Wikipedia

Rezultatele căutării

vineri, 24 februarie 2017

REPORNIREA MOTOARELOR



REPORNIREA MOTOARELOR

Seniorii liberali au repus pe șine, la începutul anilor 90, Partidul Național Liberal, partid cu uriașe contribuții la evoluția poporului român și a României moderne. Mulți din cei veniți între timp în acest partid trec cu mare ușurință peste acei ani, în care calitatea de membru PNL atrăgea, din partea puterii feseniste cu toate excrescențele sale, multe necazuri. De la atacuri mizerabile în media locală, la îngreunarea promovării pe latura profesională. Nu de puține ori la atacuri fizice. Nu pot fi uitate spargerea repetată a sediilor de partid la nivel local, județean și național, la furtul de bunuri materiale și a bazelor de date, la intimidarea și agresarea fizică a celor care și-au asumat în acei ani funcții în cadrul partidului. Aceia de atunci sunt „hodorogii” de astăzi. 
Se vede de la o poștă că liberali ai timpurilor noi privesc cu condescendență spre seniori, trimițându-i în zona „legumelor politice”. Se amintește de ei doar la unele momente festive.  
Este o vorbă „cine n-are bătrâni, să-și cumpere” ! Partidul Național Liberal, luându-se după modelul partidelor fesenist-comuniste, care aveau motive reale să-și îndepărteze bătrânii dalmațieni, a făcut greșeala eliminării multor oameni de valoare doar pe simplul criteriu al vârstei. În PNL, sunt seniori care ar fi putut și pot contribui la bunul mers al vieții de partid. Oameni cu mare priză și influență. Oameni respectați în comunitățile locale pentru comportamentul civilizat și realizările lor profesionale. Și nu trăind doar din funcții politice sau administrative, cum se întâmplă pe alocuri ! Ceea ce este jenant pentru un liberal ! 
Din dorința ajungerii la un ciolan iluzoriu, multe din noile cadre liberale au călcat pur și simplu peste acești oameni, marginalizându-i. De aceea, PNL nu prea mai are oameni politici. Doar politicieni, cu gândul la propriile interese. De parcă a fi de la FSN !?!  
Lipsa consilierii judicioase a liderilor actuali de partid de către membri PNL cu experiență, angajarea de consilieri neprofesioniști, mai mult pe criterii de ordin fizic (sic!) și nu al capacității intelectuale, a dus la starea partidului de astăzi. O greșeală, pe care PNL a plătit-o scump la alegerile de anul trecut. 
E timpul ca liberalii să-și reinstaleze scara valorilor în propriul partid. E timpul să-și folosească capacitățile intelectuale ale partidului, indiferent de vârstă, și nu să țină dea curs țâfnelor unor lideri cu tendințe autoritare, nerecunoscători față de cei care le-au netezit calea.
Recent, seniorii liberali au dezbătut, la nivel național, amendarea Statului PNL. Multe din solicitările făcute sunt de bun simț. Cu siguranță, aceste amendamente vor contribui la relansarea Partidului Național Liberal. Dacă va fi cineva în stare să le înțeleagă la nivelul conducerii partidului. Sau va fi la fel ca la PSD&ALDE ?
Am observat că Partidul Național Liberal are mari probleme de comunicare. Vă spune asta un expert în materie de relații publice, cu o experiență de peste 40 de ani. Imaginea real-pozitivă a unei instituții, în general, și mai ales a unui partid e foarte greu de construit. Mai ales a partidelor de la noi ! 
Sunt trimiși, la televiziuni, liberali fără pregătire politică și cultură generală minimală, care nu sunt în stare să susțină tema emisiunii, să contracareze, instantaneu, atacurile perfide ale adversarilor politici. Fie ale celor de pe Stânga, fie ale celor infiltrați pe Dreapta. Dau doar două exemple.
1. Programul PSD, cu excepțiile populismelor specifice stângii, este în fapt programul PNL-Antonescu. Via USL. Pe care, pesediștii și l-au însușit fără nicio jenă. Așa cum au făcut cu multe din inițiativele liberalilor. Nu am văzut niciun liberal în studiourile tv, care să scoată efectiv din buzunar Programul PNL (cu peste o sută de pagini) și să citeze din el măsurile privind problema x sau y, aflată în dezbatere, pentru a se vedea cât de asemănătoare sunt unele cu cele ale coaliției. Să puncteze, însă, de ce sunt viziuni diferite în aplicarea lor. Mulți vorbesc în dodii din propria gândire. Mărginită. Și perlele curg !
2. Se insinuează că tehnocrații au fost susținuți doar de PNL. Nimeni, de la liberali nu intervine să contracareze această minciună prin omisiune. Să demonstreze că Guvernul Cioloș a fost sprijinit, în realitate, mai mult de PSD, decât de PNL. Pentru simplul fapt, că majoritatea parlamentară, în acea perioadă, a aparținut PSD-ului și nu PNL-ului și puteau să-l înlăture oricând.
Sau să arate că acest guvern Cioloș nu a fost chiar Guvern 0 ! Cum tot pesedeii vehiculează. Aproape zilnic aflăm multe din realizările tehnocraților. Din nefericire, nici la ei comunicarea nu a fost punctul forte. De fapt, nici nu i-a prea interesat. Asta ar fi trebuit să o facă presa.  O presă onestă ! De unde ?
Încă un lucru de nepermis. Cum să dai voie să fii întrerupt permanent în studio de „colegii” de platou, tip Ștefănescu, sau de moderatorul ostil ? Cum să nu ai cuvintele la tine și să-i pui la punct. Civilizat, nu folosind același limbaj de mahala. Unde-i ironia liberală de altădată ? 
Reforma morală în cadrul PNL trebuie finalizată, chiar dacă unele măsuri vor fi dureroase. Asta așteaptă lumea. Onoare și cinste !  Lungirea, în mod premeditat, de către unii „liberali” a fuziunii, a contribuit din plin la degringolada partidului. Nu se mai poate defila cu lideri compromiși. Atât la nivel local, cât și la nivel național. Orice lider compromis păstrat e ca o ghiulea ce atârnă de gleznele partidului. Reînnoirea liderilor, nu înseamnă neapărat întinerirea cadrelor sau aducerea de pe aiurea a unor oameni, ci folosirea resurselor umane carismatice din partid, adevărate capacități intelectuale, cu o mare disponibilitate de comunicare.  
Recentele evenimente care au scos în stradă sute de mii de români, demonstrează că e nevoie de o alternativă / Dreaptă puternică. A face partide noi este o utopie ! Feseniștii l-ar sugruma imediat. A se vedea ce pățesc useriștii !
Partidul Național Liberal are, din nou, o mare oportunitate, având în vedere că Puterea își dă, incredibil, cu stângu-n dreptu’ ! Prin vară se va coace mărul roșu otrăvit al lui Dragnea&Co. !
Până atunci PNL trebuie să-și rezolve toate problemele. Și nu sunt puține ! 



Sergiu Găbureac 

     gsm_as@yahoo.com,  Tel.0731 936.615   
     Bucureşti

Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună.

vineri, 17 februarie 2017

GAȘCA POLITICĂ



GAȘCA POLITICĂ

Miracol ! Aseară m-a vizitat lelea Safta. Apărută după brusca dispariție de acum aproape două luni ! Trasă prin inel și cam tăcută. Mi-a întins o sticlă cu țuică de pere de Buzău. Nu era deloc în apele ei. După nici zece minute, dă să plece. Însă, și eu nu-s de ici-colea ! Când vreau să aflu, am metoda mea infailibilă. Tăcerea. Văzând că nu o întreb nimic-nimic îmi aruncă, din prag, vreo două vorbe.
- Să știi c-am văzut și auzit multe !
- !!!!!!!!!!!!!!!!!!!
- Da !...
Tace și ea provocator. Îi fac semn să se așeze. Desfac sticla și pun în două păhărele.
- Bine te-ai întors, lele Safta !
Bem în tăcere !...
 - Știi, am plecat atunci în grabă pentru că m-a chemat Ilie, un prieten de-al meu din tinerețe. Am crezut că-i bolnav, de aceea nici nu mi-am luat rămas bun.
Tac. Am bănuit atunci că e ceva serios la mijloc. Sunt numai ochi și urechi. 
- După o zi, Ilie îmi dă haine groase, încălțări de munte și-mi spune că vom pleca în munți. Plecăm dis-de-dimineață și mergem vreo câteva ore bune. Nu am mai mers atâta de nu mai țin minte. Ajungem pe-o vale îngustă ce tocmai se înfundase.
Hopa !?! La viața mea, citisem multe povești despre tuneluri pe sub Bucegi, galerii pline de artefacte și tone de aur la Roșia Montană, brățări dacice pe post de bobine de inducție pentru încurajarea luptătorilor daci, despre uriași de prin câmpiile Munteniei, piramida virtuală de pe Ceahlău și câte și mai câte trăsnăi (!), dar să-mi povestească cineva, cunoscut și de încredere ca lelea Safta, că i s-a întâmplat personal ceva paranormal nu am întâlnit ! Presimțeam ceva straniu, mai ales că  într-unul din scurtele mesaje telefonice, îmi spusese ceva despre o peșteră din Munții Buzăului.
- Am intrat în peșteră, mai mult târăș, până am ajuns într-o încăpere mare. Pe pereți tot felul de semne și figuri ciudate.
Brusc mi s-a activat neuronul. Unde am citit eu asta ? Parcă am văzut și niște poze neclare. Tocmai calitatea slabă a pozelor m-a făcut să pun povestea la îndoială. Prea era gogonată ! Era la fel ca la vânătorii de OZN-uri de prin pădurea de la Baciu sau de aiurea, cu poveștile lor funambulești. 
- Ilie al meu (!) mi-a spus că vom sta câteva ceasuri în peșteră. A făcut focul.    Ne-am așezat să mâncăm ceva, dar nici foame nu-mi era, nici sete ! Am băut un rachiu și, apoi, abia am îmbucat câte ceva. Când eram afară am crezut că voi cădea frântă. Înăuntru, nu am mai simțit pic de oboseală. Aveam chiar o stare euforică.
Ne-am așezat la povești, amintindu-ne de copilărie. De toate poznele făcute și nefăcute. Oameni bătrâni și râdeam ca proștii. La un moment dat, se uită fix la mine și începu să-mi spună, cu voce înceată, sugrumată, povestea peșterii. Cum el a   găsit-o când era băietan de vreo paisprezece ani. N-a spus la nimeni multă vreme. Doar câțiva oameni serioși, așa mi-a zis, serioși, știu de peșteră.
De fiecare dată când intra în peșteră, nu mai simțea pic de oboseală. Cu timpul   s-a obișnuit, dar niciodată nu a înțeles formulele și figurile de pe pereții negri de bazalt. Odată, l-a adus pe un profesor, pe care-l văzuse la televizor. Străbătuse lumea prin tot felul de locuri ciudate: piramide, America de Sud, Mexic, Tibet …I s-a părut lui om de încredere. Profesorul i-a povestit despre nu știu ce formule matematice și călătorii stelare. Că peștera ar fi un fel de capsulă a timpului ! I-a promis că va reveni, dar n-a mai venit niciodată.
Într-o bună zi, la puțin timp după ce ajunsese la peșteră, a început o furtună și a trebuit să rămână în peșteră. Era de-acum om în toată puterea cuvântului, trecut mult de prima tinerețe. A făcut focul și a adormit. A avut un vis extrem de ciudat. O voce îi spunea că țara va cunoaște în curând mari schimbări. Un grup de oameni, pregătit din timp, îl va ucide pe „conducătorul iubit” și-i va lua locul punând stăpânire peste țară pentru mulți ani. Țara va fi sistematic jefuită și distrusă cu bună știință de acești urmași ai celui ucis.
I-a fost atât de frică, încât n-a putut să spună nimănui ce visase. Iar după ce a fost ucis „conducătorul”, nici atât. Lumea l-ar fi crezut nebun.
După ani și ani, prin toamnă, a rămas din nou peste noapte în peșteră. A adormit. O formă neclară alburie îi povestea că e vremea ca țara să se elibereze de ciuma, care se întinsese peste toată țara. A stat și s-a gândit, și s-a gândit, mult timp. Abia, când a început balamucul cu alegerile din toamnă s-a hotârât să o cheme pe ea. Prietena lui din copilărie. În sat, aproape nu mai era nimeni de vârsta lui și babele care mai erau n-aveau cum să-l înțeleagă.
- Frumoasă poveste, lele Safta ! Hai, să mai bem un păhărel !
- Nu mă crezi, profesore !
Când mă lua cu profesore, era, sigur, supărată pe mine.
- Ei, lasă, lele Safta, că nu-i dracu’ așa de negru ! Uite au venit ăștia cu banii pentru „buzunarele românilor”, bag eu fitilul. Și o să fie bine !
- Să știi că Ilie al meu (!) are dreptate ! Ceva se întâmplă ! De ce-a zis neamțul, în piață, de gașca politică ? Știe el ceva. De ce s-au pornit oamenii, din senin, să iasă cu sutele de mii ? Cînd s-a mai pomenit așa ceva ? De ce s-a repezit Drac-nea, mai întâi, să-i scape pe hoții politici ai neamului ? De ce a zis Papa că suntem Grădina Maicii Domnului ? De ce nu mai scăpăm de ciumă ? Nu ajung 70 de ani ?
Chiar, de ce ?

P.S. Tot lelea Safta. „Abia după dușul ăsta siberian prin piețe, pot avea, în România, alegeri apropiate de adevăratele dorințe ale românilor. Chiar dacă nu reprezintă toată România, semnalele străzii întotdeauna au fost corecte ! Totul e ca partidele să-și finalizeze propria  reformă morală. Radicală, nu de ochii lumii, cum au făcut anul trecut, Va fi foarte greu ! Mașinăria media fesenistă, foarte bine pusă la punct, toacă Opoziția non stop. Cum a făcut timp de 27 de ani.

Pe Dreapta, unificarea PNL cu USR este posibilă, însă cu PMP este de-a dreptul toxică. Așa cum a fost și cu partea din PDL rămasă după plecarea echipei de manipulatori a lui Băsescu. Tot au mai rămas multe conserve feseniste. Unele infiltrate din 1990 sau pe parcurs, altele rămase din rămășițele oastei pedeliste.

Toate bune !



Sergiu Găbureac 

     gsm_as@yahoo.com,  Tel.0731 936.615   
     Bucureşti

Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună !

vineri, 10 februarie 2017

PLEACĂ ARDEALUL !?!



PLEACĂ ARDEALUL !?!

Acum o sută de ani, ardelenii și basarabenii au dorit din toată inima unirea cu Regatul România. Motivele erau multiple. Nu are sens să le reamintesc. Împreună cu regatul au realizat „România dodoloață”, o Românie care și-a revenit rapid după primul război mondial, ajungând în 1938 la o mare apropiere de Europa civilizată, cu multe realizări notabile în toate domeniile.
Vânzarea de la Yalta, a trimis România în cleștele Kremlinului. În calitate de colonie „frățească”. Jefuită la drumul mare de sovietici timp de 14 ani. Monarhia fusese înlăturată prin simpla întoarcere a rezultatelor de la alegeri și șantajarea regelui Mihai cu uciderea studenților. Ce putea să facă ? A abdicat.
Planul de dezvoltare economico-socială a Republicii I 1960-1975, demarat în forță de regimul Dej, a declanșat energiile poporului. România realizează, în doar zece ani, pași uriași. Bineînțeles cu ajutor occidental. Amănunt mai puțin cunoscut de români. Și de cei de atunci, și de cei de-acum.
Venirea lui Ceaușescu în fruntea P.C.R. nu a avut urmări, planul de dezvoltare urmându-și calea datorită puternicei influențe a lui Ion Gheorghe Maurer (alt neamț), susținut de ceilalți membri ai C.C. al P.C.R. Se reiau contactele cu țările civilizate ale Europei, multe pornite tot de la zero după al doilea război mondial, dar prin planul Marshall și lansarea proiectului Schuman (prima formă a Uniunii Europene), reușesc să intre în perioada de bunăstare la sfârșitul anilor ‘60. Continuată și în zilele noastre.
Căderea economică și morală a României se petrece pe fondul creșterii exacerbate a cultului personalității cuplului ceaușist. Astfel, noul plan (megalomanic) de dezvoltare 1975-1990, cunoaște tot mai multe derapaje, care crează crize după crize. Tot mai accentuate. Crearea „omului de tip nou” duce la scăderea calității educației, învățându-l pe român să se „descurce” prin încălcarea, tot mai mult, a principiilor morale. 
Decizia din 1980, absolut sinucigașă, de plată a datoriei externe, duce la izolarea Republicii România a II-a, conducând la căderea accelerată a industriei și agriculturii, a comerțului extern, cu grave consecințe în nivelul de trai al românilor. Românul se „descurcă” tot mai greu ! Nemulțumirile acumulate determină mișcări tot mai evidente de lepădare față de „conducătorii iubiți” și modelul „epocii de aur”. Doar securitatea, poliția politică, mai menține „unitatea” aparentă a poporului român în jurul Partidului Comunist Român.
Expirarea Pactului de la Yalta, oferă prilejul țărilor captive în lagărul comunist de a-și alege liber drumul către democrație. Toate celelalte țări reușesc, fără convulsii serioase, să treacă la reconstrucția de tip european. Numai România, ultima țară desprinsă cu greu de sistemul comunist, trăiește momente dramatice. Vă amintiți ? Am început cu o Revoluție transmisă în direct de tot mapamondul, ca în seara zilei de 22 decembrie 1989, să fie declanșată Contrarevoluția echipei Iliescu. Lovitura de stat reușește cu greu, cu prețul a sute și sute de morți uciși de această echipă și mii de răniți. Ani de zile, manipularea fesenistă este la ea acasă. Timp în care România ratează de câteva ori legătura cu anul 1947. Cum ar fi fost firesc ! Și cu Europa !
„Frontul Salvării Naționale”, prin metode specifice securității ceaușiste, trece la distrugerea partidelor democratice tradiționale ale României. A fost mai ușor cu Partidul Democrației Sociale din România (Sergiu Cunescu), pe care practic îl înghite, urmează PNȚ. Mai greu a fost și este cu PNL, comandoul Băsescu neavând aceleași rezultate, cum a fost în cazul dezintegrării PNȚ.
Liberalii, supuși la atacuri și infiltrări de nedescris, rezistă până în momentul fatidic al căderii în capcana PD(L) trimis special pe Dreapta de FSN, pentru distrugerea Partidului Național Liberal.
Astfel în 2013, grupul infracțional FSN s-a instalat peste tot. Urma să preia și președinția, oficial prin Victor Ponta. FSN avea și președinția, prin Băsescu. Acoperitul pe Dreapta ! Dar nu dădea bine la imagine ! Astfel, totul ar fi fost pecetluit în România pentru multe cincinale. 
Nu a fost să fie așa ! Poporul a simțit că ceva nu-i în regulă. Mai ales cele patru milioane de români (floarea națiunii române), alungate din țară de „Frontul Salvării Naționale”, plecați de răul acestor mafioți-comuniști !
Rezultatul alegerilor prezidențiale din 2014 pare a fi o mare surpriză. Nu. Este un rezultat firesc. Johannis (alt neamț) devine candidatul Opoziței firave și câștigă alegerile. 
FSN-ul (PSD&PDL) + creația sa artificială ALDE se clatină, dar nu se predă. Prin șiretlicurile de acum cunoscute și-a însușit fără jenă programului electoral al PNL-Antonescu, via USL, și câștigă alegerile parlamentare în 2016.
Lupta pentru eliminarea oricărei forme de opoziție cunoaște noi accente. Televiziunile sistemului mafiot, RTV și A3, manipulează la greu „omul de tip nou”, creație ceaușistă, multiplicată în deceniile postdecembriste prin decăderea morală a unei mari părți a societății românești ca urmare a slabei educații de acasă și în școală. 40% analfabeți funcțional !
Timp de 27 de ani, evoluția României are loc târâș-grăpiș. Mai mult împinsă de Uniunea Europeană. Se reușește o temperare a vandalizării României, deși mii de fabrici și uzine fuseseră deja distruse / furate de oamenii lui Iliescu, ce se îmbogățesc peste noapte, devenind miliardarii de carton ai Estului. 
Românii sunt supuși unor nedreptăți tot mai mari, legate de restituirea proprietăților, salarizări injuste, răsturnarea scării valorilor, jafului sistematic din banul public etc.
Uriașele proteste din ultima săptămână, când coaliția de penali și-a dat, gratuit, cu stângu’ în dreptu’, a redeschis, din nefericire, o dezbatere pe care miticii politicii dâmbovițeni nu o prevedeau. Au crezut că o cumpără cu suta de lei. Ei bine, o mare parte a României nu mai vrea stilul de conducere mafiot-comunistă. 600.000 de români ies în stradă !
Intervenția hotărâtă a străzii, susținută de președintele Iohannis, a făcut că mișeliile petrecute în miez de noapte să fie stopate. Însă, atacurile FSN la statul de drept continuă, prin populism deșănțat și aroganță nemăsurată !
În multe medii românești, nu maghiare, din Ardeal se vorbește tot mai mult de o desprindere a românilor-ardeleni de România. Până și academicieni ai României sunt îngrijorați ! Și nu-i putem bănui că nu sunt informați. Ceea ce vrea UDMR&Co. e de mult cunoscut, dar șansele lor au fost mici tot timpul !... Acum, însă, e vorba de atitudinea unor români ! Sătui de jaful și nedreptățile la care asistă de ani de zile sub oblăduirea politicienilor-penali dâmbovițeni, în mare parte români-munteni.
Auzi, tot mai des: - Dacă cei din Muntenia și Moldova nu vor Democrație, nu au decât să rămână cu astfel de conducători imorali ! Argumente sunt cu sutele ! Cu miile ! Cu zecile de mii !
Impertinența „câștigătorilor” alegerilor cu doar cu 18% (sic!) din numărul votanților români, e cunoscută de mult timp. Din 1990. Saturația față de potlogăriile și mârlăniile urmașilor ceaușiști (PSD&PDL) + ALDE ajunge la cote maxime ! Majoritatea parlamentară românească, prin comportamentul pur golănesc din ultimele zile, nu face decât să alimenteze zilnic o astfel de opțiune. Un scenariu negru, la care penalii Dragnea și Tăriceanu, și nu numai, ar trebuie să mediteze profund. Dacă nu cumva, chiar ei urmăresc dezmembrarea României !?!
Nu străinii vor dezmembrarea țării, ci penalii României, care ne râd în nas din toate instituțiile statului. Dezmembrarea României este alimentată tocmai de regimul imoral fesenist (PSD&PDL). Nu e de mirare că românii-ardeleni s-au săturat de șmecheriile miticilor de Dâmbovița și vorbesc deschis despre o eventuală delimitare teritorială !
Totul este posibil, dar principalii vinovați sunt rrromânii-ciolănari care, mimând democrația, au răsturnat scara valorilor, au distrus România, ocupând întreg eșicherul politic.
La această oră nu mai avem, repet, decât o firavă Opoziție politică, infestată la greu de feseniști. Singura speranță a rămas strada și Președintele !

Știu că e greu să te oprești din proteste. Aș zice să ne păstrăm, totuși, forțele pentru viitorii pași greșiți ai feseneilor. Mai prin primăvară, cu siguranță vor fi ! Să vedem cum vor demara reformele mult așteptate, ce va face Justiția cu dosarele Revoluția și Mineriadele, cu dosarele penalilor ș.a. 
ASCORE s-a retras din piață. Nu vrea demisia Guvernului, deși ar merita-o din plin. Să treacă la treabă și să aplice programul social-economic. Rămân valabile celelalte cereri ale noastre.
Va fi bine, va fi rău, fără Transilvania !?! Sper să nu ne convingem pe viu !

Lelea Safta:
„- Dacă nu sunt mulțumiți de Iohannis, ce-ați zice de-un Dodon ?”


Toate bune ?




Sergiu Găbureac 

     gsm_as@yahoo.com,  Tel.0731 936.615   
     Bucureşti

Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună.


luni, 6 februarie 2017

UNDE SUNT TEHNOCRAȚII COALIȚIEI ?!?


UNDE SUNT TEHNOCRAȚII COALIȚIEI ?!?

O întrebare legitimă. Cum a putut coaliția, „învingătoare” (o victorie a la Pirus) în recentele alegeri, să formeze un guvern de paparude politice la cheremul unul cuplu politic penal ? Unde sunt adevărații specialiști / tehnocrați ai celor două partide, care să aplice profesionist programul guvernamental ?
Sutele de mii de protestatari din toată țara nu au ieșit, zilele aceste, în stradă împotriva programului social-economic promis. Chiar dacă el prezintă serioase semne de întrebare privind finanțarea. Nu a cerut nimeni, nici o clipă, retragerea acestui program, cum caută trompeții de serviciu să insinueze speriind pe milioane de semianalfabeți politic ai țării.
De fapt, capitole întregi din program, a fost însușit mișelește de feseniști chiar de la PNL-Antonescu, via USL, măsuri similare fiind cuprinse și în acel program, regăsit și în programul PNL-ului infestat de virusul ciumei roșii prin PDL. Pentru a te convinge compară programe:
Lumea s-a revoltat deoarece în loc ca guvernul s-a apucat, la nicio lună de la instalare, de modificarea legislației în interesul penalilor coaliției. Câteva mii. Normal este ca Parlamentul să facă, dacă era necesar, modificările legislative în domeniul Justiției, și nu un semianalfabet, fost ani întregi inginer pe la Caracal. Noaptea, sub clar de Lună !
Aici e buba multor „miniștri ai guvernului Grindeanu. Paparuda Iordache a fost pusă special pe acest post. Să poată fi manevrat după bunul plac al liderilor Dragnea și Tăriceanu. Ce specialist autentic ar fi acceptat să facă aceste modificări pe furiș, când erau semne clare că poporul va reacționa ? El și guvernul de amatori au executat ordinul venit de sus fără să conștientizeze consecințele gestului iresponsabil. Cei care au semnat Ordonanța să plece !
Cei doi lideri, slab profesional, apropo, nici nu prea știu în ce sunt specialiști acești penali, au mizat pe faptul că mituind poporul cu iluzii de genul „umplem buzunarele românilor”, vor putea să șteargă cazierul miilor de hoți politici care au furat țara timp de 27 de ani. Ghinion ! S-au înșelat crunt.
„Poporul vegetal”, cu rare excepții, nu a reacționat la multele derapaje politice românești postdecembriste. A lăsat unei Europe civilizate impresia că pe plaiurile mioritice „omul de tip nou fesenist” înghite orice mișelie. Așa au fost distruse sub nasul poporului mii de fabrici și uzine, jafuri inimaginabile în băncile României, înșelătorii la lumina zilei (câte ori fi fost la „lumina” nopții !?!), însușirea de bunuri prin darea premeditată a unor legi pentru acoperirea manoperelor, s-au structurat vaste rețele de tip mafiot, local și național. Imoralitatea a cuprins segmente tot mai mari ale societății, medicii nu mai sunt medici, cei mai buni au părăsit țara la îndemnul băsescianului, profesorii s-au deprofesionalizat prin standardele tot mai joase impuse de miniștri tip Abramburica.
Birocrații instituțiilor publice sunt corupți până în măduva oaselor, societatea în ansamblul ei are o scară a valorilor răsturnată. Minciuna, hoția, lipsa de onoare au ajuns să fie virtuți în ochii românilor tot mai needucați. Tristă realitate ! Și nimeni nu răspunde !?!
Personal nu mai sper în resuscitarea neamului românesc, în condițiile în care peste 4.000.000 de români, floarea națiunii, au părăsit scârbiți țara, alungați de otrepele umane ajunse la frâiele țării.
Echipa „Frontului Salvării Naționale”, devenită tot mai mult grup infracțional de tip mafiot la scară națională, a infiltrat, prin metode specifice, toate partidele oponente. După ce a pus mâna pe Putere prin declanșarea Contrarevoluției (loviturii de stat) din seara zilei de 22 decembrie 1989 și-a pus în aplicare programul diabolic de distrugere a țării. Mimând democrația, FSN a desființat partide cu lungă tradiție democrată. A început cu Partidul Democrației Sociale (Cunescu) prin șmecheria absorbției, apoi, prin comandoul col. Băsescu, a decimat Partidul Național Țărănesc (Coposu-Diaconescu), iar recent tot prin același individ au eliminat Partidul Național Liberal (Câmpeanu-Quintus-Antonescu) printr-o altă șmecherie, crearea PDL și iluzia fuziunii fără de sfârșit.
Și, totuși, România se află, din nou, într-un moment de răscruce. Practic, abia acum se poate încheia Revoluția decembristă, confiscată de echipa Iliescu. Sunt multe probleme nerezolvate de decenii întregi. Reformele, care au fost temporizate premeditat de guvernele feseniste, așteaptă deblocarea. „Agenturili străine” au fost, de fapt, agentura FSN (PSD&PDL), cea care a declanșat Contrarevoluția în seara zilei de 22 decembrie 1989 ucigând sute și sute de oameni pentru a pune mâna pe putere. Ne-au trebuit 25 de ani să înțelegem șmecheria !   
Aparent, nu are cine să ducă la bun sfârșit reformele. Opoziția parlamentară are o voce slabă, Partidul Național Liberal, aflat în metastază politică. Numai strada poate da impulsul și sprijinul necesar relansării României ! Sigur votul ar fi fost soluția optimă, numai că românii nu au avut ce să aleagă, fiind dezamăgiți de greșelile liderilor Opoziției ! Falșii lideri ai Opoziției ! În realitate, tot ai FSN. 
Reforma morală a tuturor partidelor se impune de urgență. În funcție de pașii făcuți vom putea vorbi de o revigorare celor mari forțe politice Stânga (PSD) și Dreapta (PNL) sau A și B. Avem nevoie și de A și de B. Așa poate funcționa o democrației puternică.

Deocamdată, strada nu a primit satisfacția cuvenită. Simpla retragere a ordonanței otrăvite nu e gestul care să determine încetarea protestelor. Se impune remanierea drastică a guvernului coaliției, prin aducerea adevăraților tehnocrați ai PSD. Despre cei ai ALDE slabe speranțe !
Cu paparude politice nu se poate guverna o țară !

Data viitoare, ieșiți la votare !

Toate bune ?







Sergiu Găbureac 

gsm_as@yahoo.com,  Tel.0731 936.615
Bucureşti - 39