale” (nici cal, nici măgar), declara cinic prin anii 90 la toate televiziunile, că FSN va rezista 20 de ani. Iată că planul creatorilor sistemului de tip mafiot a fost depășit. Sunt convins Brucan a luat în calcul evoluția unui popor normal. Numai că la noi, boborul a fost atât de îndoctrinat de ideologii ceaușismului în zbor încât „omul de tip nou”, proletarizat forțat și băgat în celule de beton, intitulate pompos apartamente, a fost ușor de păcălit alți zece ani. Cu promisiuni cât gogoșile lui Münchausen, ridichea uriașă a rușilor sau „cu iaurt și gugoșele …” vorba lui Costache Negruzzi din Istoria unei plăcinte.  
Nu avem a ne mira de ce nu este oficializată, nici la această data, o pagină de istorie contemporană pe care o știm cu toții.
Cine sunt cei care au pus la cale planul diabolic al Republicii Feseniste, se știe ! Iliescu și ai lui. Cine a omorât sute și sute de români la Contrarevoluția din 22 decembrie 1989, de la ora 18,30, mai mulți decât a ucis Ceaușescu la Revoluția dintre 14 și 22 decembrie, ca să pună mâna pe Putere, se știe ! Iliescu și ai lui. Cine a realizat o Constituție, care în mod premeditat să conducă la interpretări aberante, se știe ! Nici republică prezidențială, nici parlamentară ! Iliescu și ai lui. Cine a distrus partidele tradiționale ale României, PSDR și PNȚ-cd, se știe ! Cine a decredibilizat partidele în România, inventând sute de partide satelit, se știe ! Iliescu și ai lui. Cine a inventat un așa-zis partid de dreapta (PD devenind peste noapte PD-L) păcălind foarte mulți oameni creduli, doar pentru a distruge PNL, se știe !  Cine a dat semnalul devalizării României, se știe ! Cine a continuat distrugerea industriei și agriculturii, distrugere începută de însuși Ceaușescu în 1980, se știe ! Iliescu și ai lui. Cine a devalizat CAP-urile și IAS-urile, se știe ! Iliescu și ai lui. Cine a vândut flota, se știe ! Cine a vândut uzine și fabrici ca fier vechi, se știe ! Iliescu și ai lui. Cine a distrus sistemul de educație în România, ducând la decădere morală generalizată, corupția și hoția devenind politică de stat, se știe ! Iliescu și ai lui. Cine a pus la pământ sistemul de sănătate, se știe ! Iliescu și ai lui. Cine n-a vrut autostrăzi, se știe ! Cine a băgat țara în crize, se știe ! Cine a refuzat premeditate folosirea fondurilor europene de miliarde și miliarde de euro, se știe ! Cine sunt cei care au furat sute de miliarde din banul public, se știe ! Cine au ucis și traficat mii de Alexandre și Luize, se știe ! Cine au păcălit boborul cu promisiuni fără acoperire, se știe !
Acesta este Frontul Salvării Naționale, deghizat, de-a lungul aniilor, sub tot felul de denumiri. Pe Stânga și pe Dreapta. Dovezi sunt peste tot ! Numai că Justiția, ea însăși coruptă, în bună parte, nu vede, nu aude, nu se autosesizează ! Dosare penale supergrele au fost puse în sertare, bine ferite de ochii lumii ! Televiziunile mercenare au trâmbițat numai victorii ale FSN. Pe jurnaliștii adevărați, verticali, îi numeri pe degetele de la o singură mână. Iar lumea întreabă, întreabă, întreabă … și niciun oficial nu dă un răspuns, deși toți știu răspunsurile ! De 30 de ani tot așteptăm să se facă lumină. Degeaba !
Justiția nu vede hoțiile la drumul mare, băncile devalizate, uzinele și fabricile de miliarde luate pe un euro, vânzări trucate de bunuri publice, resursele țării concesionate contra unor șpăgi de sute de milioane, păduri jefuite la drumul mare de ai noștri și vândute la preț de o cutie de chibrituri altora, pământuri însușite cu japca de la adevărații proprietari, bani publici cheltuiți aiurea, doar pentru a fi furați, mii și mii de fărădelegi nicicând cercetate și sancționate …
Nimeni nu-i deasupra legii ! În Germania, Franța, Suedia, SUA etc. etc. Degeaba există art. 16 în Constituția fesenistă !
Justiția română nu vede vilele ca niște palate, nu vede mașinile de lux, nu vede traiul în dezmăț general, concediile de nababi. Justiția română nu vede decăderea morală a politicienilor și a bugetarilor naționali, deveniți milionari și miliardari în euro, doar din indemnizații și salarii, nu vede injustiția cu pensiile speciale ... Justiția română nu vede cum autorități, de la cel mai înalt nivel, până la autorități locale, sunt mână în mână cu interlopii. Astfel, rețele de tip mafiot au adus statul român în mestatază, la datorii de peste 100 de miliarde de euro. Euro, nu lei. Au distrus tot !
Justiția română e oarbă, oarbă, oarbă ! Doar Justiția divină mai face ordine !
Pe 7 octombrie, Comisia Europeană a publicat ediția 2019 a Indicelui European Regional al Competitivității (IERC), instrument care măsoară din trei în trei ani factorii majori ai competitivității, pentru toate regiunile europene.
Locul I este ocupat de euroregiunea Stockholm (Suedia), cu 100 de puncte din o sută posibile, urmată de euroregiunea Londra cu 99,1 puncte și de euroregiunea Utrecht (Olanda) cu 99 de puncte.
Vă întrebați întrebi unde se regăsesc euroregiunile din România între cele 268 ale Uniunii Europene !
A, nu știați, că ai noștri au refuzat permanent să facă reforma administrativă ? De ce ? Simplu ! Cum să deranjezi rețelele de tip mafiot să lucreze la turație maximă. Cum să deranjezi un baron local și șleahta lui !?!
„- Bă, vă bat de vă sună apa-n cap !”, zis-a săptămâna același baroi, care a declarat senin „- Mama mea ? Sunt eu !” iar Justiția tace mâlc. Îl știți pe baronul de Vaslui, tovarășul profesor de socialism științific, cu toate rubedeniile în posturi cu salarii de la zeci de mii în sus + peșcheșuri.
Până dincolo de mijlocul clasamentului, nu vezi urmă de regiune mioritică. Abia pe locul 151, apare regiunea București-Ilfov, în timp ce regiunea Sud-Est (România) e pe penultimul loc - 267. Da, regiunea cu „celebrele” județe roșu-grena Galați, Constanța, Vrancea, Brăila, Buzău și Tulcea, punctează mai slab decât Guyana, teritoriu sud-american al Franței.
Nici regiunile noastre mai răsărite nu stau prea bine. Regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj) se situează pe locul 246 din 268 de regiuni europene, cu un scor de 17,45 din 100 de puncte.
Indicele ia în calcul parametri precum inovația, complexitatea mediului de business, infrastructura, inovarea, mărimea pieței ș.a.
Iată clasamentul la nivel mioritic: 1. Regiunea București-Ilfov - cu 55,9 puncte din 100 posibile, 2. Regiunea Vest - 20,9 pct. 3. Regiunea Nord-Vest - 17,45 pct., 4. Regiunea Sud-Muntenia - 15,62 pct., 5. Regiunea Centru - 13,18 pct., 6. Regiunea Sud-Vest - 10,57 pct, 7. Regiunea Nord-Est - 9,05 pct și 8. Regiunea Sud-Est - 5,35 pct.
Regiunea București-Ilfov este singura care trece de media europeană, de 50 de puncte, dar este departe de alte euroregiuni din Europa, fostă în lagărul communist, precum Varșovia, Praga sau Bratislava.
Tot București-Ilfov este singura regiune încadrată în cel mai înalt stadiu de dezvoltare - 5, în timp ce trei regiuni ajung în stadiul 2 – Centru, Vest și Nord-Vest iar celelalte patru regiuni, cu punctaje inferioare la subindicatori precum stabilitatea macroeconomică, sistemul de educație obligatoriu, sănătatea, eficiența pieței muncii, sofisticarea afacerilor etc., sunt la cel mai redus nivel de dezvoltare - 1.
La subindicatorul Educație de bază, regiunile românești subperformează. Acest subindicator formează, alături de Infrastructră, Sănătate, Instituții și Stabilitate Macroeconomică, indicatorul Dimensiune de bază, la care nu excelează nicio regiune autohtonă. De ce ? Am arătat doar câteva din multele cauze în prima parte a tabletei.
Klára Dobrev, vicepreședinte al Parlamentului European: „E clar, este competitivitate, acolo unde oamenii sunt sănătoși, educați și au siguranță financiară.” Exact capitolele pe care sistemul fesenist le-a distrus premeditat, zi de zi, sub ochii boborului manipulat și cumpărat cu o găleată, doi mici și promisiuni deșarte ! Știu să bată toba cu mărirea salariilor la bugetari, mediul privat, cel care aduce 85% din bani la bugetul țării, fiind lăsat de izbeliște, și a pensiilor, dar nu suflă un cuvânt de inflație, record european, creșterea vertiginoasă a prețurilor la produse și utilități, căderea leului, creșterea criminalității, îmbolnăvirea în masă a populației, lipsa investițiilor etc. etc. etc.
De aceea, e absolut normal ca regimul fesenist să fie înlăturat. Deocamdată a fost demis de Parlament guvernul dăncilian. Cred că proprii colegi o vor mătura cât de curând din fruntea PSD. Avem nevoie și de o Stângă puternică. Europeană. Urmează alegeri cruciale pentru viitorul și reconstrucția României.
Nu uitați ! Votul – mai puternic decât glonțul ! 
Schimbarea depinde doar de fiecare dintre cei care votează și se implică activ. Doar așa poate veni, în sfârșit inteligența la putere și în România. 
După 73 de ani de comunism și fesenism. Ajunge !
Toate bune ?


Al dumneavoastră Sergiu-Marian Găbureac
gsm_as@yahoo.com
Tel.  0771 631.065 
Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu