Wikipedia

Rezultatele căutării

joi, 24 mai 2018

PIERDUT ÎN KENIA&TANZANIA


Așadar,Voti sententia compos !”, domnule profesor !
Domnul profesor Cătălin Vrabie a fost în țara în care oamenii se deplasează prin univers cu 1.670 de km/h, față de noi, mioriticii, cu numai 1.181 km/h. 

 Tot pe acolo, a apărut omul. Celebra Lucy, descoperită în 1974, acum 3,5 milioane de ani într-o țară vecină, Etiopia.
Numai cu cel creat, după chipul și asemănarea Creatorului, sunt, încă, foarte multe necunoscute, mai ales, dotarea cu cel mai puternic calculator existent până la ora actuală pe Terra. Realitate confirmată și de David Eagleman în lucrarea Creierul, povestea noastră unde afirmă 
Creierul: cea mai complexă colecție de celule din cosmos”. 
Din păcate, mulți nu-l prea folosesc, exploatarea lui fiind, în medie, pe la 2-3% !
Domnul profesor a fost prin țări unde se fură doar mărunțișuri. Nu ca pe plaiurile mioritice ! „Aveți grijă cu ceasul de la mână !”
Kenya pare o țară în care nu există frână de mână, doar claxon, într-o circulație haotică. Citez: „Ajutorul șoferului (pentru că mă simt dator să spun și despre el câteva vorbe), sărăcuțul, un spiriduș care era mai peste tot, numai în mașină nu (stând mai curând agățat de ea pe dinafară), a și fost uitat odată pe drum. A venit, bietul de el, cu un alt matatu în zâmbetele tuturor pasagerilor.” Matatu un fel de maxi taxi intercity, de fapt, între colibe.
Autorul a fugit de ploaie, sătul de ea din periplu-urile prin hăurile Asiei, aceasta fiind a șasea carte de Pierdut prin … iar în Kenya a dat tot de ploaie. Și de … frig ! Incredibil, veți spune, fiind vorba de Africa ! 
La ecuator !
De fapt, adevărata viață în Kenya începe de la 1800 m. Citez: „Zona înaltă a Kenyei de vest seamănă cu ținuturile din Transilvania și Moldova noastră. Dealuri sunt acoperite cu vegetație cât vezi cu ochii – fie păduri sau pajiști, fie plantații de porumb, trestie de zahăr sau ce mai au ei pe aici.” 
O priveliște, pe alocuri mioritică, unde călătorul s-a simțit ca acasă.
Mzungu  – asta sunt eu pentru ei. 
Un mzungu care merge pe jos și mănâncă banana pe stradă.” 
Mzungu, în limba batu, „persoană care dă târcoale / care rătăcește prin împrejurimi”, „rătăcitor”, astăzi folosit pentru europenii cu pielea albă.
Cum se așeza domn profesor prin vreo stație în așteptarea matatu-ului, începea febra selfie-urilor. Obiectivul posesorilor de foto / telefoane era, de fapt, prinderea în poză al mzungului, un personaj rar văzut prin acele locuri.
Vedeta, care se manifestă, mai rar sau mai des, în fiecare dintre noi, o găsim exprimată și la domn professor. Citez: „Cred că sunt doar prea sfioși să-mi zică sau nu vor să mă deranjeze … nu i-aș refuza totuși !” Wow !
Putem vorbi chiar și de „kilerul” Cătălin Vrabie, ucigaș în serie a țânțarilor care s-au înfruptat pe saturate din prețiosul său sânge. „Măcar au murit fericiți !” se disculpă pedestrul nostru turist aflat la sud de Ecuator, pe malul lacului Victoria.
Vreau să vă spun că lelea Safta, consilierul meu în scrierea tabletelor săptămânale, are semeni și în Kenia. Citez: „Când mă văd, mzungu nu e greu să fiu observat, vin spre mine și mă întreabă cum mă cheamă, de unde sunt, de-al cui sunt (n.m.) urându-mi, totodată, Karibu Kenya !” 
Și unde asta ? Tocmai în Homa Bay, unde a înțărcat mutu iapa.
E adevărat, părea un sat de răzeși pe lângă ceea ce văzuse autorul până atunci prin Kenya. La fel „copiii care se joacă sau aleargă în praful drumului, când dau cu ochii de Păsărilă-Lăți-Lungilă (194 m) de la marginea Europei civilizate, rămân ca trăzniți. Se lovesc unii de alții ca-n desene animate, iar mingea improvizată din cârpe, cu care se joacă, se duce aiurea, pierzându-și ținta.”
Sunt și scene de Tarzan. „Copiii de la un orfelinat de pe insulița Mfangano îmi treceau un degețel pe obraz, zicând white și apoi pe fruntea lor, zicând cu mândrie black”  apoi, se urcau unul peste altul și mai sus în capul lui Cătălin pentru a vedea fotografiile făcute cu ei. Cum să nu fii copleșit de asemenea scene ? Super scene ! Fain descrise !
Welcome to Africa, brother ! Și, Catarin / Catalina (ă fiind o literă imposibil de pronunțat) ce credeți că le răspundea ? Thank you ! I Got used to it ! (M-am obișnuit cu ea !) 
Acolo, unde până și nisipul plajei era negru, ca și pietrele din jur. Apropo ! „vrăbiile sunt galbene”, ne comunică entuziasmat domnul cu nume omonim. Probabil de la cât mălai visează !  Numai că mălaiul pe acolo este ... alb.
Autorul dă și lecții de solidaritate, voluntarilor spanioli care se îngrijeau de bunul mers al unui orfelinat, refuzând să mănânce în interior cu ei, ci cu toți copiii afară. Sub cerul liber. 
Motivul ? Dorința de a afla cât mai multe despre traiul băștinașilor.
Kenya – 47 de triburi și subtriburi, nu ca la noi, doar 10. Dl profesor a fost în Kenya în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale. A tras și o concluzie „apolitică”. Citez: „Oare să nu-l fi ajutat Obama deloc pe mister Odinga pentru a se poziționa în această luptă pentru putere ? 
Hmm, cine poate ști !?!”
După cum se vede, scenarita mioritică joacă la scară planetară ! Acest candidat la președinție, Odinga, era din tribul din care se trage și Barack Obama.
Am dedus, citind ce spuneau alegătorii locului prin diversele mijloace de transport, problemele țării:  hoție, corupție, poliție, ce facem ?… Fraza cea mai des întâlnită despre alegeri fiind „Mai bine un diavol pe care-l cunoști decât un înger de care nu știi nimic. (Better a devil you know than an angel you don’t !).” Așa că a învins din nou în alegeri Uhuru Kenyatta ! Interesantă optică, exersată și la noi de vreo 5 cincinale ! Și tot nu ne săturăm !
Citat: „Ca și în India, și aici se mănâncă cu mâna... Vă spuneam, când eram pe insula Mfangano, că fusesem servit cu ugali – un soi de mămăligă din mălai alb care, cam peste tot unde nu e orez, este staple food (mâncarea de bază). Interesantă este maniera în care aceasta se mănâncă: se rupe cu mâna dreaptă o bucată și se frământă în palmă, mușcând din când în când din ea, până se termină. Tot cu dreapta, fără a se renunța la cocoloșul de mămăligă, se apucă bucățele de carne – care sunt atent întoarse pe toate părțile pentru a se verifica dacă ele corespund dintr-un oarecare punct de vedere... Dacă nu corespund, sunt lăsate din nou în farfurie, fiind repetată procedura cu următoarea bucățică până când, în final, sunt mâncate toate. /…/ Trebuie văzut spectacolul pentru a fi pe deplin înțeles.”
Vedeți ? Asta e diferența între generația mea și a dlui profesor Vrabie. La mine, la Chițoc, vedeam spectacolul ăsta frecvent, acum vreo 50 de ani, „jucat”, cam în același mod, în jurul unei mese joase cu trei picioare. Când mâncam prin sat și-apoi o luam de la mama de numa-numa ! Numai că mămăliga era tăiată cu ața, după care începea procedeul descris de autor. Asta mi-a amintit de câteva versuri dintr-o poezie nordică europeană. Citez aproximativ: „Bunicul meu mânca cartofii fierți cu tot cu coajă / Tatăl meu mânca cartofii, curățați, cu mâna / Eu îi mănânc cu … furculița”.
Dacă tot suntem la capitolul gastronomie, autorul comunică date și despre papaya, un fruct din care localnicii din Zanzibar produc o băutură alcoolică foarte tare. De peste 70o. Fabricarea și comercializarea acesteia este absolut interzisă de guvern, însă, localnicii, în cadru privat, o produc, nestingheriți de legislație. Evaziune curată ! Cam așa fac și ai noștri pălinca / țuica în cazanele din fundul grădinii. Nimic nou sub soare !
În Tanzania, Cătălin asistă la  O nuntă pe plajă... Adică o petrecere de nuntă pe plajă. Grație creștinismului, sunt aceleași tradiții și ritualuri ca la noi: mireasa e îmbrăcată în alb, domnișoarele de onoare, niște copilițe de câțiva anișori – ghemotoace negre îmbrăcate în alb, nuntașii gălăgioși și plini de viață – foarte viu colorați, chiuituri, strigături, fotografi, cameramani ... de toate. Nu lipsește nimic. Bucurie maximă... Singura diferență e că-i joi !”
- Domnule profesor, și la noi se fac nunțile joia ! Nu știați ? E drept culoarea nuntașilor noștri e puțin mai deschisă !
Tot prin Tanzania. „În orice caz, am observat că aici tendința este de a aștepta ca altcineva să vină și să facă ceva și mai puțin de a demara acțiuni proprii. Îmi spuneau că dacă oamenii bogați de pe planetă ar dona măcar o parte din averea lor săracilor, le-ar ridica acestora nivelul de viață.”
O asemenea gândire primtivă o întâlnim și prin mahalalele orașelor și prin satele noastre. Ce inițiativă privată !?! Să vină cineva și să ne dea, mentalitate alimentată de tot felul de povești gen „străinii care au datorii de miliarde față de noi, românii”, lansate de paranoicii noștri xenofobi.
Interesant este modul în care autorul privește lenea „sub conceptul de eficiență”, lene cu care, mărturisește Cătălin, stă „destul de bine”. 
Apropo, oare din cele 120 de triburi, câte are Tanzania, care o fi pe locul întâi la lenea ... eficientă ?
Mi-a plăcut și sloganul „Our nation, our pride ! ” (Națiunea noastră, mândria noastră !) în sărăcia lucie de Tanzania. 
Pare similar cu Noi suntem români !  Într-o altă sărăcie. Europeană ! 
Ceea ce-i cu totul și cu totul altceva !
 La Dar es Salaam, capitala Tanzaniei. Citez: „Modernismul european nu este nici el de neglijat – transportul prin oraș se face cu autobuze care au linia lor dedicată pe centrul șoselelor – în același stil în care la noi ai vedea liniile de tramvai, cu mențiunea că aici benzile destinate transportului public sunt separate de restul traficului rutier prin scuaruri pietonale sau, pur și simplu, borduri.” Vise pentru noi, bucureștenii ! 
Se fac doar simulări ! Ici-colo !
Pentru că am început cronica cu Voti sententia compos(Dorința ți-a fost îndeplinită), domnul profesor ajunge, spre sfârșitul noii călătorii, la Cairo.
Un oraș puțin mai mic decât orașul Broșteni din Jud. Suceava. Știați ? Ca suprafață.  594 km2 față de doar 453 câți are Cairo. Pi buni ! De fapt, cam cât orașul Vișeu. De sus. No, normal ! Doar la numărul locuitorilor, Broșteniul diferă puțin, dar asta e, deja, o altă poveste. 5.506 locuitori față de 8,5 milioane. Dar ce înseamnă asta față de Tokio cu cei 37,8 milioane de țugulani
Cu domiciliul stabil ! Stabil ? La câte cutremure au pe zi n-aș prea zice !?!
Ei, da, Egiptul antic, cu marele lui mistere. O civilizație urbană, apărută de nici unde ! Ca și a orașelor-stat de prin vecini: Bablion, Tir, Uruk, Ninive, Assur ...  De fapt, mulți știu bine de unde a apărut, dar nu vor să recunoască. 
Adept fiind, ca și mine, autorul acestor note de călătorie ne dă câteva date concludente în această privință. Unii îi tot dau cu Darwin și zupa primordială. Are și Darwin oarece dreptate, dar a intervenit ceva esențial la un moment dat. 
Acum vreo 10.000 de ani.
O dezbatere care s-ar termina doar dacă însuși Creatorul ar veni într-o zi să ne explice ce și cum. 
Egiptul de azi, o țară în care lenea sub conceptul de eficiență”, atinge cote neverosimile pentru călătorul Vrabie. La hotel „08:20 Nu e nici acum pregătit micul dejun... nu e nimeni treaz să facă asta. Ce bine-și dorm unii viața !” 
Și adaugă parcă șoptit „Nu-s invidios deloc.”
Ceee ce a văzut aici dl profesor, în cele patru zile de colindat, inclusiv prin Disneyland Pyramid și ce a pățit în aeroportul din Alexandria (precizez, Egipt) rămâne să descoperiți dumneavoastră. Cititorii. Ceva similar mi s-a întâmplat personal pe Aeroportul Internațional din … Oradea ! 
Așa că îl cred, mai ales în condițiile tensionate de acolo !
Un singur lucru mai menționez despre Egiptul antic. Spre sfârșitul acestei enigmatice civilizații apar sclavia și hoția, semn că, deja, oamenii noului proiect Homo sapiens sapiens (3) involuau !
Parcă mai mult ca în celelalte volume, autorul filosofează. Despre rostul nostru pe Terra, ce fac unii, cum se comportă alții, până la rolul tehnologiilor de azi și de ieri. Dar, vă las dumneavoastră, cititorilor, plăcerea și bucuria de a afla problemele de care este preocupat în aceste pagini dl profesor de IT.
Ce-am înțeles, eu, citind cele 334 de pagini ale acestui nou volum ? 
Citez „Oameni care și-au păstrat stiul de viață tradițional”. Autorul a fost puțin prin Comuna Primitivă. Spre finalul ei. Up-grad-ată !
Bineînțeles, am menționat în cronica mea doar câteva aspecte.
- Domnule profesor și dragul meu Cătălin, să dea Dumnezeu să adaugi noi volume și pietricele în colecțiile tale, iar pe noi să ne bucuri cu noi note de călătorie ciudate și fascinante.
Iar, eu am încălecat pe o șa și am scris cronica mea !


* Cronică prezentată la lansarea noului volumul ținută la Sediul Central Mihail Sadoveanu al Bibliotecii Metropolitane București.






Sergiu Găbureac
http://blogulluigabu.blogspot.ro/,
gsm_as@yahoo.com
Tel.  0731 936.615 
Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !



vineri, 18 mai 2018

DECLARAȚII LA ... CALD !


Solicitările președintelui Iohannis privind demisia premierului Dăncilă reprezintăo acțiune de sabotaj și de subminare a Guvernului și a majorității parlamentare”, a declarat la începutul săptămânii Liviu Dragnea.
Cine-i Iohannis, ales de 6,3 milioane de români de toate naționalitățile, o știe o țară întreagă. Cine-i Dragnea, iar o știe o țară întreagă, cu partidul său ajuns la putere prin voința a numai 3,6 milioane de alegători ! Dar, cel mai bine îi cunosc afacerile cei din Teleorman, cel mai sărac județ al țării păstorit, ani de zile, de nimeni altul decât Dragnea.
Unii spun că mai mult l-a haiducit decât l-a păstorit !?! Vom vedea, curând, cum îl va „achita” Justiția. Independentă ! Ori, ori ... !?
Viorica Dăncilă, clona de prim ministru, declară, tot la începutul săptămânii în curs: „Luaţi şi dumneavoastră declaraţiile domnului preşedinte şi o să vedeţi că sună a ameninţare.” La care Dragnea adaugă „Amenințarea explicită e făcută într-un stil mafiot; ar face bine să facă ce i se spune. Astfel de expresii și amenințări le-am văzut în filme”. Mai mult liderul actual al PSD l-a acuzat pe prezident că „urmărește să saboteze, să submineze orice activitate guvernamentală sau a majorității parlamentare”.
Hopa ! Johannis e vinovat de impotența guvernului Vasilica-Veorica de a-și pune în aplicare programul de guvernare ! Hait ! Unde era sabotorul ! La Cotroceni. Mai mult ! Subminează și „majoritatea parlamentară”. Măi, să fie ! Oare când plantează minele președintele ! Noaptea ca ...
Adică, președintele țării nu mai are voie să atragă, măcar, atenția instituțiilor statului asupra derapajelor evidente ? Să stea doar în fereastră și să-și aștepte salariul ? Pe card. Și așa, casandrele de la A3, tot spun că nu face nimic. Serios ? Ia uitați-vă puțin pe site-ul președinței, poate aflați ce mai face președintele - http://www.presidency.ro/ro/administratia-prezidentiala.
Bineînțeles, în limitele prerogativelor constituționale, nu cum face alde Veorica. La ordinele venite pe iPhone.
Ar face bine să facă ce i se spune” Wow ! Pare o replică din celebrul film Nașul ? Vă amintiți, cum a fost și celebra replică a javrei naționale când a vorbit de soțul Gabrielei Firea „că s-ar putea să nu-l găsească într-o zi acasă dacă ... nu-i atentă”. Se sesizează cineva ?
Cică sunt blocate de președinte „18 proiecte de legi”. Proiecte sau legi votate în Parlamentul României ? 
E o diferență uriașă, însă Dragnea nu prea le are cu nuanțele limbii române.
Cât despre Veorica iar a făcut-o o nefăcută. Apropo de nuanțe ! De noaptea minții ! Citiți și vă cruciți ! „Domnul Meleşcanu a vorbit cu mine, a vorbit cu primul ministru, şi bineînţeles dacă îşi va da acordul primul ministru va merge. Eu nu pot să-mi dau acordul pentru ceva in care nu am fost întrebată”, a spus Dăncilă în legătură cu convocarea ministrului de externe care și-a depășit atribuțiile (noaptea ca hoții !?) cu privire la controversată mutare a ambasadei la Ierusalim.  Vasilica recunoaște că nu este primul ministru. Atenție ! Ea nu-și poate da acordul, dar dacă primul ministru și-l va da /Meleșcanu/ va merge. Ce să mai comentezi ? Cât va mai dura această tragi-comedie ? Deja, coana Leana, din capul satului, e depășită. Ce știa Amza Pellea ce o să vină !?
Livache pune paie peste foc acuzându-l pe Klaus-Werner că „vrea exclusivitate pe contactele externe”, vrea să conducă guvernul, parlamentul și procurorii, deși nu îl lasă Constituția. „Un premier într-un stat democratic, cu un minim respect reciproc între instituții, nu e boicotat sau subminat în timpul unei întâlniri externe. Ceea ce se întâmplă în ultima perioadă nu face bine României”. 
Ce-a înțeles țugulanul Găbureac. Enoriașa menționată a fost la Sf. Părinte într-o vizită privată, așa că nu fost o întâlnire oficială. Punct.
Credincioasa mioritică i-a dus Papei semințe de mărar și un pui de măr. Măr ? Parcă am citit undeva povestea asta ? 
În fine, printre „eh, eh-uri și e, e-uri” a  făcut și o invitație. Poate, Veorica l-a invitat într-o vizită privată ! La Videle. Să-i arate mărețele realizări locale. Iar noi, prostimea, am înțeles că vrea o vizită oficială. Invitația într-o vizită oficială se face de la șef de stat la șef de stat. Asta-i cutuma, Veorico !...
Să revin la cele „18 legi importante” blocate „de Iohannis și ai lui”. O știți pe aia cu statul paralel, nu !?! Gata ! L-a demascat ! Tot la indicațiile consilierilor personali ai lui Dragnea.
Asta, în timp, ce prezidentul a spus clar, cu subiect și predicat, că vrea să fie convins de corectitudinea acestor legi. Să nu mai existe tot felul de țopăieli, după cea fiscală. Sau țopăiala salarială, de răsunet european. Care nu se mai termină. Mai ales că țopăiala cu uite ordonanța, nu e ordonanță nu era prinsă în programul de guvernare anunțat în campania electorală. Program făcut ferfeniță în cele trei guvernări din ultimii doi ani ale câștigătorilor alegerilor parlamentare. Guverne doborâte, la foc automat, tocmai de cei care le-au instalat. Record mondial !
Din fericire pentru români cifrele arată bine”, a continuat liderul PSD. Pentru care români, nu a precizat. Care cifre ? Ale ROBORULUI, ale inflației, ale prețurilor din piețele patriei, magazine ? Ale gazelor, energiei electrice, utilităților curente ? Ce vorbești, Dragnea ? De când n-ai mai fost prin țară ? Nu doar prin Brazilia și alte paradisuri ! Dacă e atât de bine, de ce iese lumea prin piețe ? De ce nu se întorc milioanele de români acasă ? De nebuni ?!?
În sfârșit, Livache i-a cerut președintelui Iohannis să răspundă dacă, în opinia sa, a fi pro-american înseamnă a fi anti-european, și să explice public de ce ar trebui ca România să își asume „o acțiune de condamnare a principalului aliat”, Statele Unite, care și-a mutat ambasada la Ierusalim.
Cu siguranță, prezidentul îi va explica de ce măsura, adoptată unilateral, de un ministru de externe, încălcă legislația românească și de ce nu e fezabilă !
De fapt, și un român simplu înțelege de ce. Președintele nu e anti Unchiul Sam, dar atâta timp cât faci parte din marea familie europeană, semnând angajamente clare, pe care România și le-a asumat, guvernul nu poate lua o atitudine de frondă la spiritul european. Nu face un ministru de externe ce vrea el fără acceptul președintelui. Chiar dacă e general !, se miră Lelea Safta.
Constituția României arată clar că decizia în cauză ține de atribuțiile președintelui țării. Puținele pe care le mai are, unele fiind amputate de actualul Parlament democratic.
Aici nu e vorba, nici pe departe, de condamnarea SUA, ci de faptul că UE nu e de acord cu o astfel de măsură care lezează grav situația în Orientul Apropiat. Oare Dragnea știe că are, acum, pe conștiință prin gestul său necugetat și pe cei peste 50 de morți și miile de palestinieni răniți din ziua inaugurării ambasadei SUA la Ierusalim.
Lupta anticorupţie a mers prea departe în România”, zice Dragnea. Are dreptate, omul ! Chiar să nu mai poți fura nimic ? Să nu mai poți primi o șpagă ? Asta-i ticăloșie curată !
- Hai, Dragnea, neutralizează-i pe cei care urmăresc corupții și hoții. Prea vă stresează cu pretențiile lor de a respecta legalitatea. Renunță și la legislația europeană adoptată cu atîta greutate de-a lungul anilor, cu una mioritică ! Și așa văd că tot mai mulți sunt achitați de Justiția română. Independentă ?!?
Concluzia. Dragnea-Petru Groza devine, pe zi ce trec, de o mârlănie fără margini ! Urmat de ursitoare. 
Tot la indicațiile consilierilor sus-amintiți ?
De aici până la declarația cu „lovitura de stat” nu a fost decât un pas. Mai era unul cu marota asta la adresa „golanilor” din Piața Universității 1990 ! Iar Olenka îi dă cu incendierile ! Măi, voi sunteți bine cu capul ?

ULTIMA ORĂ

Întrebat despre o eventuală suspendare a șefului statului, președintele PSD a răspuns că „nu luăm în calcul suspendarea președintelui Iohannis”. Știe foarte bine ce s-ar întâmpla într-o astfel de situație. 
Dar de ce-i este frică, nu scapă !
Cine ridică sabia de sabie va pieri !” Păi, cine a ridicat sabia, doamnă „primar general al României” ? Cine a sărit la gâtul prezidentului Johannis ? Eu ? Cum ai vrea ca partidul, care l-a lansat la Cotroceni, să nu-l apere ?
Te pomenești ca și noi, poporul, că ați vrea să stăm cu mâinile în sân asistând la batjocorirea președintelui țării !
Mai ales, că vă arată tot mai des că o dați cu oiștea-n gard. Sigur vor fi „pierderi majore dacă acest conflict va escalada”. Pentru șobolanii roșii au iar vreți suspendarea prezidentului ?
*
Măi, cum au mai sărit, javra și  plagiatorul, așa zișii dușmani ai PSD la Orban liberalul ? Ei, de fapt, joacă teatru pentru prostime. În realitate sunt frați de la FSN.
*
Altă gogomănie emisă de Şerban Nicolae: „Au existat interese externe să n-avem o autostradă peste munţi.” Nu cumva și-a băgat Sőroș coada ? Da, nu voi, FSN-ul (PSD&PDL), sunteți la Putere de 27 de ani ? Cine nu v-a lăsat să guvernați ? Aud ?


Toate bune !



Sergiu Găbureac
http://blogulluigabu.blogspot.ro/,
gsm_as@yahoo.com
Tel.  0731 936.615 

Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !

miercuri, 9 mai 2018

INTERPRETĂRI PREMEDITATE !?!


INTERPRETĂRI PREMEDITATE ALE ISTORIEI !?!

Acum ceva timp, pe DIGI TV, am urmărit un reportaj dedicat cetățenilor de o vârstă cu România ! 
Wow (Oau), mi-am zis ! 
Avem români care au peste 162 de ani !?!
Asta pentru cine știe când a apărut statul numit România ! Constituția din 1866 este prima constituție propriu-zisă a României, adoptată după modelul celei belgiene (1831), promulgată la 1 iulie 1866 de prințul Carol I, domn al României, fiind și cea mai longevivă (1866-1923).
I-am atenționat imediat trimițându-le un mesaj cu dovezi de necontestat. Spre seară schimbă titlul reportajului, dar nu și conținutul, în care romantica jurnalistă continuă cu afirmațiile că România are numai o sută de ani.
Aș fi dat uitării episodul, dacă nu aș asista la promovarea continuă a acestei afirmații. Nefondată istoric. M-am tot întrebat de unde vine confuzia și am găsit explicația. Logo oficial al aniversării Marii Uniri sau României Mari (sintagmă de care văd că unii se feresc ca dracul de tămâie) ne induce subliminal acest „adevăr” ! Astfel, foarte multă lume crede că România are doar un veac de existență, întrucât jurnaliștii promovează această idee, nu mai vorbesc de unii politicieni. Dar, lor nu ai ce să le ceri ! Sunt politicieni, adică cațavenici, nu oameni politici !
100 ROMÂNIA este o minciună gogonată, chiar i-aș spune o manipulare grotescă. Nu graficianul care a realizat logo e de vină, ci cei care l-au aprobat fără să gândească. 
Sau au făcut-o în mod premeditat ?!? Dacă pe logo scria 100 ROMÂNIA MARE, oricine înțelegea că statul român are o vechime mult mai mare.
Așa, asistăm pasivi la o manipulare a boborului, care se adaugă la sutele promovate în ultimii 70 de ani prin spațiul mioritic. De unde apetitul ăsta de falsificare continuă a istoriei naționale ?
La fel se petrec lucrurile și cu Marea Unire, reîntregirea neamului românesc, care nu s-a oficializat la 1 decembrie 1918. Am scris despre acest lucru, nu e cazul să mai dezvolt. Dar se continuă cu menținerea acestei date, care nu are acoperire istorică. Mai mult, sunt jignite, grosolan, celelalte provicii istorice care au solicitat unirea cu ceva timp înainte și an de an asistăm, fără niciun rost la tensiuni interetnice. Cui prodest ? Și aici o fi acționat tot premeditarea ?
Miercuri, 9 mai 2018. Deschid televizorul și la TVR este titrat în bandă 9 mai Ziua Independenței României. Pe la prânz aud aceeași gogomănie și pe Realitatea TV.
Măi, fraților ! Tot marota asta ceaușistă o promovați ?
Chiar să nu știți că Independența României (de fapt ziua națională a oricărei națiuni care își respectă cu adevărat înaintașii) s-a oficializat pe 10 mai 1877 ? Pe 9 mai 1877, s-a citit Proclamația în Parlamentul României de către liberalul Mihail Kogălniceanu, ministru de externe în Guvernul Brătianu.

Apoi, pe 10 mai 1877, Parlamentul României a votat Declarația de independență, pe care principele Carol I a sancționat-o, contrasemnată de primul ministru Ion Brătianu.
Cine poate crede că o lege poate intra în vigoare înainte de promulgarea de către capul statului român ? Poate îi dați idei lui Dragnea ! Că tot vrea el neutralizarea lui Johannis.
Știați că Ziua Independenței României nici, măcar, sărbătoare națională nu este ? Parlamentarii noștri or fi români ?!? Sper să nu fie defăimare !
 P.S. Aproape zilnic, ai noștri aleși / ale noastre alese mai fac câte o nefăcută de răsunet ! Deseori, European / mondial. Am vizionat de câteva ori, nu-mi venea a crede ochilor și urechilor, „urecheala” administrată președintelui Franței Macron, de către europarlamentara ing. Maria Grapini, altă analfabetă mioritică de răsunet european la Bruxelles ! 
Măcar pe prima a retras-o Livache și a plantat-o la Palatul Victoria !
Cum era normal, Grapi și-a luat-o din plin. Monsieur le président Emmanuel Macron fiind acolo cu toate cuvintele la el. Să știți că dacă nu făceam efortul ăsta, dumneavoastră (România – n.n.) nu erați deloc aici”
Vous avez compris ? Вы понимаете, Maria !
*
Omagiu, celei care a citit corect viața românească contemporană ! De care și-au bătut joc, non stop, chiar și la înmormântare, feseniștii, urmașii sistemului comunist, pe care l-a contestat cu curaj nedesimulat. Fără menajamente !


Iar prostimea, inconștientă, a râs ! Am văzut, de 1 Mai, că mai râde și acum. Pe la Căcâna. Prin Piața Universității nu mai apare să aplaude minierii ?
DA ! Doina Cornea nu-i alde Prodanca să fie pe toate non stop pe canalele tv. A fost doar una dintre puținele conștiințe contemporane ale neamului românesc. Respect !
Măcar, a plecat știind că au început procesele Revoluției și Contrarevoluției din decembrie 1989 și cu mineriada din Piața Universității 1990. Când se vor finaliza, numai Dumnezeu știe !
*
Vă amintiți ? Lelea Safta îmi tot spunea că Marea Britanie nu va ieși din Uniunea Europeană și nimeni o credea. Iată, sunt aproape doi ani și procesul instant de ieșire tot trenează. Mai mult, Camera Lorzilor din Parlamentul Regatului Unit a votat pe 8 mai 2018 în favoarea rămânerii ţării în piaţa unică europeană (informează Reuters) contrar dorinţei guvernului condus de premierul Theresa May de a tăia toate legăturile politice, financiare şi legale cu Uniunea Europeană. Să vedem cu o dă la întors Camera Comunelor - camera inferioară a parlamentului - unde May susţine că are majoritate.
*
Ridendo … PSD-ALDE a reclamat comisiilor de la Videle, Madagascar și … Rica că Johannis a sesizat Comisia de la Veneția ! Să vezi scandal !?!
Zi de zi, aici vom fi !

Toate bune !




Sergiu Găbureac
http://blogulluigabu.blogspot.ro/,
gsm_as@yahoo.com
Tel.  0731 936.615 
Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !