Wikipedia

Rezultatele căutării

vineri, 30 ianuarie 2015

OBEZITATE și DEMNITATE !


OBEZITATE și DEMNITATE !

Parlamentul obez luptă din răsputeri să-și păstreze proporțiile !

Și privilegiile.
Parlamentarii, tot mai mulți cu cefe groase, se calcă pe picioare prin județe, ieșind în evidență prin inactivitate, pe post de paparude, aducătoare de tot soiul de afaceri necurate. Cu struți sau fără !...
Ca să fim cinstiți, în Parlament doar vreo două duzini de deputați și senatori sunt cu adevărat interesate de rezolvarea problemelor generale ale românilor.
Cvasimajoritatea urmărind numai șpăgi grase, excursii, peșcheșuri, odihnă veșnică și rezolvarea problemelor strict personale.
Au tot dat legi care să le acopere / să le legalizeze hoțiile. Au nenorocit, dintr-un orgoliu prostesc, zeci de sate, făcându-le comune, zeci de comune făcându-le orașe, bieții locuitori nemaifăcând față, acum, taxelor și impozitelor conform „rangului” la care au fost ridicați.
Tot felul de matrapazlâcuri fac bieții analfabeți ai neamului. Aleși ! Crema !
299 de parlamentari (225 de deputați și 74 de senatori) sunt arhisuficienți !
Bunul simț, pe care Ponta nu-l are, lucru dovedit din plin, ar trebui să primeze în toate deciziile ce se vor lua în viitorul apropiat. E timpul unei reforme adevărate a acestei instituții de primă mână într-o democrație, pe care membrii ei au adus-o rapid, la noi, pe ultimele locuri în sondaje. Ca încredere și eficiență, prin comportamentul mafiot. Să vedem oferta Dreptei, care cunoaște un proces de eliminare a toxinelor ! Tot mai intens ! Cu circul aferent ! Vuittoane, borduri de lux ... masele exultă !
*
Pentru că suntem la categoria obezi, amintesc o categorie de cetățeni, care au obținut certificate, ce le atestă calitatea de revoluționari. Numărul acestora a crescut, susțin mafaldele, peste numărul real al celor implicați voluntar la înlăturarea structurilor totalitare în acele zile însângerate ale lui decembrie 1989. De mult timp se tot încearcă rezolvarea situației, care afectează imaginea celor care și-au asumat liber schimbarea sistemului politic în România în timpului Revoluției Est-Europene.
În 25 (douăzecișicinci) de ani, cei de la Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 (http://irrd.ro/) n-au comunicat o situație clară a modului de înlăturare a structurilor comuniste pe județe. Data, ora, cei care s-au implicat ... Au scos o carte și numere de revistă pline de inexactități și generalități !
O abureală generală !  Premeditat !?! Nu e de mirare, dacă analizăm cine se află în Colegiul Național al celor 25: Petrică Balint, Sergiu Chiriacescu, Emilian Vasile Cutean, Iosif Dan, Emil Dumitrescu, Lorin Fortuna, Cazimir Ionescu, Claudiu Iordache, Eugenia Iorga, Mihai Ispas, Dumitru Mazilu, Alexandru Mironov, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Pastor, Romeo Raicu, Petre Roman, Adrian Sanda, Ioan Savu, Răzvan Theodorescu, Dan Toader, Doru Țigău, Viorel Vișan, Valentin Voicilă, Emil Vlădesan, Gelu-Voican Voiculescu. Persoane controversate, unele compromise total, altele indiferente ...
Mai mult, Legea nu prevede vreun termen pentru mandatul Colegiului Național, aceștia fiind numiți pe viață !?!
Președintele IRRD, Ion Iliescu, nici măcar nu a fost revoluționar, fiind chemat la Revoluție, după cum a și recunoscut. Este unul din cei care a pus frână Revoluției Române ! Ba cu întinarea idealurilor, ba cu minierii !...
Cum să iasă la lumină adevărul în aceste condiții ?
Era suficient să se fi luat rapoartele securității locale, miliției, să se ia declarații de la șefii acestor instituții, de la foștii secretari de partid județeni, municipali, orășenești, comunali din localitățile unde s-au depus solicitări pentru calitatea de revoluționar și să se confrunte cu declarațiile date procurorilor de revoluționari la data depunerii dosarelor.
Plus verificările la CNSAS.
Ca un corolar, la aniversarea Revoluției Române, pe 30 decembrie 2014 (de ziua Republicii I), s-a dat OUG Nr. 95 pentru modificarea și completarea Legii recunoștinței ... Nr. 341/2004 (http://www.sspr.gov.ro). Ordonanța a stârnit diverse reacții. Pro și contra.
Am înțeles perfect intenția declarată a secretariatului care se ocupă de problemele revoluționarilor. Depistarea impostorilor și eliminarea lor. Foarte bine ! Acest lucru s-a mai făcut de câteva ori. Nu cunosc, încă, intențiile nedeclarate ! Circulă tot felul de zvonuri.
Cert e că se introduce o nouă categorie de revoluționari: luptător cu rol determinant în declanșarea și victoria Revoluției Române. De acord și cu această decizie. E clar că există o diferență majoră între cei care au luptat pe stradă sau pe după perdele, prin case conspirative, și cei care s-au expus direct ocupând sedii județene și locale ale PCR, care au înlăturat (alungat/arestat) efectiv structuri totalitare, asumându-și responsabilitarea conducerii administrative a județului, municipiului, orașului, comunei.  
Din textul ordonanței reiese că meritele victoriei sunt ale celor uciși, răniți și reținuți în acele zile ! Și numai în localitățile în care s-a tras ! Doar până la o anumită oră ! Exact ca în bancul: „Atenție ! Luptăm până la unu ! La unu și cinci se servește masa.”
Ce facem însă, cu revoluționarii vii, care și-au asumat responsabilitatea preluării puterii administrative a județului, municipiului, orașului, comunei până la ora Z ? 22 decembrie 1989, ora 12,09. Oră discutabilă, deoarece Ceaușescu nu a fugit cu elicopterul, ci a fost evacuat  ! Abia la ora arestării cuplului ceaușist (22 decembrie 1989, ora 18,10), putem vorbi de pasul decisiv spre victoria Revoluției Române. 
Acești oameni, care au înfăptuit acte revoluționare, înlăturând structurile comuniste până la ora dată în ordonanță, au avut un rol determinant ?
Cum le este apreciată inteligența cu care au acționat, evitând confruntarea sângeroasă, condițiile fiind aceleași ca în toată țara ?
Cât despre recunoștință !...

Domnule Adrian Sanda, 

1. Când vorbiți de Revoluție, v-ați informat, cu siguranță, în ce localități din România au avut loc activități revoluționare de înlăturare a structurilor comuniste și de preluare a puterii administrative.
Unde este raportul asupra revoluțiilor locale ?
2. Aveți o situație a preluării puterii administrative de către revoluționari în județele țării până în 22 decembrie la ora evacuării cuplului ceaușist (12,09) sau până la lansarea Frontului Salvării Naționale (ora 15) sau a orei arestării cuplului ceaușist (18,10) sau împușcării ceaușeștilor (25 decembrie, ora 14,50) ?
Știți la ce oră primii secretari de partid de județ, municipii, orașe și comune au predat cheile și puterea revoluționarilor ?
3. Ce facem cu revoluționarii din orașele în care nu s-a tras, dar unde structurile totalitare au fost înlăturate, prin acțiuni revoluționare, până la 22 decembrie 1989, înainte ca să fie evacuat / arestat cuplul ceaușist ?  Au avut aceștia un rol determinant în Revoluție ?
4. Ce facem cu revoluționarii din orașele în care s-a tras, dar revoluționarii, vii sau morți, nu au preluat Puterea prin înlăturarea structurile totalitare până la 22 decembrie când cuplul ceaușist a fost evacuat (ora 12,09) din CC al PCR ? Ci după această dată ? Datorită altor evenimente și a presiunii generate la nivel național.
Nici Legea 341/2004 și nici OUG 95/2014 nu clarifică tocmai aceste adevăruri, care ar trebui să stea la temelia Legii.
Aștept, în continuare, răspunsul dumneavoastră la adresa înregistrată cu nr 18/35 din 6.01.2015.

Cu recunoștință,



Sergiu Găbureac

gsm_as@yahoo.com, Tel. 0731 936.615 
Informația, o problemă ?
O rezolvăm împreună.












vineri, 23 ianuarie 2015

BUCUREȘTI - CAPITALĂ EUROPEANĂ ! (I)





BUCUREȘTI - CAPITALĂ EUROPEANĂ ! (I)

„- Îți place să fii mângâiată ? Să fii atinsă ? Să fii pipăită ? Să fii încinsă ? Îți place să simți respirația celuilalt lângă urechea ta ? Sau poate pe gât, ori pe față ? Îți place să încerci poziții noi ? Să începi rece și să sfârșești fierbinte, cu sudori ?
RATB !...  Cu noi, fanteziile tale devin realitate ! RATB ! Încearcă-ne ! RATB ! 30 de zile alături de noi ... la un preț ce sfidează concurența !
(reclamă furnizată de Lelea Safta)

Ați auzit, cu siguranță, de directivele NKVD pentru țările socialiste concepute de teroristul sovietic Lavrenti Pavlovici Beria ? Directiva 9: „Se va urmări ca funcționarii de stat (exclusiv organele de securitate și din industria minelor) să aibă retribuții mici. Aceasta se referă îndeosebi la sfera sănătății, justiției, culturii, respectiv la cei care dețin funcții de conducere.” Fără comentarii !
Voi dezbate, însă, Directiva 24 „Punctualitatea transporturilor de orice gen trebuie perturbată.”
Pentru a ne aminti cum era organizat transportul în comun în Bucureștiul primelor două republici nu trebuie să depunem eforturi prea mari.
Stațiile mijloacelor de transport în comun erau de așa manieră amplasate încât să nu se poată face ușor transferul între ele. Sosirea în stații nu trebuia respectată ! Dotările permanent insuficiente. Doar pe ici-colo s-a mai schimbat câte ceva. În rest, se aplică cu sfințenie directiva. Exemple ? Cu duiumul !
Nu pot, însă, să nu mulțumesc public Primăriei, care a dat curs solicitării înființării stațiilor de autobuz la Obor.
Denumirea unei stații are principalul rol de a orienta rapid cetățeanul. Până la montarea indicatoarelor electronice cu numele stației și ora la care sosește autobuzul, troleul sau tramvaiul e necesară redenumirea multor stații, care, cu adevărat, prin nume să sugereze călătorului unde se află. La ce folosește numele unei stații gen dr. Grozovici sau Vasile Lascăr când mult mai utile ar fi denumirea Spitalul Colentina și Circul Globus (cu mutarea stației cu 100 de metri). De ce Granitul, când acolo de ani buni e Cora (Pantelimon) ! La metrou există Piața Muncii (!). O ironie cumplită, suportată de țugulani de mai bine de 25 de ani ! În schimb nu avem o stație cu numele poetului național, enciclopedicul Mihai Eminescu ! Și asta într-o zonă splendidă, cu Centrul Cultural Eminescu în apropiere. Amenajată corespunzător ar fi într-adevăr un semn de recunoștință față de cea mai mare personalitate a neamului.
Ați sesizat cum opresc șoferii în stație ? Nu la marginea trotuarului, cum se întâmplă prin toată Evropa (de aceea e și podeaua la nivelul trotuarului), ci  fix la un metru, ca bietul călător să simtă efectul coborârii de pe … munte !
Credeți că autobuzul / troleul, ce o ia imediat pe alt traseu, așteaptă celălalt autobuz, care tocmai vine din spate ? Coboară gâfâind bietul călător și când să urce în celălalt i se închide ușa, cu satisfacție, în nas. Educație enkadevistă !
Starea mijloacelor de transport. S-au făcut investiții serioase achiziționându-se masiv autobuze și troleibuze. De marcă. Fiabile. Primele loturi, fără aer condiționat ! Nu cred că este vară în care, cei care le-au achiziționat, să nu sughită adânc. De la un timp, văd că multe circulă fără a mai avea în funcțiune instalația electrică de semnalizare a traseului. O hârtie, prinsă în parbiz, poartă numărul de traseu al autobuzului ! Nici instalațiile video-audio nu prea funcționează. Jenant pentru o capitală europeană !
Deși ușile au butoane de semnalizare pentru coborâre, ele se deschid la fiecare stație, chit că nu urcă sau nu coboară cineva. Toate astea duc la o uzură rapidă a mecanismelor. Întâmplător or fi făcut nemții acele butoane ?
Știu că utilizatorii nu sunt toți uși de biserică, dar neînlocuirea rapidă a geamurilor despărțitoare sparte, a barelor de la uși smulse, a mânerelor de susținere deteriorate, îndeamnă la vandalisme în cascadă. Când s-au achiziționat autobuzele nu s-au luat și piese de schimb ? Dl doctor, primar general, ne mărturisește cum i-a prins asupra faptei pe cei de la RARTB, care au distrus parte din autobuzele noi pentru … piese de schimb ! Așa au mai rămas în funcțiune 1.100 din totalul de 1.300 !
Nu pun la socoteală că majoritatea mijloacelor de transport în comun de suprafață nu sunt spălate, la exterior, cu săptămânile.
S-au realizat noi tipuri de tramvaie. Este și un tip care îmi place. Românesc. Dar ce folos dacă nu are aer condiționat ! Plus că merge ca o căruță, deși multe linii au fost reabilitate de curând. Linia 1, o linie extrem de solicitată, are un program de cursă CFR tip navetă. Din 15 în 15 minute. În care oamenii stau ca sardelele.
Doar pe la poalele Feleacului mai întâlnești ! Să vezi ce supărare pe Boc !?
De ce nu se rezolvă rapid prinderea rău platnicilor ? Fără circ, prin darea unui bilet de 50 de lei și gata ! Doar în cazul celor nu doresc să plătească amenda-bilet să se aplice procedura dură ! Cu mascați, 112 !...
Am mai spus. Nu sunt de acord cu gratuitatea transportului public. Și, în general, cu gratuitățile ! De regulă, ele ascund în spate mari șmecherii !
Desigur, se pot crea facilități unor grupe de vârstă (elevi, pensionari), situații speciale, prin reducerea acentuată a costurilor unui abonament. Chiar și cu 90%. Se acordă subvenții anuale de 500.000.000 lei. Din bani publici. De acord, dați subvenția, dar puneți și pensionarul / elevul să plătească un abonament anual de 50 de lei. Să știm câți călători sunt cu adevărat.
Știți că prin aplicare de amenzi pentru lipirea a tot felul de afișe pe stâlpii RATB s-ar obține rapid banii dați pentru piese de schimb ? Ar arăta și orașul european.
O ultimă problemă. Neapariția biletului comun: metrou cu celalalte mijloacele de transport de la suprafață.
Am auzit că sindicatele pun tot felul de condiții ! Parcă ar păzi ca nu cumva directivele NKVD să fie încălcate. Am auzit de tot felul de matrapazlâcuri lucrative ale unor lideri. Cât și despre furăciunile salariaților din bunul obștesc, aflăm tot de la dl doctor ! Primar general.
Tovarăși sindicaliști, vedeți că suntem de șapte ani în Europa cealaltă  ! Civilizată ! Fiți în slujba și nu împotriva călătorului ! Fiți profesioniști !
Sergiu Găbureac,
utilizator al mijloacelor de transport în comun din București (România UE)

 POLITIC. Din lunga listă a penalilor, au mai fost chemați 5 (cinci) la DNA. În ritmul ăsta prin 2087, seara, stârpim corupția în România. Apropo, nașul Tony și-o fi luat struți pentru a învăța cum se se ascundă ? Dosarul flota a fost clasat !?! A reapărut flota și nu știm noi, boborul ? Oare în ce țară trăim ?
SOCIAL. Unii au încercat francul elvețian. Acum țipă din gură de șarpe !
SPORT. A apărut noua echipă FCSB = faci ce spune Becali ! Spre noi înfrângeri europene ! Noroc cu tenisul de câmp ce ne produce mari bucurii prin noua generație de jucători: Halep, Begu, Mergea, Copil ... 

Toate bune,


Sergiu Găbureac
 
     VIZITAŢI – http://blogulluigabu.blogspot.ro/,
gsm_as@yahoo.com,  
Tel.0731 936.615
Bucureşti - 39 
Informația, o problemă ?
O rezolvăm împreună.




vineri, 16 ianuarie 2015

EMINESCU la ANIVERSARE
















EMINESCU LA ANIVERSARE

Am luat lungul drum spre locul știut de ani de zile.


 Mihai Costin, amfitrionul Salonului MIHAI EMINESCU,
ne aștepta cu aceeași emoție ca la prima ediție.

Asociația Filateliștilor București a fost bine reprezentată.
De la protocol (Dan Popa), expozanți (Emil Stanciu) și interpreți (Șerban Drăgușanu).


Toți cei implicați în reușita manifestării au primit diploma
și frumoasa medalie a acestei ediții.


S-au lansat cărți, s-a recitat și s-a cântat pe versurile nemuritorului Luceafăr.


Cvintetul ANATOLY (Brașov)

Duo CELEST (Felicia Popescu și Nicu Șandru)

După trei ore de momente încântătoare, ne-am îndreptat spre casele noastre cu bucuria reîntâlnirii cu spiritul enciclopedicului Mihai Eminescu.
Cu versurile și publicistica sa,
parcă mai proaspete ca în momentul așternerii pe hârtie.
La Mulți Ani, Mihai Eminescu !
 





Pe data viitoare,
Sergiu Găbureac

     VIZITAŢI – http://blogulluigabu.blogspot.ro/,
gsm_as@yahoo.com,  
Tel.0731 936.615 - 0752 975.130
Bucureşti - 39 
Informația, o problemă ?
O rezolvăm împreună.

joi, 15 ianuarie 2015

PLEACĂ PONTA !



PLEACĂ PONTA !

N-au trecut bine sărbătorile și cortina teatrului politic s-a ridicat pentru primele telenovele ale noului sezon. Udreniana, după vizită deconspirată de la Paris cu amica Bica, se vede tot maI ocolită. Însuși protectorul se face acum că plouă, amintindu-și brusc că are nepoți de crescut !
Interesant cum îl tot resucitează mass media pe Demis căutându-i potcoavele, ce nu mai scot scântei la ora cucului de seară.
Deja, peste țară e o liniște benefică. O să ne obișnuim cu cuvintele puține, dar pline de substanță, din partea Cotroceniului.
Însăși distinsa și destinsa doamnă Nuland a venit să-și vadă azi feciorul de la poale de Carpați, ce face o frumoasă figură prin Europa, devastată de o mână de teroriști. Francezi.
Echipa prezidențială se încheagă greu, unguentul asigurând, voluntar (!) lubrefierea axilelor. Susțin, în continuare, MRU nu are ce căuta peste Iordan. De fapt, toate partidele trebuie să se hotărască cu cine merg în noile proiecte.
Rateurile de stagiară (!) ale doamnei Bran s-au estompat, nemaifiind lăsată să debiteze impresii personale despre perdelele palatului din deal. Cucuveaua stă și ea pitită, pe la streșini, până se liniștește viforul. Vom vedea, la vremea ghioceilor pe la casa cui mai cântă. În miez de noapte.
Frigul lui Gerilă a intrat în oasele multor baroni și lichele mai mărunte, mult zgomotoase, ce-și așteaptă strigarea la cele curți ale DNA, ANAF, DIICOT ...
Fratele Mircea, a căpătat învoire, 6 ore/săptămână, pentru a se readapta la mediul mafiot din portul Constanța !?! Fariseul Becali se ocupă de ceea ce știe mai bine. Vânzări și cumpărări. De oameni. Cruduța, ehei, Cruduța !...
Opoziția execută simulări în poligonul Puterii, moșind guvernul din umbră, pe care să-l scoată la soarele primăverii. Viitorul program de guvernare pare a fi scos cu forcepsul. Se știe că nu mai ține cu bla-blauri tip Ioan Rus.
Guvernul Ponta IV (!) moare, dar nu se predă. Master planuri, angajamente, glumițe cu sotto voce, pacte, acte, plecăciuni, poziții de drepți la  ... sau la ...
De ce trebuie să plece Victor-Viorel Ponta ? Nu pentru plagiat. Pentru asta există onoare ! Nici pentru matrapazlâcurile, ce ies cu zecile la iveală. Pentru asta există Justiție ! Desigur, nu ca cea de la Târgoviște. Nici pentru promisiunile neonorate. Vezi bucățica aceea de autostradă Comarnic-Brașov, despre care a declarat, cinic, că ar putea să-și dea doctoratul ! Apropo ! Oare nu ne-ar costa mai puțin o autostradă subterană, dottore ?
Întreb și eu, nu dau cu parul !  
Nu, domnișoarelor, doamnelor și domnilor ! Tovarăși ! Pleacă pentru simplu fapt că acest guvern este urmarea victoriei USL (PSD+PNL). În alegeri ! Cu acel proiect cu mare priză la țugulani. Care a murit din varii motive. Antonescu a înțeles perfect situația și a făcut gesturile de onoare. Nu dezvolt. Am scris la timpul cuvenit. USL, pios omagiu !
Acel 70% nu mai există. A fost odată ca niciodată ! Logic era ca Viorel Ponta să-și depună mandatul. Demisia nu face parte, însă, din panoplia șobolanilor roșii. Nu exclud nici alegerile anticipate la nivelul Parlamentului. Și el fiind emanația protestelor din Piața Universității și alte piețe, pe care le-am aniversat, la nivel individual, prin lansarea cărții Vremea nemernicilor pe rețele de socializare și alte medii, inclusiv suport hârtie. Fix la trei ani de la începerea „excursiilor” de neuitat în dealul Cotroceniului și a „întâlnirile de lucru” din fiecare seară din Piața Universității (TNB). Timp de șase luni. Sub supravegherea atentă a forțelor speciale, ce ne-au onorat cu bastoane, gaze lacrimogene, atitudini care de care mai prietenești ! Atunci au căzut două guverne și un „șef de stat”. Pus, apoi, în fereastră, inutil, de susținători externi și complicitatea CCR. Sau doar ca să ne înfurie și mai mult la prezidențiale !?!
Cu președintele, a dat Dumnezeu și s-a rezolvat. Pas cu pas. Un lucru bine făcut ! Cu guvernul, de bine, de rău, lucrurile se mai mișcă. Nu cum am vrea, dar cel puțin nu mai văd infatuare și mitocăneală sarcastică.
Numai despre Parlament, obez rău de tot, în ciuda arestărilor la vedere, nimic de bine. Așa se face că ei, aleșii, nu mai reprezintă voința alegătorilor ! De azi.
Aici e buba cea mare ! Lelea Safta spune că anticipatele ar rezolva multe neelucidate ! Mai întâi, însă, să fie revizuită și adăugită legea electorală ! 

P.S. Charlie Hebdo, ce a stupefiat Europa, s-a dovedit a fi o afacere de mare succes ! Băieții s-au orientat ! De la câteva mii de exemplare la cinci milioane, e ceva !
Deși prețul plătit mi se pare uriaș !
În același timp, „Amnesty International a publicat mai multe imagini din satelit, care arată cum oraşele nigeriene Baga şi Doron Baga au fost rase de pe faţa pământului de gruparea Boko Haram, într-unul din cele mai sângeroase atacuri din ultimele decenii, soldat cu peste 2.000 de morţi.” Totul s-a petrecut între 2 și 7 ianuarie 2015.
În acest caz, Planeta nu se mai zguduie ! Mass media nu mai dă ochii peste cap !  Nu se mai adună milioane pe străzi în semn de solidaritate ! Ciudată mai e lumea asta !
Ultima oră ! Și la noi au apărut doi teroriști de clasa a IV-a, pe undeva la Pitești, terorizați de o jurnalistă dornică de senzațional. „- De ce ați fost chemați la Poliție ?”  

Toate bune !?!


 Sergiu Găbureac
gsm_as@yahoo.com,  
Tel.0731 936.615
Informația, o problemă ?
O rezolvăm împreună.




vineri, 9 ianuarie 2015

METEORUL











Tablete sf. - sezonul IV                                                                                  

  Secolul XXI va fi religios, sau nu va fi deloc.
Malraux

 

METEORUL 

După ce sărbătorile de iarnă au trecut cu sănătate maximă, bucurându-ne de o iarnă organizată nemțește pe plaiurile mioritice, a venit semnalul,  paraluminoso-bubuitor, în ajunul Crăciunului. Pe stil vechi  !
Am intrat brusc în realitatea dură a planetei. Pe la coneuropenii francezi. Partea supercivilizată (!), din punctul nostru de vedere, a planetei a rezonat instantaneu la tragedia pariziană. Subscriu total mesajului prietenului meu, poetul George Filip de la Montreal.
 
MANIFEST ÎNDOLIAT
ataşament fratern alături de victimele
de la revista CHARLIE HEBDO – Paris,
 

vă recomand să ne-asumăm un risc,
acela de-a rămîne pe planetă,
să ridicăm alături – obelisc
urgiei mafiotă şi secretă. 

ne bate sida – ebola – mai nou.
monştrii ne-mpuşcă sfinţii din icoane.
hoţii ne violează şi-n cavou
iar pruncii – moarte sug din biberoane. 

ne ceartă chiar bătrânul Dumnezeu
cu arşiţi şi faimoase uragane.
vulcanii scuipă lava lor mereu
iar munţii ne înghit în canioane. 

prin lume umblă oamenii năuci.
deşertăciuni se vînd la prăvălie.
nebunii lumii – monştrii mameluci,
îşi fac redute din democraţie. 

am dreptul – liber, versul să mi-l scriu,
şi nu strig vreo lozincă desuietă;
în secolul acesta - prea zbanghiu,
hai să rămînem - lume – pe planetă !
                                7 ianuarie – 2015, la Montreal 

Desigur, condamn barbaria petrecută și dezbătută, în fel și chip, pe miile de posturi tv. Suntem cu toții tulburați, alertați, îngrijorați, înspăimântați, revoltați ... Se fac tot felul de afirmații, predicții, declarații asupra modului medieval (!) al ripostei la provocarea jurnaliștilor parizieni.
Vai, am zis provocare, în loc de dreptul la exprimare liberă !?!
Se știe, de când lumea și pământul ! Cu fanaticii nu te joci ! Știți ce se întâmplă când te iei de evrei. Iar ei nu sunt fanatici. Se aplică imediat politica ciocului mic ? Mic, mic, mic !  
Dar, de ce trebuie să te iei, neapărat, de ceva sau de cineva ?
Mă întreb, de ce jurnaliștii francezi s-au jucat cu focul ? Când știau foarte bine la ce se expun. Ciocnirea civilizațiilor are efecte imprevizibile. Catastrofale.
Noi, la poale de Carpați, să fim liniștiți ! Atâta timp cât CAȚAVENCII și cei de la CAN-CAN etc. nu se iau de evrei, Mahomed, Buda și își bat joc doar de Dumnezeu și Biserica Ortodoxă Română, nu este cazul să ne alertăm !
Noi suntem români ! Creștini !?!
Se tot spune că la francezi e șic să-ți bați joc de orice și de oricine. Acum au parte de șocuri ! Nu mă bucur deloc. Chiar îi compătimesc pentru faptul că nu înțeleg o regulă simplă.
Repetată de zeci de ori în programul biblic Homo sapiens (3). Omul are libertatea să făcă tot ce dorește, cu o mică condiție. Să nu-i deranjeze pe ceilalți !
De tine însuți poți să-ți bați joc cât dorești ! Poți, de asemenea, să-l tragi de urechi cât dorești pe cel care trăiește din banul public !
*
Metrorex pare a fi o prima organizație teroristă de la noi !
Auzi, să nu-i lase pe doritorii de No Pants Subway Ride, plănuit să se desfăşoare duminică în mari oraşe ale Terrei (vezi improveverywhere.com.), să călătorească cu metroul ! Cum să lipsească Bucureștiul ?
Cică ar fi  un act de indecenţă şi de lipsă de respect faţă de ceilalţi călători” !
Inculții de Metrorex habar nu au că No Pants Subway Ride este un eveniment global, ca și paradele gay. No Pants se întâmplă, din 2002 după Hristos, la New York ! Se poate, „teroriștilor !?!
Libertate ! Libertate ! Libertate !
Unde-i dreptul la indecență liberă ? Ignoranților ! Voi știți că pentru a circula fără pantaloni, deocamdată numai în metrou, e o altă chestie șic pentru care s-a luptat zeci și zeci de ani ! La ruși văd că e fără sutien și la suprafață !
Luptați, nu vă lăsați ! La sol o să-nghețați !
 

N.B. Când e vorba de big brother pe internet e atentat grav la intimitatea individului, dar să râzi de oricine nu !?! Ce să mai înțeleagă țugulanul GSM ?

Toate bune,


 Sergiu Găbureac
gsm_as@yahoo.com,  
Tel.0731 936.615 - 0752 975.130
Bucureşti - 39
Informația, o problemă ?
O rezolvăm împreună.