luni, 17 aprilie 2017

RAITE PRIN U.E. Lisabona


PORTUGAL, PORTUGAL ! (I). LISABONA
(pagini de jurnal paranormal)

Voiam să văd Portugalia de ani buni, dar cum low-cost-ul nu era acceptat, am tot jinduit. Anul trecut s-a dat știrea desființării monopolului Tap. Cum să nu blochezi două bilete de city-break la un preț de nerefuzat !? Ca pentru seniori ! 
A trecut iarna și, iată, sună ceasul ! Deschid televizorul. 
Simona tocmai o caftea pe Stotsur. E de bun augur ! 
Coborâm pe pământ și o luăm spre Otopeni. 
Suntem în avion, așteptând cu nerăbdare decolarea. Și așteptăm !... Ciudat, însuși comandantul ne anunță că e o mică problemă pe cerul Spaniei. 
O fi din cauza arăturilor de primăvară !?! 
Decolăm peste o oră, asigurați fiind că se va recupera o mare parte din întârziere. E cel mai lung voiaj aerian de până acum făcut prin Europa. 
Doar mergem la capătul de vest al Europei ! La Cabo da Roca.
Eram pregătiți ! Ardeleanca cu integrame, eu cu sudoku. Plus documentarul făcut în nopțile de iarnă. Iar cu serviciul la bord, nici nu știi cum trece timpul ! 
Survolăm munți și văi, ajungem deasupra Lisabonei. Din nou se-aude vocea comandantului ! O mică problemă cu aterizarea din cauza ceții. Avionul vibra de emoții ! 
Așa-i când ajungi prea de dimineață !?!

Cum „parașutele” erau insuficiente la bord, se ia decizia aterizării în orb.  După ce am tras prin nouri o tură-două free din partea companiei. Coborâm, lin-lin, în volte stânga-dreapta sau invers, până ce Sf. Ilie se îndură și împrăștie ceața. 
Bem-vindo a Portugal 
Portugheza rămâne a șasea limbă vorbită pe glob ! 
Portugalia (cca zece milioane de țugulani pe doar 92.212 km2), fără noi, esticii, ar fi fost cel mai sărac membru al U.E. (20.663 dolari/cap de locuitor) agricultura fiind baza economiei. 
Cum o țară atât de mică a putut avea colonii,
care-i depășeau teritoriul de mii de ori ? 
Timbrele copilăriei mi-arătau colonii portugheze fără număr. Explicația. Așezarea strategică la malul Oceanului Atlantic și calitatea de necontestat de buni navigatori a autohtonilor a făcut să existe o asemenea perioadă fastă. 
Au urmat numeroase evenimente, cu regi, regine, adultere și crime, ca prin toată Europa acelor timpuri, apoi stagnarea din timpul dictaturii salaraziste, iar acum, descătușarea.
Aproape că nu poți face o fotografie ca lumea din cauza zecilor de macarale ce lucrează non stop. 
Oamenii sunt de un calm impertubabil, fiind mulțumiți cu ceea ce au, fără pretenții prea mari. 
Dar e păcat ca fondurile europene să nu fie folosite ! 
La gălăgie, între latini, pe primul loc sunt, fără nicio îndoială, românii, apoi italienii, spaniolii, francezii, portughezii, pe ultimul loc fiind retro-romanii de pe culmile Alpilor elvețieni. 
Dar, să las răutăcismele !
Cu Aerobus ajungem cât ai clipi în Marques de Pombal. Normal ! Au o bandă, pe mijloc, destinată doar transportului în comun, ambulanțelor și pompierilor. Pe arterele cu tramvai, circulă, pe același traseu, și autobuzele, stațiile fiind comune. O soluție economică ce duce și la fluidizarea circulației, toarși !
Dacă nu faci cu mâna când vine autobuzul / tramvaiul în stație, șoferul / vatmanul nu oprește ! Dacă nu apeși pe buton, ca să cobori, vehiculul nu se oprește ! Așa, nu se mai uzează diferitele componente ale mijlocului de transport, cu opriri inutile și deschiderea ușilor fără rost. Știați că și la noi sunt butoane ? Degeaba, doamnă primar general de București ! Vă mai informăm, că trecerile de pietoni sunt marcate doar cu două linii paralele, stânga / dreapta, ca în multe alte capitale europene. Economie, la zebre, 95%. 
Fără șpagă ! Dar, las, iar, răutăcismele pentru altădată.


 Hotel Nacional se află la vreo 200 de metri de frumoasa piață, cu vastul parc Edward VII cel mai mare din Lisabona. Vizavi de hotel, firma Paralela 45 ! Să ne aline dorul de patrie. Suntem cazați imediat, în ciuda faptului că ziua de hotel începea peste câteva ore. Duș și la metrou !
Coborâm în adâncurile Lisabonei cu ajutorul a trei rânduri de scări rulante. Luăm metroul - linia albastră - direct la Gara Santa Apolonia să luăm bilete pentru Porto în ziua următoare. Nu prea ne înțelegem cu casierul, care-mi credita ardeleanca cu doar 52 de ani. Suntem seniori ! Cu drepturi europene ! Insist. El pune degetul de cartea de identitate a soției. Mă uit și văd că era cu indexul pe numărul apartamentului din Iancului. Lămurim confuzia. Obrigada !
De multe ori, am avut senzația că sunt în Basarabia. Portughezii sunt oameni de treabă, care vor să te ajute imediat. Până și limba are acel șuierat molcom.
De aici, o luăm per pedes, ca de obicei, mai ales că din cele citite ni se recomandă că Lisabona trebuie văzută la pas. Așa și facem. Să aveți încălțăminte ușoară de munte ! Au niște trotuare cu piatră cubică în valuri. 
Nu știi când calci în gol. Parcă sunt făcute de Gaudi !
Alfama, Bairro Alto, Baixa-Chiado și Belem sunt cartierele istorice ale Lisabonei. Atacăm primul cartier din listă. 
Salut santinelele de la Muzeul Militar și urcăm spre Panteão Nacional
O primă probă de rezistență ! 




Cu sufletul în gât, trag imagini cu monumentul recunoștinței neamului portughez față de strămoși, amintindu-mi că românii nu au terminat nici în ziua de azi Catedrala Neamului, cum au toate popoarele civilizate ale lumii de sute și sute de ani. Azi, obiective de mare atracție turistică. 
Cum au știut unii să-și pună bazele turismului din timp ?!?





Urcăm-coborâm, coborâm-urcăm prin celebrul cartier Amalfa, cu rufe la uscat pe toți pereții și la parter cârciumioare cu fado live. Un gen muzical tradițional, tip lălăială / doină mioritică, mult apreciat de cunoscători și cultivat de snobi ! 
Cârciumile, ușor sordide, nu m-au atras, văzând biete caracatițe, crabi neajutorați, alte vietăți marine chinuite prin acvarii sau vitrine slinoase în așteptarea clienților.



Ceea ce salvează zona sunt clădirile placate cu ceramică albastră (azulejos), cu fel de fel de modele geometrice sau desene. 
Au chiar și un Museu Nacional do Azulejo
Bine a spus cine a zis „Vechiul ghetou al „infidelilor” (musulmani si evrei) a devenit un soi de Ferentari al Lisabonei în perioada dictaturii lui Salazar.” 
Urme grele sunt și acum. Doar la Napoli am mai avut parte de priveliști asemănătoare, pe o caniculă cu 50o C la sol ! 
Doamne, și ce miasme de neuitat !
 La semnul hotărât al ardelencii, părăsim „zona boemă” spre vasta Praça Comercio. E bine de știut, Lisabona e așezată pe tot felul de dealuri, buricul târgului, Baixa-Chiado, fiind între două ridicături, Alfama si Bairro Alto
N-am cutezat să ne mai plimbăm de mână, prin cel de-al doilea cartier cu o viață de invidiat. Noaptea. Pe timpul iernii ! 


 Noi am prins o primăvară superbă, așa că am luat-o spre Arco Triunfal da Rua Augusta, ce mi-a amintit de intrarea la celebra intrare la Galeria Emanuelle Due de la Milano. M-a cuprins un ușor fior ! M-am liniștit ! 
Era, doar, deschiderea spre cea mai circulată arteră comercială a Lisabonei, Rua Augusta




 O nebunie, ca orice arteră de genul ăsta de prin U.E. Magazine de magazine, cârciumi de tot soiul cu oferte apetisante, statui la tot pasul, care deveneau vii când puneai un zornăitor în nelipsita căldărușă.  
 Am pus mâna și pe liftul-atracție Elevador de Santa Justa, ce te duce pe o platformă de unde poți admira orașul. 



Am zis că facem asta la castelul Sao Jorge, de fapt o cetate medievală golașă-golașă.
Și hotelul, cu nouă etaje, oferea o priveliște de ansamblu asupra acoperișurilor roșii ale Lisabonei. 



În Praça Dom Pedro IV / Rossio dăm peste un anemic protest (câteva sute de participanți, ce știu băieții !?!), care nu deranja absolut pe nimeni. Fără poliție, fără jandarmi galactici de România, nemulțumiții dădeau turul pieței solicitând locuri de muncă, salarii, una și alta !...








  După câteva întrebări la Gara Rossio pentru       
circuitul-maraton din ultima zi, o luăm prin 
Praça dos Restauradores spre splendida 
Avenida da Liberdade, care ne duce spre casa temporară. 





 Să fiu arhitectul orașului aș transforma frumoasa arteră într-o Las Ramblas barceloneză. Tot zice ardeleanca mea că sunt bun de primar ! Și mergi, și mergi !... 



Bom dia ! În lift, dăm peste o familie de români. Ea, terminată ! 
Îi cedase genunchiul de la puzderia de scări. 
Nu mai vroia s-audă de Lisabona. 
I-am dat oarecare dreptate ardelencii mele. 

Lisabona nu e pentru turiștii fără rezistență fizică. Ca să nu zic leneși ! 
Nu-i bai ! Există multe oferte de transport.
Alt duș. O oră de somn și, hai, să vedem Lisabona noaptea !





Nu am luat, cum ne recomanda documentarul, celebrul tramvai 28 spre Belem, ci, chiar de lângă hotel, ne-am urcat în 702. 
Instalați pe scaunele din față (noroc !) ale modernului autobuz am făcut o parte din turul Capitalei. Stânga-dreapta, dreapta-stânga, un antrenament foarte bun pentru mușchii gâtului. Cu planul orașului pe genunchi. 
Ajungem la Grădina Botanică cu falnici palmieri. Neîngrijiți.


 O luăm spre Mosterio dos Jeronimos. Numai noi spunem mânăstire ! De parcă înăuntru ar fi mânahi, nu monahi ! O construcție în stil manuelin (goticul marinăresc) ce-ți taie respirația, ridicată la începutul secolului XV pe locul unui schit fondat de Henric Navigatorul. 



 În interiorul impresionantului lăcaș se află mormintele a două dintre marile personalități portugheze: navigatorul Vasco da Gama și scriitorul Luis de Camões, autorul epopeii Os Lusiadas (Lusiadele) scrisă în cinstea călătoriei lui Da Gama. Aici, sunt înmormântați mari regi ai Portugaliei, precum și poetul Fernando Pessoa.









Este locul în care Vasco da Gama și echipajul său au petrecut ultima noapte înainte de a porni în marea călătorie spre India. Da, Lisabona a fost capitala primului imperiu colonial ! Lisabona a fost a doua capitală europeană după Atena ! Lisabona, cândva centrul lumii, azi un orășel cu 550.000 de locuitori. 


 Multe clădiri, construite în stilul manuelin, au fost distruse de megacutremurul din anul 1755 (8,5 - 9o pe Richter) chiar de Ziua Morților, incendiul urmat fiind generat de miile de lumânări care ardeau prin tot orașul. Bomboana pe colivă a fost un tsunami, care a urcat pe fluviul Tejo, măturând toată partea joasă a urbei. 
No comment !
Destinul (!) a făcut ca monastirea și turnul Belem să reziste ! 


  Peste drum, după ce treci prin parcul fântânii cu jocuri de lumini și pe lângă unul din cele mai mari muzee de artă contemporană din lume cu pânze semnate de Picasso, Dali, Miró, Duchamp sau Magritte, traversezi șoseaua prin pasajul subteran și ajungi la malul fluviului Tejo. Ce vine din Spania. 



 Aici a fost amplasat, în 1960, Monumentul Descoperitorilor sub forma unei corăbii gata de voiaj. 
Toți navigatorii de legendă ai țării, sculptați în marmură, sunt la provă: Henry Navigatorul, Magellan, Vasco de Gama, Regele Manuel I … dar și poetul național Luis de Camões. În interior, spații expoziționale, iar în spate o piațetă cu o hartă a lumii în marmură, pe care sunt consemnate expedițiile portugheze.




 Luminile nopții pun în valoare fratele geamăn al podului din San Francisco, Podul 25 aprilie, cel mai mare din Europa. 
Al patrulea din lume. 
Pe celălat mal se înalță statuia lui Iisus, asemănătoare cu cea care veghează celebra plajă Copacabana din Rio de Janeiro. Brazilia, cândva colonie portugheză !
 Nu departe, este portul de iahturi și Turnul Belemsimbol al epocii marilor descoperiri geografice și al întâietății Portugaliei în cuceririle coloniale.



 Belem rămâne cartierul cu cele mai multe monumente istorice, situri UNESCO. 
La câteva minute de mers pe jos spre centrul orașului e Muzeul Național al Caleștilor, pe care sigur nu trebuie ratat. Spun pliantele. Noi l-am ratat. Premeditat !





La culcare ! E miezul nopții. 
Nici țipenie de om pe străzile Lisabonei. 
Doar doi români, un moldovean cu a lui ardeleancă, dependenți de cunoașterea pe viu a Europei !



Sergiu Găbureac 

gsm_as@yahoo.com,  Tel.0731 936.615
Bucureşti - 39


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu