joi, 8 august 2013

APOCALIPSA după TRAIAN






APOCALIPSA după TRAIAN

(frântură)


Se-nalță Poetul, din mine, în a sa scară
Scrutându-și adânc beata lui țară.
Marfarele sar de pe-ale lor șine
Nu s-a făcut, cică, producția de-afine.

Tramvaie se-mpung prin a sa Capitală
De crezi că-i rodeo, organizat de Hăineală.
Au loc grozăvii prin Comitetul Central.
Lumea-i sătulă de-atâta scandal !

L-am pus cu speranța că vom trăi bine
Și-acum, toți constată că-i făr-de rușine.
Pisicul cel prim pilotează o țară
Lipsită de vlagă și plină de-ocară.

Evropa privește uimită la noi
Se-aprind beculețe-n zadar, prin al ei mare zăvoi.
Mișcarea-n mișcare se naște mereu
Bătuta, pe loc, e stilul cel greu.

La trăncănit suntem primii în lume
Iar când dăm de greu, o luăm pe glume.
Noi securiști iau țara-n primire
Lasată de vechii, trecuți în nefire.

Hoția e-n floare, totu-i distrus
Speranță, morală, totul s-a dus.
Doar, în mine, Poetul mai crede
Într-o minune, ce nu se prea vede. 






N.B. Demisul se tot învârte în jurul cozii. Scoate fumuri din pieptu-i de aramă.
Pe Marea Neagră, pe la stâni și alte văgăuni !
Știe, foarte bine, de ce pisicul-prim e în concediu de lucru (sic !) la Miami
și nu proaspăt divorțata, fost doctorand, Udrea !
Parcă, tot pe acolo, a fost recent și somnorilă ?
Tremură numai la gândul hotărârii Unchiului Sam ! Atât i-a mai rămas.

Super antidepresive de caniculă 

La psiholog 

- Săptămâna viitoare, doamnă,  vom lucra cu inconștientul !
- Nu cred că soțul meu vrea să vină ! 

Terorism 

Un sat era terorizat de un leu. L-au chemat pe marele vânător să-l prindă, dar leul nu mai apare.
- Tăiaţi o vacă şi daţi-mi pielea ei s-o port. Leul o să creadă că-s vacă, se va apropia și-l voi împușca !
La miezul nopţii, liniştea satului e sfâşiată de urlete şi răcnete.  Sar sătenii şi îl găsesc pe marele vânător tăvălindu-se de durere.
 - Ce s-a întâmplat ? Unde e leul ?
 - Dă-l dracului de leu ! Care tâmpit a lăsat taurul liber ? 

La psihiatru 

- Doctore, nu i-aţi putea admininstra soţului un medicament pentru a visa noaptea pești ?
- De ce ? E cumva pescar ?
- Nu, dar de vreo două luni visează, noapte de noapte, vrăbii.
- Şi ce vă deranjează,  peşti sau vrăbii, nu e totuna ?
- Nu, dacă ar visa peşti, nu ar mai ciripi. 

Examen 

- Mai bine ai lua examenul azi, dacă nu, să uiţi că sunt tatăl tău !
 - Sigur, tată ...
 După cinci ore:
 - Ei, cum a fost examenul ?
 - Cine eşti ? 

Stau pe facebook. Simt miros de cartofi prăjiţi.
Problema e că am pus cartofi la fiert !
Mai scriu și versuri. E grav ?
Toate bune,
Sergiu Gābureac 
Tel.  0731 936.615 - 0752 975.130   
Bucureşti - 39
Informatia, o problemă ?
O rezolvăm împreună.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu