sâmbătă, 1 septembrie 2012

CINCI ÎNTR-UNUL (V) 5. SORENTO






Cinci într-unul ! (V)
(file de jurnal paranormal)

  
5. SORENTO

Din nou în Circumvezuviana spre Sorento.
Trecem de Vezuviu şi victimele sale.
Ajungem la o staţiune căţărată pe malurile abrupte ale Mării Tireniene. Oraşul poetului Torquato Tasso. Torquato Tasso !?!



Meditez la ce s-ar fi întâmplat dacă nu s-ar fi pierdut
marea majoritate a scrierilor anticilor ! ?!
Mai mult. Cum am fi evoluat dacă s-ar fi ştiut conţinutul marilor biblioteci antice Blambos, Ninive, Ur, Tescoco, Shadupun,  Nippur, Pergamon, Alexandria ... descoperite după mii şi mii de ani,
dar nici azi descifrate, în mare parte !!!
Ce-ar mai fi făcut oamenii de ştiinţă, medicii, inginerii, biologii, scriitorii, astrologii, filosofii, omenirea în general ?


Aflăm, abia acum, din acele scrieri, de alte nave spaţiale, războaie nucleare, călătorii interstelare, roboţi de tot soiul, iubiri sfâşietoare, medicamente minune, farduri, teme literare, concepte de viaţă pe care abia
Renaşterea şi contemporanii le-au exploatat la maximum.
În mii şi mii de cărţi, doctorate ... şi câte şi mai câte !
Păduri continentale sacrificate pentru a livra produsul care suportă orice.
Nu-i zi lăsată de la Dumnezeu să nu constatăm, că tot ce s-a descoperit
în ultimii 200 de ani, era deja depăşit acum opt-zece mii de ani.
Totul bine conservat în biblioteci ! Private şi publice. Bine codificat.
Repetăm, la nesfârşit, aceleaşi scenarii. Doar slte tehnologii.
Cu acelaşi final.
Un singur lucru nu învăţăm. Cel mai simplu cu putinţă.
Cum să ne trăim cât mai bine segmentul de viaţă
hărăzit de divinitate pe Terra.
M-am răcorit !

Semeni celebri: Lord Byron, Keats, Goethe, Henrik Ibsen, Walter Scott,  Enrico Caruso sau Pavarotti şi-au purtat paşii pe străduţele minusculei localităţi şi prin piaţa poetului amintit, născut şi crescut aici.




 Prin anul 79 (şaptezecişi nouă) aici este restaurat ... orologiul oraşului !
Acelaşi lucru îl făceau bârlădenii mei. Pe la 1879 !
Iar eu nu-l ţin minte să fi funcţionat vreodată ! Mereu la 17,20.
 
 Sorrento, un oraş al lămâiului.
Printre case, se strecoară zeci de livezi micuţe, bine îngrijite,
care asigură necesarul de fructe pentru staţiune şi export.
Lămâia e-n toate ...




Peisajul, pe înserat, este tulburător şi te îndeamnă la reverie.
Un bun loc pentru liniştirea sinapselor şi neuronilor stresaţi.


Nu e cazul nostru, aşa că părăsim micuţa localitate cu ceva amintiri vizuale
precum şi materiale, luate de la micuţele magazine de pe aleea comercială.
Circumvezuviana ne aşteaptă cuminte, în prag de noapte,
să ne ducă la casa temporară din napoletană. 
 
*
Napoli. La unul din zecile de magazine ale Pieţii Garibaldi şi împrejurimi, un adevărat fief afro-asiatic, găsim, spre surpriza noastră, foarte multe produse româneşti, Grasa de Cotnari fiind unul dintre cele mai scumpe vinuri din zecile de oferte. În semn de respect am băut din cele locale.
Şi ce pâine au napoletanii  !
Pizza este la ea acasă de vreo trei sute de ani.
Celebra pizza Marguerita a fost creată aici, acum 123 de ani, în cinstea soţiei regelui Umberto, Marguerita di Savoia.
Mi-amintesc, când eram musafir, mai mult s-au mai puţin poftit, prin casele Chiţocului copilăriei mele, de turtele făcute pe plită şi unse cu tot felul de ingrediente ce le făceau extrem de comestibile,
inclusiv suc de roşii.
Sunt sigur că tanti Cristina s-ar simţi frustrată la auzul unei asemenea ştiri.
localitatea neavând legături comerciale cu Napoli nici înainte,
nici după primirea noastră în actuala Uniune Europeană !
Uite aşa, zi de zi, descoperim că mâncărurile noastre tradiţionale
sunt şi ale altora. Ele există, de fapt, peste tot pe Terra.
Îmi povestea un amic cum a găsit o ciorbă de burtă, ca la mama acasă, în Mexic ! Şi, mai ales, cum i-a învăţat el să o mănânce cu ardei ! Iute ! Iute !  Altul, sarmale prin insula Tonga ! De mici, nici nu mai amintim ! 
Ce importanţă mai au toate astea !?
Totul e să simţi, din plin, energiile pe care le emană acel loc.


Ultima zi. După o nouă dimineaţă plină prin Napoli, părăsim hotelul.
Miile de scutere, ori motociclete de toate calibrele, întârzie, ca în fiecare zi, traversarea străzii minute bune. De aici, poate şi eticheta de hoţi de cercei, lănţişoare, genţi, pusă conducătorilor unor astfel de
mijloace de transport ultraeficiente   


Bătrânul dictator unificator, Giuseppe Garibaldi, cel care a spus la Marsala “Aici se face Italia sau se moare”, parcă ne mulţumeşte în numele primarului, pentru vizita făcută, de la înălţimea soclului său recent restaurat.
Mai aruncăm o privire spre noul centru economico-financiar, ce se ridică semeţ lângă Stazzione Centrale.


Napoli rămâne locul ideal de unde poţi vizita, cu uşurinţă,
toată Italia de Sud.
Dăm ocol pieţei, ce-i poartă numele, în căutarea staţiei spre aeroport.
O găsim aproape de punctul din care plecasem.


Circa zece minute până la aeroport.  Alte două ore până acasă.





Vezuviul ne dă cale liberă.


Bucureştiul ne întâmpină în plină noapte cu aceeaşi caniculă.
Diferenţa. La Napoli şi împrejurimi nu i-am dat importanţă.
Poate şi pentru faptul că în acele zile nu am văzut la niciun post de televiziune italian, vreo hartă colorată galben, portocaliu, roşu ... însoţită de comentarii apocaliptice ! Mi s-a părut (!) că, premeditat, dau o prognoză cu temperaturi ceva mai mici, fără a băga lumea în sperieţi prin tonalităţi isterice şi cu tot felul de amănunte înfricoşătoare,
cum se poartă pe malurile Dâmboviţei.
Prin Europa nu se face rating din buletinul meteo !
În general, nu am văzut la televizor ştiri negative şi, mai ales,
comentate cu lux de amănunte.
Ceea ce contrastează cu ceea ce simţi în realitatea înconjurătoare.
Mult mai degradată decât la noi, în anumite aspecte.
Circa 6.500 de ucrainieni (unii afirmă că sunt mai tari decât cammorra locală), trei mii de chinezi, vreo două mii de români, apoi polonezi, filipinezi, negri de toate nuanţele, crează a varietate greu de definit
în multe zone ale polisului.



La Otopeni nu se poate ateriza. Trafic intens. Am tresărit. Degeaba ! 
Văd o bella Selena, ca o pizza Quattro stagioni, 
de vreo două ori prin hublouri până simţim pământul sub roţi.


Lowcost-ul rămâne cea mai bună soluţie pentru
firava clasă de miljoc din România. Totul e să fii curajos şi optimist.
Piloţii noştri au fost la înălţime şi de acestă dată !

Ar fi fost păcat să ratez spectacolul din Piaţa Universităţii
cu prilejul re-suspendării şefului de stat.
Sincer, m-am simţit foarte bine, ca locuitor al plaiurilor mioritice,
în noul voiaj prin Italia.
Parcă îmi sună prin urechi: Si prega di non uscisse a questa ore !
Sau cam aşa ceva. Nu mai contează. Sunt acasă. Întreg.

A rividerci !

N.B. Am fost câteva zile la mare, cu trei dintre nepoţi. Într-o staţiune bulgărească, la un hotel nemţesc, care arată a occident curat. La plimbarea de seară, cea mică mă întreabă: - A ce miroase Turnul Eiffel de aici ? Nedumerit o întreb: - A ce miroase ?  - A, Paris !
Da, da a Paris ! A mirosit ea ceva în legătură cu Parisul !

Toate bune !



Un comentariu:

  1. Laus, ai stofă. Pe cînd şi certificat de scriitor, că altfel nu "te" crede nimeni...

    RăspundețiȘtergere