Wikipedia

Rezultatele căutării

vineri, 25 octombrie 2013

Jurnal paranormal LONDRA, VENIM ! (I)




LONDRA, VENIM ! (I)

De sus, văd capitala Regatului, care a modelat planeta timp de mai multe sute de ani. Nici azi influența majestății sale, regina Elisabeta, via Downing Street, 10 / Parliament UK nu e deloc de neglijat. E o imagine copleșitoare. În marea aglomerație urbană, prin care șerpuiește, leneș, Tamisa, distingi cu ușurință edificiil și construcții arhicunoscute datorită evenimentelor, de nivel mondial, pe care le-au găzduit de-a lungul timpului: Palatul Buckingham, inima regatului, Parlamentul, celebrul stadion Wembley sau marea atracție pentru toate vârstele Roata Mare (London Eye) ... 


Sejurul a fost prilejuit de aducerea la îndeplinire a promisiunii făcute nepoatelor pentru reușitele lor școlare. Cum mai fusesem la Londra mă simțeam oarecum familiarizat cu ceea ce ne-am propus, după lungi tratative, să vizităm. Paranormalul a intervenit de la bun început. Automatul, ales pentru a ne livreza biletele de Londra ne refuză cu încăpățânare. Nici șoferul autocarului nu reușește și ne îndrumă spre casieria firmei de la ieșirea din aeropoart. Ne ducem și după ce stăm câteva minute la coadă, casierița scoate un carton cu scuze și ... dispare. Ochii îmi văd la o altă firmă de transport linia violet a metroului de care aveam nevoie. Ne vine rândul, casierița amabilă, confirmă linia lila și, totodată obținem și un discount de 20 de lire !...  
Autocarul liniei expres ne poartă lin, de parcă eram în avion, pe autostrada mărginită kilometri întregi de liziere de cătină, pline de roade, care așteptau să fie recoltate. Coborâm în stația Baker Street, la doi pași de celebrul muzeu Madame Tussaud London. Fac precizarea deoarece afacerea a luat amploare prin toată Europa. Muzeul cu figuri celebre, multe ale momentului are acum filiale la Amsterdam, Viena, Paris și chiar peste Baltă la New York. Îl salut, discret, pe imperturbabilul Sherlock Holmes, intrăm la metrou și ajungem la hotelul manageriat de un arab.


 


La ora fixată (+ - ceva minute), ne aflăm la Westminster Abbey, catedrala în care, de prin 1066, au fost botezați, nășiți și înmormântați mulți regi și regine din partea locului. În semn de recunoștință au fost acceptate și morminte ale unor poeți, politicieni și eroi de război, inclusiv a Soldatului Necunoscut. Reconstrucția, ce seamănă ușor cu Notre Dame (Paris), a început în 1245, continuând și în 1745.



E și jumătate. Clopotele Abației Sf. Petru (Westminster Abbey) sunt dominate de celebrul Big Ben (13,76 t) de peste drum, aflat în Turnul de Nord, parte componentă a Palatului Westminster, sediul Parlamentului britanic. Bicameral. De reținut. La Camera Comunelor sunt doar 400 de locuri pe bănci (nu scaune fotolii), deși are 646 de membri aleși. Cine întârzie nu părăsește lucrările, și asistă la lucrări în picioare, dacă nu prinde un loc ! Ceasul a fost instalat în anul unirii principatelor Moldova cu Țara Românească. 1859.

Întreaga construcție a palatului în stil neogotic domină malul stâng al Tamisei. Ajungem la podul Lambeth, trecem și o luăm pe străduțele cartierului în care a trăit și creat vizionarul poet și pictor William Blake, autorul sintagmei „Toate religiile sunt Una”. După 200 de ani ne apropiem tot mai mult de acest adevăr. I-a fost recunoscut talentul, ca la mai toate geniile, după trecerea în neființă. În viață considerat nebun, acum ocupă locul 38 în topul primelor o sută de personalități britanice. Sunt zeci de exemple de asemenea civilizatori a căror creații au fost înțelese mult mai târziu. Uneori după zeci sau sute de ani ! Vezi Leonardo da Vinci. Sau, mai aprope de noi, Nikola Tesla. Cel din urmă considerat nebun, pentru că inventase, printre multe altele, automobilul alimentat cu energie liberă, nepoluantă și inepuizabilă ! Invenție păstrată în sertar și în zilele noastre.



 

Ajungem la London Eye de unde luăm recomandatul pachet de tichete pentru roată, acvariu și Madame Tussaud, la preț fără concurență. Ne continuăm drumul și trecem printre statui vii, sosii ale unor celebrități, inclusiv cutia poștală a regatului, jongleuri, trubaduri, prestidigitatori, echilibriști, bicicliști ... Adevărate minispectacole, prin tot centrul istoric al  metropolei, ale unor anonimi, mâine poate mari vedete ! (va urma)

Toate bune !



Sergiu Gābureac
      VIZITAŢI – http://blogulluigabu.blogspot.ro/,
Tel. 0731 936.615 - 0752 975.130
Bucureşti - 39


      Informatia, o problemă ?
O rezolvăm împreună.

joi, 24 octombrie 2013

Surprize, surprize !





Surprize, surprize !


   Au trecut 56 de ani de la punerea în circulație a emisiunii RECENSĂMÂNTUL. 
   2 februarie 1956. 
  Scopul emisiunii - popularizarea acțiunii de recenzare a populației României.
  Au fost emise două mărci poștale machetate de Cr. Muller pe hârtie albă cu filigran XVI în coli finite a câte 100 de exemplare. Tirajul fiind de 832.000 de serii. Prima valoare, ce de 55 bani a fost imprimată în monocromie, iar cea de-a doua în bicromie. Cum nu existau utilaje pentru imprimarea corectă a timbrelor în două sau mai multe culori s-a apelat, ca de fiecare dată, la puitoarele de serviciu la Fabrica de Timbre, care introduceau colile manual pentru imprimarea celei de a doua culori. Sigur că experiența lor a determinat realizarea unor coli unde deplasările sunt, de multe ori, foarte mici, în limite acceptabile. Normale am putea spune. 


    Și la această emisiune, ca la mai toate cele tipărite în două culori, filateliștii au avut marea bucurie să găsească și exemplare la care deplasările trec de limita normală. Astfel de mărci și-au găsit locul cuvenit în colecțiile specializate, fără a fi mari rarități filatelice.  


  

   La ceva timp după punerea în circulație, un cunoscut colecționar vasluian, Costică Ionescu, semnalează faptul ca este în posesia unei coli cu valoarea de 1,75 lei, la care centrul mărcii este răsturnat / ranversat. Unii vorbesc chiar de două coli, pe care le-ar fi luat de la oficiul poștal din localitate (!). O asemenea curiozitate nu putea fi ignorată, cererile fiind foarte mari, la care posesorul nu a putut rezista. 
   Fiind preocupat de tot ce mișcă în domeniul abaterilor de la marca poștală românească standard (erori, varietăți și curiozități filatelice ...) am încercat, ori de câte ori am avut ocazia, să aflu detalii, să fac comparații între piesele văzute sau, mai nou, postate pe internet.
   Ce am constatat am publicat, de-a lungul anilor, în diverse reviste de profil și piesele care fac dovada au fost incluse în cel de-al doilea volum al Catalogului specializat ROMANIA. CURIZITĂȚI și VARIETĂȚI FILATELICE. 1903-2006 scos în 2010. Concluzia a fost că nu există doar o coală-două, ci mult mai multe, depistând cel puțin 8 coli de tipar.
   De ce revin  asupra subiectului ? Deoarece am găsit postat pe eBay o piesă circulată poștal.
  Asemenea piese circulate poștal sunt foarte rare. Deci, nu ar fi o noutate în domeniu. Numai că această piesă este pe un fragment de plic. Ștampila arată că scrisoarea a plecat din Vaslui la data 29 februarie 1956. Păcat că nu s-a păstrat plicul întreg. Am fi aflat atât destinatarul cât și expeditorul. Să fi fost însuși Costică Ionescu ? Și cui a adresat-o ? Sieși ?!?
  Surpriza cea mare, din punct de vedere filatelic, însă, este că această piesă nu se încadrează în niciunul din tipurile catalogate de subsemnatul până la această dată. 




Inițial, am crezut că face parte din coala cu celebrul bloc-mamut de 40 de exemplare postat tot pe eBay acum câțiva ani. La o cercetare atentă se văd clar diferențele. 
   Așadar ar fi cea de a noua coală. Cine știe ce ne mai rezervă viitorul !

Toate bune !


Sergiu Gābureac
VIZITAŢI – http://blogulluigabu.blogspot.ro/,
Tel. 0731 936.615 - 0752 975.130 
Bucureşti - 39

Informatia, o problemă ?
O rezolvăm împreună.




vineri, 18 octombrie 2013

LUMI PARALELE







LUMI PARALELE



Toți îi trag cu generația de sacrificiu.
Bineînțeles, ei aflându-se în centrul discuției.
Întrebarea pe care mi-o pun, de câte ori aud sintagma, este dacă a existat vreodată o generație normală !?!
Liniștită, calmă, preocupată și de binele general.
E clar ! Am ajuns într-un punct mort !
Nici țărișoara nu mai poate fi vândută. OLTCHIM - eșec, CUPRUMIN - eșec, CFR MARFĂ - eșec, ROȘIA MONTANĂ - care pe care ...
Resursele minerale nu mai pot fi nici măcar explorate.
Despre exploatare nici vorbă.
Gazele de șist creează isterii naționale.
Punga de la Siliștea (of course, Pungești) rămâne la locul ei.
În schimb a dispărut primarul !?!
Rușii jubilează ! Ne mai iau câteva miliarde din punga publică, în anii ce vin.
Alcoolemia la volan a fost permisă. Deocamdată la 0,15% !
Alternativă politică nu există, deși mulți visează mălaiul.
De maidanezi, indiferent de specie, nu putem scăpa.
Totul este neconstituțional.
Chiar dacă e câte ceva, tot neconstituțional e !
Nu te pui cu alba-neagra de la CCR !
De ieri, sunt mai liniștit.
Sfârșitul lumii a fost stabilit pentru 16 martie 2880. Seara.
Ce se v-a întâmpla în România până la sfârșitul lumii ?
Fără îndoială, vor fi simulări săptămânale.
Pe bani negri, albi, verzi și în direct.
Americanii au descoperit leacul universal.
Un singur gram din noul produs ar omorî, instant, un milion de oameni !
Parcă văd că ratăm și sfârșitul lumii !

Toate bune ?

Sergiu Gābureac
VIZITAŢI – http://blogulluigabu.blogspot.ro/,
Tel. 0731 936.615 - 0752 975.130 
Bucureşti - 39
Informatia, o problemă ?
O rezolvăm împreună.

miercuri, 9 octombrie 2013

Tg. OCNA - TÂRGUL ANILOR ROMANTICI






TÂRGUL ANILOR ROMANTICI


Am primit de la prietenul Mihai Ceucă, cunoscut cartofil-cercetător din Bacău, elegantul album, realizat de Corneliu Stoica la editura Magic Print, intitulat sugestiv Târgul anilor romantici. Un secol de istorie ilustrată a orașului Târgu-Ocna. (1848-1948).

În prefața bilingvă, română și engleză, autorul propune o călătorie în timp cu ajutorul imaginilor.
„O imagine face cât o mie de cuvinte„ (anonimus), ceea ce se verifică odată în plus.


La fel ca în toate orașele României, după instaurarea regimului „democrat popular” de sorginte sovietică, și la Târgu-Ocna reconstrucția orașului a început cu demolarea ... centrului istoric, de fapt cu demolarea / ștergerea realizărilor înaintașilor noștri.
O politică practicată de-a lungul întregii perioade totalitare, în toate domeniile, căreia i-au căzut victime sute de mii de români, atrocități pe care abia 
în zilele noastre începem să le aflăm cu adevărat.
Noroc cu artiștii plastici, fotografii și editorii de cărți poștale ilustrate (Ștefan Antonaș, H. Auchberg, Dimitrie Danali, Simon A. Grünberg, A. Nachmazohn), care au imortalizat imagini din acele timpuri, concentrate, printr-un efort deloc de neglijat, în albumul de față.
Cunosc din propria-mi experiență cât de grea e colaborarea în adunarea, la un loc, a tuturor vederile redescoperite până în prezent, precum și prelucrarea imaginilor și 
culegerea datelor de interes cartofil.
Comunicarea cu ceilalți cartofili este esențială în reușita unor astfel de lucrări.


Cu siguranță, în timp, vor mai reveni acasă „păsări călătoare” expediate de turiștii sau locuitorii acelor timpuri. Ceea ce mă intrigă este lipsa de pe imagini a denumirii localității și a titlului ilustratei, date de editorul vederii. Cu o singură excepție (p.88).
Să fie datele menționate pe celalată parte a ilustratelor ?!?


Sunt reproduse aproape 200 de tipuri de ilustrate, adevărate documente vizuale, existente prin diverse colecții private (Ioan Catană, Mihai Ceucă, Vasile Pană, Aurel Stanciu, Corneliu Stoica ...) sau în fondurile unor instituții naționale Arhivele Naționale, Biblioteca Academiei ...
Frumoasa stațiune Târgu-Ocna, merita o asemenea lucrare iconografică, cu date de interes istoric, economic, social, cultural ... Albumul venind ca o completare binevenită la Istoria ilustrată a orașului Târgu-Ocna din cel mai vechi timpuri până în 1918. Onești, Magic Print, 2009, a aceluiași autor.
De reținut, Târgu-Ocna, situat în nord-vestul Depresiunii Casin, la poalele munților Nemira și Berzunți, la o altitudine de 260–280 m, pe cursul râurilor Trotuș și Slănic, a fost cel mai mare oraș nereședință de ținut din Moldova, dominând, timp de trei secole, economic și cultural întreaga zonă trotușeană.


Salina Trotuș funcționează și ca sanatoriu (la -240 m) destinat tratamentului bolnavilor de astm alergic. Cele șapte izvoare din stațiune se înscriu în categoria apelor minerale clorurate, sodice, slab bicarbonatate și ușor sulfuroase, fiind utilizate, în principal, pentru tratarea afecțiunilor tubului digestiv și ale aparatului locomotor.
Lucrarea de față readuce vizual contemporanilor, realizările străbunicilor, bunicilor și părinților noștri, de la 1848 la 1948, când noi, românii, reușeam să ținem ritmurile generale de dezvoltare a Europei: clădiri oficiale sau private, biserici (dintre care 19 sunt dispuse pe trei niveluri), un lanț energetico-spiritual bine pus la punct, hoteluri, restaurante, cinematografe, grădina publică și parcul Nastasache, locuri de promenadă și agrement, promovând superbul plai moldovenesc, pe care autorul îl supranumește Salzburgul României, cu efecte sedative și curative de necontestat.


Actualii localnici, și nu numai ei, pot fi mândri cu realizările înaintașilor !

Astfel, o altă pată albă este acoperită pe harta cartofiliei românești. Un nou obiectiv, din programul propus, este bifat în evidențele Comisiei Literatură și Cercetare a Federației Filatelice Române, al cărui membru devine Corneliu Stoica prin lucrarea de față, care constituie o nouă contribuție în promovarea cartofiliei românești.
Autorul, Corneliu Stoica și colaboratorii săi merită toate felicitărilor pentru modul de organizare a materialului iconografic, precum și a datelor succinte de prezentare. 


Toate bune,


Sergiu Gābureac
Tel. 0731 936.615 - 0752 975.130
Bucureşti - 39

Informatia, o problemă ?
O rezolvăm împreună.

vineri, 4 octombrie 2013

Duelul





BASESCU – VOICULESCU
 

O cunoscută doamnă, acum și pe strasse Facebook, lansează comentarii partizane 100% la subiecte ale zilei. Toți păcătuim, însă în procente mult mai mici. Am reținut un rechizitoriu sec asupra controversatului Felix.

Dan Voiculescu incepe sa piarda, se pare, batalia cu justitia. Oricum, nu mai este intangibil. Dar raul pe care l-a facut dainuie - si nu vorbesc doar de cei carora le-a distrus cariera, le-a terfelit numele si i-a indepartat din spatiul public, ci la pervertirea institutiilor, la degenerarea vietii publice si spalarea creierelor natiunii. Atata vreme cat dejectiile lui Gadea-Badea, etc. vor atrage telespectatori, Voiculescu va ramane atotputernic - caci nu este singur, ci are un public fidel ! Fara iluzii, va rog, caci suntem romani - mai mult sau mai putin onesti - si mai e foarte mult pana departe, adica pana la civilizatie!
PS Cei care vor sa-mi raspunda ca si Basescu e la fel, sunt rugati sa se abtina, macar astazi, caci dimineata este prea mohorata!

Comentariul poate servi ca analiză pe text la facultățile de profil. La categoria AȘA NU se face ziaristică ! De la bun început precizez. Nu am fost și nu cred că voi deveni vreodată fan Voiculescu. Cât despre Demis odihnească-se-n pacea Justiției ! Să o luăm metodic.

Dan Voiculescu incepe sa piarda, se pare, batalia cu justitia.”

Nu-mi amintesc ca domn profesor să fi declanșat vreun război cu Justiția. Știm cu toții că el este urmărit de Justiție. De peste 8 ani. Pe drept sau pe nedrept, dar asta e o altă problemă. Nu despre asta discut aici.
În realitate, Dan Voiculescu (DV) s-a apărat, față de învinuiriile aduse de procurorii hăitași. Ai cui procurori ? Nu e cazul să dezvolt. Concluzie. DV nu are cum pierde o bătălie pe care nu a declanșat-o. Cum s-a apărat, ține de dreptul fiecărui acuzat. Și mai ales de avocații angajați. Cu siguranță, au fost utilizate mijloacele premise de legislația în vigoare. Altfel, vă dați seama ce se întâmpla !

Oricum, nu mai este intangibil.

Paradoxal, afirmația demonstrează premeditarea cu care s-a acționat asupra persoanei, la ordin (?), cu mijloace mai puțin ortodoxe din partea procurorilor. Trebuie să fi fost ceva de muncit la instrumentarea cazului, dacă a durat ani și ani pentru ca urmăritul să devină... tangibil !?!

Dar raul pe care l-a facut dainuie - si nu vorbesc doar de cei carora le-a distrus cariera, le-a terfelit numele si i-a indepartat din spatiul public, ci la pervertirea institutiilor, la degenerarea vietii publice si spalarea creierelor natiunii.”

O afirmație plină de generalități, specifică sistemului securist. Nimic concret. Așa ceva nu-i este permis unui ziarist, mai ales de talia autoarei textului de față, crescută în respectarea valorilor comuniste (cinste, adevăr, omenie) (sic !). Știu că Dan Voiculescu este o persoană fizică nu o instituție de stat. Așa că are dreptul să-și angajeze personalul de care are nevoie, pe criterii proprii și, de asemenea, se poate dispensa de cei care nu corespund.
Nu zic că nu o fi făcut și acte reprobabile, dar unde sunt terfeliții ?
Cât despre pervertirea instituțiilor aici avem asul așilor. Demisul. De la cea prezidențială,servicii, justiție, viață publică, viață privată ... Domn profesor este mic copil față de marinar. În ceea ce privește degenerarea vieții publice lucrurile sunt un pic mai complexe, locația de bază aflându-se de două mandate în dealul Cotrocenilor, nu la Voiculescu acasă sau la Grivco / Grifco / Intact.
Despre spălarea creierelor, în adevăratul sens al cuvântului, se poate vorbi doar într-un regim totalitar. Doamna jurnalistă cunoaște foarte bine cum se petreceau lucrurile. S-ar putea să fi fost implicată, într-un fel sau altul, în acel proces, de tristă amintire “Poporul, Ceaușescu, România” ! 
Ca documentarist.
Acum, trăim într-un regim cât de cât democrat ! Așa că afirmația cu spalarea nu prea se susține. Mai e un amănunt. Nu cred că telespectatorul a uitat unde a pus telecomanda atunci când nu-i convine ceea ce vede și aude !

Atata vreme cat dejectiile lui Gadea-Badea, etc. vor atrage telespectatori, Voiculescu va ramane atotputernic- caci nu este singur, ci are un public fidel !

Ajungem la sintagme demne de fițuica România Mare a celebrului Rudotel. Recunosc că nici Badea, nici Gâdea&Co nu sunt perfecțiunea întruchipată în materie de ziaristică, dar măcar ei vin cu documente concrete. Sau or fi niște falșuri ordinare ?
Desigur, ispita de face o legătura dubitativă între jurnaliștii Antenei 3 și Felix e foarte mare. Ea există, fără îndoială, însă nu cu influențe atât de malefice pe latura profesională. Atunci ce să mai zicem de B1 ? Sau RTV !?! Sau Realitatea Tv ? E normal ca în spatele fiecarui trust de presă să existe un grup de interese, dar profesionalismul, cu care fiecare echipă își exercită meseria, face diferența. De aci și ratingul. Zdrobitor. Mă bucur că doamna Rodica recunoaște calitatea unor emisiuni ale Antenei 3.
Cu toate acestea, Voiculescu nu este atotputernic. N-am văzut masele ieșind prin piețe întru apărarea sa ! Și nici pentru linșare !

Fara iluzii, va rog, caci suntem romani- mai mult sau mai putin onesti - si mai e foarte mult pana departe, adica pana la civilizatie !

O frază beton ! Singura demnă de un ziarist ! Unii vor spune limbaj de lemn. Sunt de acord cu el. Da, e cale lungă până la Democrație !

PS Cei care vor sa-mi raspunda ca si Basescu e la fel, sunt rugati sa se abtina, macar astazi, caci dimineata este prea mohorata

Aici e cheia mesajului. Asta e durerea cea mare a fostului director al Direcției de Știri al postului public TVR (2005-2008), demis în urma scandalului Pălinca și Caltaboșii, când a dictat difuzarea materialului care ilustra presupusa mituire a ministrului agriculturii Decebal Traian Remeș ! Nici în ziua de astăzi dovedită ! Ca la atâția alții, târâiți prin instanțe.

Hotarât lucru, Felix nu seamănă, nici pe departe cu Demisul ! Deși amândoi sunt produsul securității ceaușiste. Nu a tăiat salarii, nu a făcut dispărută flota țării, nu și-a repartizat casă de la Primărie, nu a băgat țara într-o criză profundă, mai ales de ordin moral, nu și-a batut joc de poporul român râzând în nasul a 8,5 milioane de votanți la Referendumul prin care a fost demis. Și câte alte mărunțișuri, precum dezbinarea tuturor categoriilor sociale sau blocarea accesării fondurilor europene în timp ce era președinte-prim ministru.
Aveți dreptate, Rodica Clucer, trăim zile mohorâte ! Încă 14 luni / 63 de săptâmâni sau 442 zile până cerul politicii românești se va elibera de nourii grei ai învrăjbirii de la Cotro srl. Nu zic că va fi grozav. Va fi, însă, altceva !
N.B. Faptul că textul este scris fără diacritice demonstrează o malițiozitate ce virează spre ură ferentariană. În defavoarea limbii române.
 
Antidepresiv

- În Italia nu vrei să te duci, în Spania nu vrei să pleci, fotbal nu joci, manele nu cânți ! Ce vrei să faci în viață ?... Vezi, poate iei Bac-ul, să ne faci de râs în tot blocul !

Toate bune,

 


Sergiu Gābureac 
Tel.  0731 936.615 - 0752 975.130   

Bucureşti - 39 

Informatia, o problemă ?
O rezolvăm împreună.