joi, 12 iulie 2012

SECVENŢE

    Atenţionare ! Lectura textului poate crea un disconfort accentuat.

SECVENŢE

Guvernul MRU se comportă  ca o prostituată. Ascultă de peşte fără să crâcnească, neştiind cum să-i mai intre în voie. Faţă de client, poporul român, are comportamentul tipic. De cea mai joasă speţă. Se smiorcăie, râde sau se răsteşte în funcţie de ordinul peştelui. Are un singur scop. Să-i pună mâna pe potofel. În rest, un guvern, care ştie la perfecţie bătuta pe loc, la fel de incult, fardat strident, infatuat, fără soluţii.

Limba română. Nu mai suport ca decidenţii (autorităţi naţionale sau locale) sau comunicatorii (formatorii din presă, radio, tv) să siluiască fără încetare limba română din toată poziţiile. Fără pic de jenă şi fără a suporta consecinţele de rigoare. Pe timpul lui ceaşcă se mai dădea câte o amendă de 25 de lei per greşeală.

Minciuna. Apar peste tot, fel de fel de aleşi, care mint de îngheaţă apele. CNA-ul asistă pasiv. Dacă o anumită parte a mass mediei este sancţionată prompt pentru neadevăruri promovate pe post, deşi nu moderatorul este principalul vinovat, indivizii, emiţători de minciuni, nu suportă vreo consecinţă. În alte ţări europene, demisia este principalul instrument de operare în aceste situaţii. Ai fost amendat de poliţistul de la circulaţie, seara ai demisionat din postul de ministru. Ai favorizat un împrumut financiar, a doua zi demisionezi din postul de preşedinte al ţării. Scurt, fără alte comentarii. Ai minţit sau ai călcat greşit, pleci. Chit că e campanie electorală sau nu, că e declaraţie “politică” sau pamflet. Eşti plătit din banul public ? Pleci la prima minciună. Imediat. Nu aştepţi să te descopere media, ANI, ANAF, DIICOT etc.

Grade şi gradaţi.
1. Pe tânărul locotenent Gheorghe, care a spus nişte adevăruri dure doar n zece minute, în Piaţa Universităţii, l-au execut cât ai clipi.
2. Pe cel care s-a prostituat politic o zi şi jumătate, în calitatea sa de şef de serviciu secret, prefăcându-se că face un guvern, l-au trecut cu vederea.
3. Înlocuitorul său, Meleşecanu, declară nonşalant, că prioritatea sa este organizarea alegerilor locale. Mass media trece cu o uşurinţă incredibilă peste o asemenea afirmaţie, dar ne toacă mărunt. A avut sau nu discernământ criminalul de la Perla !?!

Şeful de STAT debitează noi gogomănii. Nu te mai cruceşti. Ştii cu cine ai de-a face. Te aştepţi ca mass media să le taxeze ca atare. Dar nu, o parte se tot întreabă, parşiv, insinuant: Da, când, dar, cum, da, dacă e adevărat ?... Alte javre muşcă declarând ritos: Aţi văzut, n-a vrut să fie prim ministru ! Dar nimeni nu-şi pune problema. Simplu: Prim ministru ? Pe ce bază, musiu ?

Boldea. În sfârşit, un tip care se ţine de cuvânt. A spus în direct că părăseşte România ? Şi a plecat. Trimite în ridicol toate serviciile secrete româneşti. Iar domnişoara Kovesi dă nedumerită din umeri. “Pentru ce să-mi dau demisia ?! A raţionat în mod corect. Dacă Băsescu nu şi-o dă, pentru fapte fără număr, mult mai grave, de ce şi-ar da-o ea ?

Ultima oră ! Flutur anunţă sprijinul Partidei Romilor Pro Europa pentru PDL în judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ şi Bacău. Victorie !

Fraţilor, am înnebunit cu toţii !?!  Vizitaţi România, o ţară superbă ! La Bălăceanca, birjar !
GSM la 23 martie.2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu