vineri, 16 decembrie 2016

HABEMUS PARLAMENTUM



După lupte seculare, care au durat 3 zile, 15 ore și ceva minute, BEC a reușit ceea ce putea să facă în mai puțin de 24 de ore. Cu Fan Curier. La noi, însă, poșta specială funcționează ca pe vremea răposatului.
Țara are un nou Parlament. 279 sunt aleși prin ușa din față și restul până la 464 prin cezariană. Avem și doi basarabeni, ceea ce e de bun augur !  Oricum, mai zvelt, chiar dacă nu sunt 300 cum a vrut boborul. Mult mai uscat și cu ceva pete transferate din anteriorul. Pete ce vor fi scoase la lumină la fiecare spălare a rufelor în cele două camere, de către spălătoresele de partid.
Cum anticipa lelea Safta, mass media, în special cele două mocirle, Antena 3 și România Tv, și-au tot dat cu presupusul asupra unei situații clare de la bun început, căutând să tulbure apele cu totul de fumigene, unele de râsul curcilor. Doar-doar vor declanșa un conflict de proporții balcanice între Johannis și Dragnea. Comportamentul civilizat al neamțului îmi era cunoscut, ceea ce mi-a întrecut așteptările a fost atitudinea tovarășului-baron de Teleorman !
Stânga a câștigat cu 45,5%, având  susținerea a 3,2 milioane de alegători, Dreapta luând restul de 54,5%. 
http://www.hotnews.ro/stiri-alegeri_parlamentare_2016-21475628-harta-interactiva-cum-isi-impart-partidele-politice-cele-448-mandate-parlamentari-fiecare-judet-din-tara-vezi-care-sunt-noii-deputati-senatori-fiecare-partid-fiecare-judet.htm 
Numai că Dreapta, supusă de-a lungul anilor, atât tirului distrugător al adversarilor, cât și a propriilor „membri”, dăștepți, plini de complexe de superioritate sau cu misiuni „speciale”. Deocamdată nu există nicio șansă de unitate a Dreptei pentru a crea o coaliție credibilă.  
Am avut tot timpul senzația că PNL, cel mai reprezentativ partid al Dreptei, nici nu și-a prea dorit să câștige aceste alegeri. Există numeroase argumente care susțin afirmația. Programul PNL, foarte asemănător cu cel al PSD, nu a fost prezentat cu convingere de către lideri, cadrele județene au mimat mai mult implicarea ... Nu cred că se poate vorbi de trădare (!?), ci mai mult de o nemulțumire surdă cu privire la mișcările neinspirate la vârful partidului. Nerealizarea unei fuziuni rapide, lipsa de reacție rapidă la atacurile oponenților politici, păstrarea unor figuri (sic!), e drept nepenale, dar mult erodate în timp, acceptarea unor compromisuri politice în Parlament ș.a. au fost taxate de electoratul albastru. Prin neprezentarea la vot.
Urmează secerișul de iarnă. Nu numai la PNL, ci la toți perdanții acestor alegeri. Demisiile de onoare au început, deja, să curgă. În rândul celor care au onoare. Alții, cu siguranță, prin tupeul cunoscut, vor trâmbița că sunt învingători. Între timp, meciul de wrestling dintre Kiseleff și Cotroceni, întreținut cu mangalul de slabă calitate al presei libere, s-a calmat. Liviu Dragnea a înțeles că neamțul nu are cum să nu aplice Legea și să nu țină cont de criteriile de integritate anunțate înainte de alegeri.
În ciuda tuturor presiunilor, Dragnea va înainta o propunere rezonabilă de prim ministru, el rezervându-și rolul de supraveghetor șef în Comisia de monitorizare a activității guvernului. Ceva după model chinezesc, aplicat și de Polonia, unde au fost probleme similare. Lelea Safta a și înaintat două nume: Flifor și playboy-ul Teodorovici. D’ale femeilor !?!
Astfel, s-a deschis calea constituirii rapide a guvernului. Ce are de implementat noul guvern se cam știe. La virgulă.
Desigur, sunt multe necunoscute în afara obiectivelor anunțate. Nu s-a vorbit nimic despre reformarea guvernului obez. Nu s-a pomenit nimic de descentralizare, modificarea Constituției, reforma administrativă etc.
Oricum, programul anunțat nu va fi ușor de aplicat. Costurile neaplicării lui, la virgulă, vor fi decontate într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat. Toți ceilalți 15 milioane de potențiali alegători, care nu au votat PSD și ALDE, la care se adaugă media, investitorii, organismele internaționale etc. vor fi permanent cu ochii pe activitatea cotidiană a câștigătorilor alegerilor parlamentare.
Orice pas greșit a coaliției anunțate va fi exploatat la maximum de Opoziție, care, deocamdată, își linge rănile. Se pregătesc noi garnituri de luptători care vor învăța din mers mânuirea armelor politice inteligente.
Sper să se încheie perioada mârlăniei politice promovate în exces în ultimii ani pe plaiurile mioritice. Ne vom apropia tot mai mult de discursul politic și diplomația de tip european. Extremiștii, ca partid, susținuți mascat de Ponta, au fost aspru sancționați de electorat, neintrând în actualul parlament. Pe ici-colo, îi vom întâlni prin unele partide parlamentare, dar vocile lor vor fi singulare. De coloratură !
Lelea Safta îmi amintește Marșul de adio al poetului de la Bârca.
Nu, nu vreau să cred că istoria recentă se va repeta !
Viitorul pare roz ! La muncă, tovarăși !
Pentru patru ani „domnii” vor fi la galerie !?! Nici acolo nu-I rău !

Toate bune !?!

  
Sergiu Găbureac 

gsm_as@yahoo.com,  Tel.0731 936.615
Bucureşti - 39
Informația, o problemă ? O rezolvăm împreună.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu